Poezie
Nematerialism
2 min lectură·
Mediu
Þara de vis, țara de nicăieri
A murit în secret, doar pentru mine
Mă simt singur, atât de singur
Încât mă doare fiecare frunză de tei
Care a căzut în părul meu dezordonat
E ora când fluturii mor,
Și felinarele ruginesc în parcul taciturn.
Am căzut în altă secundă întrebătoare
Și am oprit rotația minutarului
Întrebându-l apoi de ce nu se plictisește și el.
Aș vrea să dansez un blues visător
Și să te simt în brațe cum vibrezi cu el
De undeva, speranța va răsări poate mâine ...
Va ninge cu soare, va fi o lumină fantastică
Casele vor fi inundate câte una, de iubire
Doar noi vom îmbătrâni câte puțin și vom muri
La marginea unui lac cu apa cristalină
Și va fi frumos atunci când vom fi îngeri
Și vom zbura în spații incomensurabile
Unde într-o grădină ne vom juca cu o minge
Și vom plonja unul spre altul să ne topim reciproc
În țara de vis, în țara de nicăieri
În care vom fi atât de triști încât vom plânge
Cu petale de cireș incendiind stelele
Și tot ce a mai rămas din suflet.
Fiecare împerechere și afacere de orice fel
Te apropie de moartea fără de speranțe
Fiecare carte, poezie sau scrisoare însă
Te salvează întru spirit și simțire
E viața dincolo de toate, ceea ce rămâne
Iubirea pe care o dăruim și visul sacru
Și legământul tainic dintre inimi
Și datoria sfântă a sensibilității.
013508
0
Singuratatea ta trebuie sa elimine un imaterialism : lipsa fiintei care sa-ti poarte fiinta intru fiinta.