Lie Marian

Stau in intuneric... miros lumina scuip afara inainte sa ma patrunda. Ce sunt eu? Un vis urat al unei bucurii tampite O pata de sange pe-o rochie de mireasa, Mi-e frica de-ntuneric, Dar sunt

supradoza de fericire face victime dar desigur noi nu stim asta simtim diluam mai diluam putin incepe sa miroasa a jurnal si muzica de carciuma as putea deveni sarutul tau sa ma adun bucata

Viata e un imens portret, în care ne găsim cu toții. O lume plină de chipuri si speranțe, spre care vreau să strig Încet să mă aud doar eu. Viața e un imens tablou, în care mă găsesc și

dincolo de noapte nu mai e nimic doar ziua de luni stă acolo ca o stație în care uiți să cobori locul cu miez de nisip în care îți văd ochii dar ochii tăi nu au văzut ploaia o strigă doar cu

m-am trezit pe un drum presărat cu popcorn împărțind semințe de floarea soarelui celor ce se nasc soarele clipea se uita de undeva de sus încercând să mă întrebe de ce îi vând copiii dar eu

joe e la prima masă îmi face cu mâna voi undeva mai în spate vă uitați in scrumieră și câteodată la bec ușa e larg deschisă intră cine vrea pleacă cine n-are ce face unul s-a spânzurat

personajele: Joe Ana-sotia lui joe scena 1 (O dimineata oarecare intr-un dormitor. Joe inca doarme in patul lui care ocupa toata camera. Fereastra deschisa.Sotia intra usor cu o ceasca de

ochii râdeau pe la colțuri de stradă buzele cântau \"black dog\" și \"all of my love\" oamenii serveau castane prăjite în sânge iar tu plecai într-acolo spre centru la o ceașcă de cafea cu

beat de prea multă lume dorm cu capul pe masă la arta oameni mici cu trăsături de pitici îmi oferă covrigi să nu mor de frig se aprind becuri în scârbă străzile sunt pline de babe ce-l

la semafor se simt primele cuvinte ale creației cu prea mult roșu prea mult din ele un alt motiv pentru care prefer străzi lăturalnice unde te văd ascunsă în spatele unui copac plin cu haine

dimineața aceasta părea altfel am scos capul pe geam afară mirosea a iarnă si anemone stai nu stiu cum miros anemonele defapt nu stiu nici macar daca au miros dar sunt ale mele si mi le

sunt tot aici în același cimitir cu porțile închise în bătaia viscolului de păcură sunt tot acum sunt tot mereu în anotimpul uitării și stau culcat în perna unui mort privind pământul

Inspir același praf de mucegai Ce se-nrădăcinează-n mine, Expir aceleași vorbe Care devin din ce în ce mai șterse. Simt inima care-ncepe Să bată asemeni unui pește Ce săturat de atât

văd umbra pașilor tăi pe mormintele iubirii din întuneric îți fac semn să te întorci pe cărările toamnei pline cu frunze topite pierdute de vânt uitate în noi noi aceia ce suntem frânturi

iubește-mă la nivel de proză cu majuscule și linii mari de pauză azi am luat un examen iubeșe-mă-n cădere sacadat strânge-mă-n brațe mai tare! acum povestește-mi cum fac rușii baie sau cum

Veșnica umbră a singurătății sclipește și-acum în întunecatul tunel al vieții. Mușuroiul e plin de furnici ce-și caută perechea dar tot ce pot găsi e propria umbră văzută într-un mod mai

astăzi m-am trezit cu mâinile lipite de sânul acela imens al mării eram doar eu, el și un sfârc sărat ce-mi lingea creierii căldură mare pe animal planet nu era nimic interesant el m-a privit

a dispărut curentul și nu știu dacă o să mai apară oamenii din blocul de \"vis-a-vis\" și-au aprins lumânările și-și spun rugăciuni pe care nici ei nu credeau că le știu clădirile iau forma

azi cineva voia să-mi vândă cu orice preț un kilogram de lumină calitate superioară i-am spus că n-are nici un rost îmi place să-mi pierd curajul pe o ramură de vâsc uscat sau în ochii plini de

privesc dintr-un tren zăpada parcă mi-e dor s-o ating s-o ridic în palme spre cer și să-i cânt apoi să-mi pătrundă în pori în fiecare por în parte până la cel mai ascuns și să-i închidă pe

refuz...să mă trezesc astfel nu o să mai fie nevoie să deschid geamul și să citesc revista ziua de ieri nu inteleg de ce mereu ieri de ce nu o duminică cu iarbă albastră și pitici nebuni ce sapă

pașii oamenilor încep să se piardă îi găzduiesc în mine le spun povești și le învăț ridurile vreau primele șoapte și primii mei adidași dumnezeul pașilor mei unde ai fost aseară? intru

Astăzi am fost întrebat dacă mai cred în dumnezeu. Una din cele mai tâmpite întrebări pe care mi le poate adresa cineva. Am răspuns bineînțeles cu acel \"da\" absolut. Ce mă frământă acum nu e

Stângul Dreptul Mă furișez lângă tine cu dreptul Lumea e strâmtă Douăzeci de scânduri deasupra și împrejur apă Gânduri în perete Stângul Dreptul peste stângul lâng-o supă caldă O țigară, e