Ultima suflare a baciului moldovean

<img src=\"http://pic9.picturetrail.com/VOL294/1487870/2839029/39815635.jpg\" align=centre Trăiesc la persoana a doua cu ochii păienjeniți, cu mintea împrăștiată în cuiburile pustii ale orelor în care cerul tace, fără să-mi mai trimită semne de lumină. Despre mine nu mai pot spune nimic. Nemișcat, asemenea Stelei Polare, privesc cum peste trupul meu se întâmplă minunea : bolta, o lentilă imensă, îmi desenează pe piele constelații. Calea Lactee urcă șerpuind pe obraji… Sirius îmi țiuie în tâmplă… Aș vrea să le ating, dar în drum degetele-mi rătăcesc printre picături mirate de rouă și fumul unei lumânări de fân proaspăt cosit… Nu știu de va mai trece cineva să mă caute. Cine sunt ? Dacă mai am vreun nume, o să-l mai țină minte vreun strigăt ? Murmur albastru întunecat un cântec de leagăn și ard în crucea nopții semne de lumină : \" Sunt aici, sunt aici…măicuță! \"