liviu clisu

dorul de tine nu va avea niciodată vreun efort în el pentru că el, ca și cercul care se-nvîrte și într-o seară ca asta se rupe, se face un fel de spirală. dorul de

martie gri să taci, minuni fără de aer, pungi albe prin crengi

Să bați clopotul să răsară luna Oamenii sunt triști pentru că nu mor frumos Bate clopotul să apună lumea Să mă-ntorc în vis și să rămîn întors Noaptea asta nu se va mai trece Și cu toate

Doamne care ai făcut zăpada care ai făcut baionetele și bocancii ăștia găuriți te rog să te oprești din făcut măcar cît îi scriu iubitei scrisoarea asta frumoasa mea, sper că la tine e cald și

nu în mine stă puterea de a discerne lucrurile ci în lucruri e puterea de a se așeza pe lîngă mine. îți vorbeam într-o zi despre schimbări, mult, mult, și tu oboseai, fără să observi îți

Acolo unde ne opriserăm noi să vorbim era o pompă de apă albastră îmi povesteai despre visele tale,era mereu un castel acolo iar tu salvai niște copii tu mereu salvezi pe cîte cineva pentru că

Ea nu era o pasăre Dar dacă ar fi vrut, ar fi putut fi. Vîntul trecuse pe șira spinării ei Lăsase o dungă roșie Cum cea dintre noapte și zi Ea nu era vîntul Dar, întinzînd brațele, În

Aproape că eram om în ziua aia ascultasem niște muzică islandeză și vedeam undeva un munte da, mă bucuram că mai scriu poezie că-mi aud vocea, că te-am cunoscut nu e foarte

Poetul nu poate fi omorît dar iarba lui poate fi cosită. n-ai cum s-o dai la vite, s-o pui în glastră doar s-o iei în palme și s-o miroși. ceea ce vezi tu, vede și el, numai că el uită mai

Biblioteca Județenă “Christian Tell” Gorj propune cititorilor săi și lumii literare gorjene un moment de respiro în această vară toridă: Vineri, 23 iulie, de la ora 13.00, în sala de lectură a

Cafeaua prin sînge Acum doar două cești goale Pe o măsuță așteaptă iertarea

orașul nu cunoaște anotimpuri, El e doar o piatră bine tranșată printre noi. Și noi, noi curgem prin canale, ne scurgem ori ne ascundem. Cîte unul, cîte doi... Tramvaiele vor merge spre

Hai să vedem lumea cu ochi de cîine Să facem iarăși cunoștință Să ne punem unul altuia scrisori în cutiile poștale Hai să ne lipim de lume ca de pistilul unei flori carnivore Îți spun

atît de frumoasă e studentă pe-aici cu siguranță căci are aerul nu că ar chiuli de la cursuri ci doar că lipsește de undeva Uite-o, acum pleacă surîzînd roșcat aș fi vrut să-i cer șalul ei, m-ar

ne-am întîlnit undeva la periferie era o margine de oraș , era un capăt de sens, ne uitam la unghii, la pantofi, nu priveam în față era și normal să te-ntrebi de unde a răsărit

în orașul plin de poeți toamna se chinuie să răzbată printre versuri, frunzele nu reușesc să mai cadă, prinse în rime, șiruri întregi, sincopate, ca numerele prime, în orașul plin de

dimineața soarele văzut prin florile de gheață în autobuzul 311, o nouă materie poetică, un alt personaj bucureștean care apare aici, între minți înghesuindu-se în trupuri

Nu vreau să mă găsească toamna singur Posibil e să mor în iarnă, gol, E încă vară și-i mai mult ca sigur Că-n suflet albul nu e de la clor. Te vreau de dimineață să apari c-atunci te dumirești,

Inima ta e un loc bun în care să te așezi Cum ai săpa un culcuș pe un munte iarna printre brazi E cald în ascunzătoare Eu locuiesc în sălbaticiune și nu știe nimeni , spui, Unde-s eu

Spune-mi că tu ești o streașină Pentru că nu lași ploaia să cadă peste oameni Așa cum mătasea de porumb nu se usucă pînă cînd tu nu zici Copii, a venit toamna. Vîntul nu cade niciodată, el doar

Să pierzi pe cineva E ca și cum ți-ar arde o casă, rămîi cu o temelie înnegrită Sub un acoperiș căzut într-o parte, Ca o pălărie pusă pe creștetul unui mort. Eu am atîtea case arse, stau toate pe

Eu eram frumos iar ea era doar o poză, Eu dormeam intr-un fel de piatră albă stoarsă, Ea chema ploaia ca să–i ude hîrtia fotografiei, să scape de paradisul imortelei, Acum stau și mă uit la

să nu stingi lumina să nu dormi noaptea asta. mîine îți va părea nesfîrșit și oboseala va chema vrăbii la streașina ta.. amintește-ți de un nasture pierdut la șase ani și pierde-l

s-au rărit știrile despre tine prin ziare poate ai plecat în strîmtoarea magellan poate doar te-ai dus la țară să te liniștești afară plouă și eu beau bere în cîrciumă îți fac un desen din spumă