liviu dascalu

Intr-adevar, \"poezia vizuala\" de mai sus e o realizare foarte slaba, sunt de acord cu Virgil. Dar felul cum raspunde unei simple intrebarii, practic unei invitatii la dialog, imi displace profund.
Cine are o galeata de apa s-o verse pe Virgil al nostru?!?

\"Urcăm Golgota.
Eu te scuip. Tu nu.
Eu cobor. Tu urci\"
Au un aer de epigrame ratate, poezioarele astea care poarta denumirea de haiku-uri. Sunt ratate fiindca sunt fara poanta, fara miza, dar simt ca \"e de ras\". Ma tem ca nu sunt amuzante, ci rizibile. Ca de pilda repriza asta de scuipaturi ca intr-o inclestare intre copiii strazii. Sau:
\"Sânge, sânge... Ce
Durere te frânge! Dar
Nu Te înfrânge.\"
care are chiar tonalitati populare; dar sonoritatea pare parodica, iar parodia, la randul ei, fara spirit. Ori aceasta:
\"Mă dor brațele
Și-mi crește pe umăr
O cruce... E Paști!\"
in care ni se dezvaluie anumite ciudate simptome ale venirii Pastelui.
Si mai trebuie sa remarc folosirea semnelor exclamarii, interogatiei, in abuz, pentru a da o urma de expresivitate unor poeme fara expresie.

Monica draga, te-ai suparat degeaba. Aici nu s-a certat nimeni. O discutie in contradictoriu nu e o cearta. Mi se pare ca multi consiteri ajung la certuri neprincipiale fiindca nu au exercitiul discutiei in contradictoriu. Cine sa-l aiba? Oare cei cu anumite specializari - drept, filosofie - in care se ajunge chiar la o arta a \"certii\" de idei? Mie mi se pare firesc sa contrazic oamenii si sa fiu contrazis pe TEXT, in legatura cu idei sau formulari. Imi face chiar o deosebita placere sa intru in polemica si sunt incantat ca Andia a deschis-o. Acum, eu sper sa polemizam in legatura cu subiecte mai de anvergura...

Florina, nu e treaba mea sa rescriu poeziile celor pe care ii critic, totusi. La haiku mai ca ma bag, dar la poezii mai intinse nu stiu de unde sa incep si unde sa termin.

Vasile, daca m-as emotiona in fata acestui text ar insemna sa am o inima sangeranda, de-a dreptul. Crede-ma ca un text poate sa aiba un impact foarte puternic asupra mea; doar ca nu e cazul aici si acum.

Cu amicitie

Sunt convins ca tie iti place, fiindca amandoua cultivati cam acelasi gen de \"naivitate\". Ce am eu cu naivitatea in poezie, e de fapt intrebarea ta, si-ti raspund imediat. Figuri stilistice precum
\"pe atunci
vulturii își întindeau aripile și pluteau,
fără vestă antiglont\"
mi se pare ca seamana cu tonul afectat cu care unele mame incearca \"sa vorbeasca pe limba copilului\", pitigaindu-si vocea, imitandu-i stangaciile, ticurile verbale.
Poezia are de-a face cu adevarul estetic. Nu trebuie sa fie o fotografie. Eu insumi am un ingredient suprarealist in poezia mea.
Iar ultimul vers suna filosofant, \"meditativ\", \"nimeni nu mai stie nimic/ despre nimeni\", pare a avea un talc. Care e nici nu ma intereseaza. Vorbe din astea despre nimic, nimeni, mi se pare ca suna a gol si atat. Poate daca ar fi motivate de context as intelege ceva. Nu e cazul.

Oricum, sunt dispus spre dialog, si imi face chiar placere.

\"pe atunci
vulturii își întindeau aripile și pluteau,
fără vestă antiglonț,
peste fruntea marmorată a munților\"
Este o suita de versuri pur si simplu ridicola. Vulturii chiar nu au nevoie de vesta antiglont, nu putem merge cu maimutarelile copilaresti chiar asa de departe; si asta intrucat muntii nu au pe ce tragaci sa apese, daca nu din bun simt estetic.
Nu vad rostul ilustratiilor pentru carti de copii, ce cauta Praslea cel voinic si merele de aur aici?!?
Iar invocarea soarelui si a lunii seamana cu acuarelele acelea ale copiilor prescolari, care tin neaparat sa le aiba pe amandoua la un loc, soarele plin de spite si luna cu figura zambitoare.
Finalul e \"filosofic\" pana la Dumnezeu. Pardon, pana la zei; nici ei nu lipsesc din amestecatura asta.

Silisteanu e un poet adevarat si ma bucur ca sunt atatia in jurul lui. Si ca poezia lui va fi cunoscuta, din acest motiv.

Daca Adriana nu-mi dezlega \"misterul\", nu m-as fi bucurat citind poezia ta!
E un text cu poanta, si nu stiu de ce, rezonez la asocierea ludicului cu ... sideralul (desi ar trebui sa ma treaca un fior pe sira spinarii).

Claudiu, muzica pare sa fie mai degraba jazz, si e o improvizatie ritmica.
Elia, de rusine mi s-au inrosit pana si urechile!!
Gabriela, se prea poate ca poana finala sa fie extrem de picanta!

Doar o vorba sa mai spun: s-a inteles gresit ca Alexandru Spataru ar fi dependent literar de mine. Eu sunt un scriitor serios, sobru si estetizant. Criptoriga intentioneaza sa scrie poezie la misto, lucru cu care eu nu pot sa fiu de acord, in forul meu intim!

Cu neplacere intru si eu in acest subsol ca sa las o parere. Cu neplacere intrucat ma expun riscului (minor, pana la urma), sa am parte de un raspuns din partea lui Mircea Rosu sau Radu Herinean de felul: \"comentariu imbecil\" sau \"vorbe in vant\".
O sa-mi permit sa raspund eu in locul lui Vasile Munteanu. Distinctia dintre valoarea literara intrinseca si cea extrinseca nu e una riguroasa, nu are cum sa fie, dar e usor de inteles, cu un pic de bunavointa, la ce se refera. Anume: un text poate fi bun si sa nu fie recunoscut ca atare -sunt nenumarate cazurile-, caz in care putem spune ca are o valoare intrinseca; dar un text poate fi perceput ca fiind de valoare de un anumit grup sau intr-o anumita epoca, iar in timp sa se considere ca valoarea sa literara sa fie foarte redusa; in ultimul caz avem de-a face cu valoarea extrinseca, una conferita din exterior unui text literar. Distinctia asta cade daca imbratisam o estetica relativista, si consideram ca valoarea literara e dependenta de receptare, de gust, de o anumita perspectiva istorica etc., si ca astfel valoarea ei este data din exterior; astfel, ea ar fi extrinseca si niciodata intrinseca. Sau putem imbratisa un punct de vedere realist, sustinand ca valoarea unei opere tine de calitatile ei intrinseci, si ca un text este valoros indiferent de numarul cititorilor care cred asta. Acestea doua sunt punctele de vedere extreme, intre care putem gasi o multime de puncte de vedere intermediare.

Cat despre valoarea textului de mai sus, chiar mi-e greu sa ma pronunt. Ultimul cuvant, \"big brother\" m-a cam \"racorit\", pana atunci textul mi s-a parut simpatic. E prea scurt si e prea putin ca sa-mi fac o parere. Cred ca daca ar fi fost ignorat nu ar fi fost o mare pierdere.

\"Imi e privirea aspra ca de o lumina rece\"
Un vers de o poezie autentica.

\"Atat a fost de scris si declarat\". Asta e un sonet, nu un proces verbal.
\"Desfigurat, cadranul amuteste\". E prea tare cuvantul \"desfigurat\".
\"Se-nvartoseaza vechiul\" - ideea ramane in obscuritate. Ce ai vrut sa spui?
In general, ideile isi gasesc niste concretizari nu tocmai nimerite. Remarc doar sonoritatea sonetelor tale, in general. Cred ca e mult loc de perfectionare. Nici pe departe nu sunt publicabile, deocamdata.

Iti voi raspunde cu un poem. Cauta-l in pagina mea, te rog.

\"In trupul meu, pe cuget, pe figura\". \"figura\" nu se incadreaza bine in context. Ai un limbaj solemn, cu o nuanta vetusta, iar \"figura\" este un cuvant din limbajul uzual, un cuvant, sa zicem, \"vulgar\".
\"Sa-nlatur hamul apasat pe gura\" e o imagine prea \"tare\". Daca te mentii la un nivel al reflectiei morale, sau al dilemei morale sau, mai stiu eu, metafizice, sa o concretizezi in acest fel nu este indicat. \"Hamul\" te trimite in regim animalier.
\"Incerc sa scap de-a spaimelor arsura
(...)
Ca sa-mi ramana haina primenita.\"
De unde pana unde? Grija pentru igiena, intr-un asemenea context metaphysic?
Ultimul vers imi place:
\"Abia acum invat ca sa traiesc\", chiar asa, cu licenta sa gramaticala...

Mi-a picat fisa. Serios. Uitasem ca suntem in unu aprilie. Ma consider pacalitul site-ului!
Chapeau!

Am o problema in ceea ce priveste folosirea termenului \"desacralizare\". Spui ca au existat \"unele incercari de desacralizare\" a acestui film. Ca sa poata fi \"desacralizare\", insa, trebuie sa existe ceva \"sacru\". Un mit, o legenda, un spatiu sacru. Despre unii poeti se poate spune, in mod figurat, ca \"desacralizeaza\" poezia, in masura in care nu admit ca ar avea sarcina de a te pune in fata unor idealitati, unor Mari Cuvinte, precum Singuratate, Iubire, Conditia Omului De Geniu, samd. A unor lucruri profane cu o aura \"sacra\".
Dar in termeni proprii, nu se poate deplange incercarea unora de a \"desacraliza\" un film. Este o enormitate sa vorbesti de asa ceva. Pe de alta parte, spiritul critic nu e, cum s-ar crede, nociv, dimpotriva, modul normal de functionare al unei inteligente. Dar, in fine, e foarte neclar ce intelegi tu prin cuvantul respectiv, asa ca afimatia mea despre spiritul critic s-ar putea sa fie nepotrivita contextului.
In ultimul rand, termenul de \"postmodernism\" e foarte vag, si maniera in care il folosesti, cu aerul ca e ceva de la sine inteles, nu mi se pare adecvata. Eu vad postmodernismul ca un mot-valise, care inseamna si aia-si aia. S-ar putea gasi critici de arta inteligenti care ar putea demonstra, probabil, ca filmul pe care ni-l recomanzi (si iti multumesc pentru asta) este postmodernist.

Ma asteptam sa gasesc un comentariu altfel decat in limbaj critic (sau care se vrea critic), si la mai multa combativitate. Unele formulari imi plac, imi dau de gandit, dar textul are multe formulari sforaitoare, in cel mai de lemn limbaj al criticii literare. Sunt putin deceptionat, din cauza asta. Unde ti-e umorul, Ioanide?!
O sa revin, mai mult ca sigur, fiindca mi se vor cere explicatii. S-ar putea sa fie nevoie chiar de un text autonom, despre poezia lui Geana.

Un text pe care nu vreau sa-l comentez acum. Vreau sa adun mai multe texte din aceeasi categorie - o sa vedeti voi care - si sa postez un comentariu mai vast, dintr-o perspectiva mai larga.
Textul e absolut delicios.

Foarte frumoasa poezie.
Formula ta lirica e interesanta. E, cumva, in afara modelor literare. Dai impresia ca \"tehnica\" nu te preocupa deloc, ca preocuparea ta este de a exprima un adevar liric fara legatura cu obsesia pentru noutate, \"moda\" etc. In acelasi timp, nu se poate spune ca ai fi clasicizant sau \"academic\", intrucat si asta ar fi o moda, cea a atemporalitatii. Iar poezia ta are in vedere, ca in acest caz, o palpaire de frumusete, o lumina fragila de lampa, si nu culmile inzapezite ale Ideii de Frumusete.
Bachelard are o carticica despre lirismul unei lumanari, despre poezia intimitatii, care reuseste cu putine mijloace sa ne aduca un sentiment de certitudine interioara care experimentelor sofisticate le este inaccesibila.

Mai intai, \"domnului\" Paul Bogdan. Cred ca acest text ar fi trebuit trimis la categoria \"atelier\", datorita valorii sale foarte scazute. Apoi, textul meu a avut legatura cu textul, intrucat am facut o afirmatie referitor la valoarea sa. Problema e, inca, ca nu am incercat sa argumentez cele spuse. Am s-o fac acum.
Iti recomand, totusi, mai multa atentie in redactarea propriilor comentarii.

Asadar, ce ar fi de comentat, aici? Gasim, oare, figuri de stil reusite, metafore originale, un limbaj propriu, rigoare prozodica, gasim, pana la urma, poezie? Eu cred ca nu.
Rimele sunt puse aiurea, desi e limpede ca autoarea a incercat sa scrie o poezie cu forma fixa.
\"cuvinte\" nu rimeaza cu \"inghita\"
\"vietii\"/\"lumii\" e o rima de tot slaba
\"Extremul\" nu rimeaza cu \"creatoare\"
\"visa\"/\"mama\" e o rima dragalas-ridicola
- in ultima strofa nu exista rima.
Ori alegi sa scrii in vers alb, ori, daca vrei sa scrii poezie cu forma fixa, iti asumi pe de-a-ntregul rigorile formale.
Sa vedem ce figuri de stil are autoarea. \"POezia Vietii\" ce ar putea sa fie? Grafia cu majuscule (\"POezie\", \"DORinTa\") nu poate intra in randul acestora; voi considera ca intercalarea unor litere majuscule in cuvinte se datoreste neglijentei in tastare, si ca nu ascunde vreo intentie lirica.
\"Sa pot crea Dorinta in cuvinte\". Poezia nu se face cu declaratii de intentii. Nici macar din bune intentii. Oricum, exprimarea e artificioasa; cum \"sa creezi\" ceva care nu poate fi creat, adica \"dorinta\"? Poti crea obiecte sau texte, dorinta este inefabilul care nu poate fi obtinut printr-o techne oarecare. (La greci, techne, tehnica, erau si artele si meseriile.)
\"Sa dorm, sa tip durerea lumii\". Exprimare contradictorie. Ori dormi, ori tipi. O fi poezia regatul tuturor posibilitatilor, in principiu, dar practic, trebuie sa demonstrezi ca somnul si starile paroxistice au ceva in comun.
\"Inainte ca vidul sa ne inghita\". Vers adolescentin. Cu asta am inceput si eu. Ce vreau sa spun: trebuie sa fii Eminescu ca sa produci un vers interesant despre \"infinit\", \"Neant\", \"vid\" si celelalte. Asta nu se poate, si asta doar din cauza ca vremea poeziei romantice a trecut de mult. Nu mai putem scrie despre Cosmos sau Neant, ci doar despre firul de iarba (chiar daca Dan Mitrut nu e de acord cu mine!).
\"Caci doar prin vis lumina creatoare
Ti se poate arata! (asa zicea mama)\"
Iata o mama cu un limbaj imposibil. Ce e \"lumina creatoare\" de care vorbesti? Siguranta cu care te pronunti asupra procedeului - \"visul\" - este total nepoetica. Visul e un loc comun incredibil de uzat, ar trebui sa gasesti locuri comune ceva mai proaspete si, mai ales, sa le adaugi un coeficient de personalizare.
Dar deja m-am plictisit foarte tare, si nu mai am chef sa comentez ultima strofa. Credeti-ma, nu se intampla nimic interesant, nici acolo. Poate doar pentru domnul Bogdan.

Problema care este pe acest site este ca e sufocat de texte proaste, precum cel de mai sus. O alta problema e ca daca se incumeta cineva sa-i aduca, usurel, cu picioarele pe pamant pe scriitorasii nimeriti pe aici, se aleg cu impertinente, in cel mai bun caz, cu atacuri la persoana, cel mai adesea.