Poezie
suferințele poetului Gore
pentru DoDu, prietenul poeților anonimi
7 min lectură·
Mediu
suferințele poetului Gore (dramă liricoidă în patru (4) acte și mai multe tablouri)
Actul unu (1). În care poetul Gore decepționat în dragoste, stă la biroul său și se hotărăște să scrie o epopee. Simte o durere surdă, metafizică, semn de inspirație poetică. Pe pereți sunt mai multe tablouri.
aplecat pe coala albă Gore stă cuprins de febră
cum ardea (elev odată) la problemele de-algebră
dacă-n tot ce-i trist în lume stă la bază o femeie
va scrie pe-această temă o frumoasă epopee
își aprinde o țigară mai întâi - de la brichetă -
și privește cu-ntristare și năduf la verighetă
mai apoi își drese vocea și vorbi ușor, în șoaptă:
luminează-mă Caliope, muză blândă și deșteaptă…
trece-o oră - chiar mai multe - Gore rupe la hârtii
tot cu foaia albă-n față și în cap filozofii
mai apoi mâna îi cade peste foile nescrise
și poetul prins de-o vrajă adormi furat de vise
se făcea că din înalturi tot văzduhul se deschide
și coboară lin prin aer stoluri de efemeride
sute de poeți nostalgici cu metaforele-n pană
recitând versuri din Gore și din lirica profană
și luându-l de sub brațe îl înalță sus… la cer
într-un rai al poeziei plin de taină și mister
ce priveliști...iarbă, lacuri… și pârâuri susurând
și toți criticii în viață îl priveau cu stimă, blând
el, care-avusese parte doar de cronici echivoce
era protejat pesemne chiar de Benedetto Croce
sub un pom ofta Erato în răcoarea dimineții
cu Republica în mână Platon lăuda poeții
afișând priviri pierdute se plimbau agale, triști
toți poeții preromantici... și câțiva postmoderniști
toată floarea optzecistă purtând lauri și cununi
(zări chiar și câțiva membri ai cenaclului de luni)
ce Danilov? ce Brumaru? ce Dinescu sau Grigore?
Foarță, Iaru, Cărtărescu? toți îl proslăveau pe Gore
masturbându-se în texte, poeții de conjunctură
dădeau fuga să-i recite mica lor literatură
iată, chiar și fracturiștii, scriitori de acțiune
pupau mâna fără jenă șefilor din Uniune
sesizând atâta stimă cum vibrează-n în jurul lui
își simți călduț prin mațe geniul scriitorului
și de undeva, din umbră, fără pix și fără coală
i-apăru deodată-n față poezia virtuală...
tânără (și cam naivă) neavând parcă vreun scop
își plimba ca pe-o gentuță cel mai performant laptop
dar în ochiul de parșivă sclipea un kilooctet
și un ENTER scris (italic) pe rochița de finet
iată deci, ăsta-i Parnasul…își șoptește-ncet poetul
aici murmură șăgalnic metrul antic și sonetul
săltând limpezi pârâiașe de metabole și tropi
numai rime și simboluri îi cădeau pe frunte, stropi
Actul (2). În care îi apare în vis muza. Pe pereți aceleași tablouri. Muza încearcă să-l trezească stropindu-l cu cerneala din stilou. Nu reușește. Poetul zâmbește în somn.
Domnu’ Gore…domnu’ Gooree…(muza-l trage de ureche)
auzii că dumneatale ești poetul nepereche
și c-ai vrea să scrii încalte o frumoasă poezie
eu te-ajut… însă promite c-ai să mi-o dedici doar mie
căci atâta nonvaloare e în jur încât sunt tristă
nici în vitro nici în vivo poezii nu mai există
am încredere-n matale, îți las rimele pe masă
chiar și niște versuri albe, să-ți iasă cât mai frumoasă
însă nu vreau epopee, să îmi scrii aș vrea defel
altceva aștept acuma...un sonet sau un rondel
Actul trei (3). În care poetul Gore se trezește din somn, cască, apoi scrie un sonet. Pe pereți aceleași tablouri.
Sonetul muzei virtuale
Prieteni dragi din lumea virtuală
de voi mă simt legat prin poezie
iar de mai scriu vreodat’ câte-o prostie
iertați-mi vina, nu-i esențială.
Iar versu-mi pașnic, deseori stângace
și rima șchiopătată printre rânduri
dacă v-au deranjat, nu stați pe gânduri
și fără milă dați-mi bobârnace.
Mai talentați sau mai puțin – depinde
de Caliope-ncântătoarea muză
ce vine când și când, seducătoare.
Pe unii-i ceartă, pe-alții îi amuză
dar numai cei cu har îi vor surprinde
clipirea ștrengărească-n monitoare.
Gore se gândește deodată (și) la poezia interactivă. Ar merge un rondel. Dar cine să-l ajute? Rondel n-a scris în viața lui. Pentru toate însă există un început, nu? Apelează la prietenii lui virtuali gândind să împartă gloria cu ei (într-un procent care să-l avantajeze, desigur).
Actul patru (4). În care poetul Gore este nemulțumit de creația sa și o aruncă la coș. Adoarme iar. În vis îi apare prietenul lui, poetul Pandele care îl sfătuiește să scrie un haiku („scrie bă un haiku”). Pe pereți nu mai era nici un tablou. Muza plecase cu ele. Poetul Gore scrie un haiku direct în japoneză, limbă pe care o auzea la perfecție încă din copilărie.
I ro ha ni ho
he to ci ri nu ru vo
va ca io ta re
Recită de câteva ori poezia apoi declară mulțumit: mda…e bună. Ar putea fi studiată chiar în manuale. Cu aceasta am închis definitiv gura criticii. Poate lua chiar și o steluță ca premiu virtual…
Și totuși…ce ar trebui să cunoască ceilalți, ce este mai important în biografia lui? Ce subiecte a abordat în creația sa? moartea? nașterea? iubirea? dragostea neîmpărtășită? ființă și neființă? destinul omului? curgerea timpului? frumusețea naturii? suflet? Despre astea au scris toți. Dar el? El prin ce va ieși în evidență? Prin ce va rămâne în istoria literaturii? Trebuie să scrie despre altceva. De exemplu despre NIMIC. Nimicul nu prea a stat în atenția scriitorilor până acum, până la el.
Așadar scrise următoarea poezie pe care o dedică – normal - muzei sale. În tot acest timp fredona binecunoscuta melodie \"de dimineață lîngă lac, pescarul amator...\", care se potrivea de minune cu versurile pe care le scria în fugă pe hîrtie.
Poezioară despre nimic
adeseori mă folosesc de câte-un șiretlic
căci draga mea, e foarte greu să scrii despre nimic
să batem palma deci îți spun și vino dacă vrei
și am să-ți dovedesc pe scurt că 2 x 8 fac 3
întotdeauna 3
te chinuiești un an sau doi să scrii întâiul vers
și celelalte vei vedea cum vor veni din mers
nu trebuie să fii stresat că n-ai nici un subiect
poți scrie chiar despre nimic și să o faci perfect
mai mult decât perfect
eram un tânăr talentat prin anii de liceu
când mi s-a sugerat să-mi fac un autodafeu
de câte ori voiam să scriu n-aveam caiet nici pix
și-aveam o profă de desen sărită de pe fix
ca ăia din Tween Peaks
dar ce spun eu? adevărat că n-o iubeam deloc
colegii mei se ofticau că locuiam la bloc
din când în când fumam pe-ascuns Carpați sau Litoral
de câțiva ani ne chinuim cu noul cod penal
ceva mai special
acestea zise eu vă las sunt sigur că v-ați prins
că tot mai bine-i să câștigi decât să fii învins
și trag nădejde pe ascuns c-ați priceput un pic
ce greu și totuși ce ușor să scrii despre nimic
un simplu șiretlic
Epilog. Poetul Gore se hotărăște să-și facă harachiri (sau hara-kiri? termenul sepuku nu-l mulțumește, nu e destul de poetic și nici nu găsește rimă pentru el). Gândește cu voce tare:
s-au scuturat toți trandafirii
iar eu îmi fac un harakiri
Pentru că nu găsește cuțitul de bucătărie, renunță și scrie un epilog.
Epilog
nu mi-e frică
să trag oblonul
peste geamul acesta
curat și
subțire.
nu mi-e frică
nici să închid
pleoapa
peste viața
abia zărită
printre gene
ca dintr-un tren
în mișcare.
Mă tem doar
să nu încetez
să iubesc
sau să sufăr.
Se aude sunetul unui gong. Poetul Gore își desface o sticlă de votcă. Muza suge o acadea și îl privește de undeva, de sus, mulțumită. Poetul Pandele înghite în sec. Toată lumea e fericită. Cade o cortină.
Sfârșit.
0217476
0
Spre harakiri-ul din final
Poetul Gore din durere
A scos un epilog … mortal.
Mie mi-a placut la nebunie, nu stiu de unde iti pica fisele astea, insa pica totdeauna…la fix.
Ai de la mine un bobarnac:)