Leonard Sandor

Învia-vor apele senectuții Lumina suavă a focului lui Venus? Pretutindeni, preponderent misticul Învăluie cadența terestră și tace Cu o tăcere scormonitoare în noaptea ancestrală Mi-e somn de

Ce vină au ghetele mele Că accelerația gravitațională există? M-am culcat sătul, M-am sculat flămând Mă doare coloana vertebrală a cuiva Și mi-e somn de somnul altcuiva Am doar două

Am vorbit cu acea floare Și am întrebat-o în ce constă Frumusețea sa inconștientă. E un răspuns ascuns cu delicatețe În formula chimică a celulelor; Aș coborî în regnul vegetal Ca simplă

Pentru tot ce ar putea fi Dincolo de lacrimile inocentului sărut Printre petalele stropite de rouă Descoperind spațiile vegetale Să uităm negrul organic de dedesupt Atunci când strălucește

Încearcă să rămâi calm, spirit al meu Concentrează-te asupra mutelor simboluri Adună-ți aripile din înalt pentru un timp Recheamă liniștea viselor ce așteaptă Pe lista de acces către un

A înălbit din nou pe șesuri; viscol E înălțare surdă de cristale Eternul cânt de iarnă umple munții Pe tine eu te caut De cât timp? Unde te-ai ascuns Până acum, În ce curcubee croșetate

În brațele tale mă regăsesc Tu doar mă liniștești când sufletu-mi tresaltă Ușor, cu vocea caldă, fascinantă Mă înconjori cu biocâmp de orhidee În ochii tăi lumina se-nfioară De-o cumințenie

Dacă doar ceea ce rămâne în jur contează, Dacă tu ai fi cu sufletul mai puțin colțuros Dacă fericirea își trage seva și din frumusețe și-armonie Dacă ai renunța pentru totdeauna la jocul

Þara de vis, țara de nicăieri A murit în secret, doar pentru mine Mă simt singur, atât de singur Încât mă doare fiecare frunză de tei Care a căzut în părul meu dezordonat E ora când fluturii

Acolo unde cântă guguștiucii Sunt singur lângă corpul meu astral Și nimeni nu-mi mai dă nervos papucii Căci e-un pelerinaj prin spațiul sideral Ce clasică-i romanța cea cu visu-mi De dor

Eternul orologiu zămislit în taină S-a rostogolit pe treptele crematoriului Și a plâns, cu lacrimi de funingine Pentru că? Se ridică fumul dintre frunze Acolo, în parc, o păpușică a fost

Gândăcei colorați, gângănii universale Trotinete cu ciuperci au încălecat pe-o șa Din spațiul negru al tăcerii moarte Vociferează sobru un ceas cu cuarț în ploaie Teleghidaje-uimite de pustietăți

Trebuie să mă duc să salvez o omidă Cu aripile cele mai albastre și strălucitoare Trebuie să arunc un lasou peste plopul ăla Răbdarea mi-o pierd cu plictiselile netoate Ale orbecăielilor urbane

Călătorind prin psi Lumină tu poți fi Să simți puterea ta Când tânăr ești și stea Desparte în bucăți O clipă dacă poți Privește brazii sus Să vezi de a apus Veghează focul calm Ce biruie din

E lungă noaptea, dar eu nu știu Inspectez acum fantasmele agățate în copaci Pocnete surde și reci au vibrat în mine aorta Un lung fior ... E doar poezie E seara care aduce liniștea

Crocodili Zambile Viespi Cărămizi Elefanți Pădure Lacrimă De ce De ce De ce Nu Penetrează Iarba Sălile De curs? De ce De ce De ce Nu iubesc Acum O

O bucată de cer A plâns până aici În colțul uitat Norii Au redus o privire Zăpăcită de uimire Nu înțeleg De unde atâta senin E calmă transcendența Sufletului meu în ploaie Această cale E

Fără logică, omul ploii A intrat la apă și-i e frig Pastile plutesc inerte pe lac Balaurii flăcări au scos dintr-un sac Pe locuri, fiți gata, foc, Au căzut lebedele de sus Am intrat în secolul

Mă doare, tu ești ca soarele, te simt cu ochii minții Dragostea fizică nu înseamnă nimic, să știi E doar supunere față de legile amare Salvarea e iubirea ce-nfioară Căci aripile noi ni le vom

Peste cuvinte îmbătătoare, Unde mi-e sufletul cel uitat de toate? Se ridică albul din livezi Se absoarbe tăcerea curgătoare De două ori stelele prin vrajă au murit Ceață pe străzi și vuiet

Eu am știut: Salvarea e prin poezie, prin dragoste, prin moarte, Nu prin gândirea logică, organizată. Viața înseamnă extinderea entropiei Pe când evoluția, perfecționarea aduc moarte. Cu cât

Învață-mă să mor, iubito Mi-s ochii grei și trist jăratic Lumina m-a vegheat o clipă Tăceți! Toți ceilalți, tăceți E treaba voastră dacă vă e frică Și oricum n-are-a face ce gândiți Unde

Există o singură problemă de rezolvat Una mare de tot Dar foarte stringentă : E problema dragostei. A iubi sau a nu iubi E echivalent cu a fi sau a nu fi Căci cum altfel s-ar