Bogdan Geana incoerent in vorba si disperat in fapta

Ceea ce-l caracterizeaza pe Bogdan Geana omul este structura sa profund paradoxala, adevarat ghem de contradictii congenitale, totdeauna latente, preexistente in spiritul sau, gata sa izbucneasca dupa cateva sticle de bere: “am putea apela la serviciul de taximetre apoi am putea sa-l impuscam in cap pe sofer si sa-I luam poza nevestei din buzunarul de la piept”. (Parerea mea despre bautura). Poetul e fara scrupule, fara menajamente, ca un erou al stirilor de la ora 5 de pe Pro Tv. Spiritul sau de forta, superbia masculina, energetismul posesiv rasfrant in oglinda mustesc in poezia de dragoste a lui B.G.: “ochii-ti lucesc, imi pui mana pe fund si-mi zici c-al tau e ultimul cuvant”.(Cum era viata mea fara tine si cum e acum). Erotismul e bine temperat, poate chiar prea bine, si poezia sufera din acest motiv, bate pasul pe loc, invartindu-se in jurul acelorasi teme si expresii: “apropo mai tii minte ursuletul pe care mi l-ai lipit pe tasta V. de la calculatoriu?”(Abtibilduri). Din pacate nu vom afla niciodata raspunsul la aceasta intrebare, autorul lasandu-ne imaginatia sa se invarta in gol, ca o usa batanta. In lipsa iubitei, iubirea capata accente casnice: “sunt atat de singur fara tine, ca ma bate gandul sa pun muraturi”(Fabricantul de muraturi). B.G. nu-si duce pana la capat gandul care-l bate (cel putin nu in aceasta poezie), ceea ce ne face sa ne intrebam daca nu cumva autorul braveaza, daca nu cumva in spatele muraturilor se ascund rosiile pe care le-ar fi primit in plina figura odata ce ar fi incercat sa-si citeasca productiile intr-o piata publica. Autorul le lasa nesatisfacute, cu buna stiinta, pe eventualele gospodine ce ar fi incercat sa se regaseasca, intre doua telenovele, in creatia sa, necomunicandu-le nici in aceasta poezie, nici intr-alta, reteta de pus muraturile. Altadata poetul distruge prin compromitere inefabilul liric opunandu-i acestuia o realitate denudata, cu alte cuvinte B.G.incearca sa-si ascunda piticii lui de pe creier printre cei ai iubitei: “cred ca in alveolele tale se ascunde un pitic care ma face fericit”(Un pitic, doi pitici). Tumultul, efuziunea, debordarea sentimentala si gurmanda dinaintea sarbatorilor, infratirea semenilor, sunt surprinse cu acuratete reportericeasca de catre poet: “un bulgar suge un castravecior, un albanez inghite un distonocalm si toti suntem fericiti ca vin sarbatorile”. Din nou B.G. se joaca cu noi rasturnand locurile comune ale gandirii, caci nu ne spune ce fel de castravecior suge bulgarul, daca-l suge pana la cotor, daca are ceafa groasa si nici de ce ia albanezul distonocalm. Poezia se impune nu prin ceea ce spune ci mai ales prin ceea ce nu spune. Poemele lui B.G. lasa loc vast interpretarilor. Astfel se naste o sintaxa socanta, un joc neasteptat de imagini care, prin discontinuitate, solicita, la modul imaginativ, cititorul. De aici si senzatia de oboseala, de epuizare psihica in urma citirii, de aici poate si distonocalmul albanezului care a avut curiozitatea de a citi poeziile lui B.G. netraduse in albaneza. Versurile sale contin in germene o tragedie a limbajului, o alienare a mijloacelor de comunicare uzuale: “erau atatea de spus ca am preferat sa fiu incoerent in vorba si disperat in fapta”.(Durerea care nu doare) Poetul ne comunica o invatatura unica, autentificata prin experienta si suferinta: “Am invatat ca adevarul e la mijloc” (Ultima) sau : “Noi suntem cheia, barbatul si femeia”(Mimesis III). Marile teme ale poeziei dintotdeauna se regasesc si in creatia lui B.G. avand insa pecetea indubitabila a viziunii artistului, in care accentul cade uneori pe incantatia ce jubileaza melopeic: “un sfert de rom si-o bere si-am prins din nou putere.”(Personalul prietenia). Respira in poeziile lui B.G. un soi de primitivism superrafinat (ca palinca de Bihor) care amesteca groaza si extazul, grotescul si tandretea, sarcasmul si inocenta, pana la punctul in care nu se mai stie care e care: ”chitantele vin mai tarziu, decupate ca literele dintr-o scrisoare anonima peste al meu siviu cand mi-e deja mult prea tarshala sa ma revolt”(Mimesis III). Versul sau este tragic si ludic, cosmic si telluric, real si fantastic, dionisiac si apolinico-uranic, uretric si ureic, dandu-ne masura intreaga a candorii si a suferintei, cum lesne se poate vedea cu ochiul liber: “pish-pish iata-ne si-n urbea lui Vega, unde-am sa beau o bere cu de niro si am s-o rigii ca o sa zica pavarotti: nu-i ro! si-o voi pisha la urma prin saara de dimineata pina seara”. Printre meditatiile profunde asupra vietii si mortii transpira si transpare un mesaj barbatesc adresat, in cunostinta de cauza, umanitatii: “eu n-am sa fiu niciodata poet, prefer sa fiu gropar al cuvintelor”si “cel mai mult mi-ar placea sa intocmesc un calendar religios al Rapidului.” Poetul este un inainte-mergator, dar cu spatele, dezrobit de tirania logica si sintactica a poeziei cu forma fixa. Poetica cuvintelor in libertate capata o varianta insolita ilustrand nuditatea obiectuala a limbajului explorat in sine, dincolo de orice intentionalitate estetica imediata. La B.G. prozaismul este de multe ori natural, necautat, neprovocat. Metaforele poetului jupoaie realitatea de pielea ei protectoare cum porcul este jupuit de soriciul de cele mai multe ori deformator si mincinos: “sunt in stare sa ma iubesc numai cu femei de prin tarile calde si cu fetite din colegiile de maici”. Clipa este cangrenata, omenirea este bolnava si iremediabil pierduta sub cancerul civilizatiei moderne anulatoare de constiinte. Apare asadar nostalgia unui irreparabile tempus: “uneori timpul se intoarce si te stoarce si te face din neom mult mai neom si scarbos ca un patron”. (Cu timpul la psihiatru) B.G. descopera cuvantul umil, democratizeaza vocabularul poetic, il coboara in strada si isi ofera sufletul pe tava (chiar daca un pic ruginita) putand fi acuzat de intimism, exibitionism precum si de alte asemenea pacate capitale: “V. pot sa-ti fur buzele sa ma joc cu ele acum cand mi-am trecut viata de pe pilot automat pe airton sena?”(Imi dai copyrigt-ul?) Poetul tradeaza metafora si intretine relatii contra naturii cu parodicul. Daca vrem sa-i cautam neaparat filiatiile vom simti influenta lui Cartarescu si a curentului american Beat. B.G. este o placa turnanta si turnata a poeziei sale post post moderniste, este un cap de serie (a nu se intelege ca este un cap produs in serie) initiator sporadic daca nu in toate, atunci cu siguranta in mai toate directiile post post modernismului poeziilor sale. P.S1.: ar mai fi multe de spus dar vorba poetului care se chestiona retoric in “Parerea mea despre bautura: “intrebarea este mai bem o bere sau ne oprim aici?”. Eu zic sa ne oprim aici si sa mai bem o bere. PS2: orice s-ar spune de catre alti critici mai mult sau mai putin neaveniti, opera poetica a lui B.G. este pusa in umbra de creatiile-comentarii de sub propriile texte sau de sub textele colegilor de site. Dar despre toate acestea cu alta ocazie.