Poezie
Solstițiu
1 min lectură·
Mediu
Învia-vor apele senectuții
Lumina suavă a focului lui Venus?
Pretutindeni, preponderent misticul
Învăluie cadența terestră și tace
Cu o tăcere scormonitoare în noaptea ancestrală
Mi-e somn de pacea lumii găsită într-o floare
Mi-e dor de visul sacru, al doinei călătoare
Stop! Am auzit deja stop?
Era și timpul.
Erupțiile solarelor patimi
Au coborât spre liniște sarcasmul
Planetelor visătoare în lumina avalanșelor
Elogii subjugate de misterul sferei
Adormi-vor în umbra devenirii-
-Chemare spre haoticul tutelar
Arpegiată-n sumbre catedrale de jar
Acolo...E loc de mai mult vis
E Solstițiul.
002525
0