Poezie
Plouă
1 min lectură·
Mediu
O bucată de cer
A plâns până aici
În colțul uitat
Norii
Au redus o privire
Zăpăcită de uimire
Nu înțeleg
De unde atâta senin
E calmă transcendența
Sufletului meu în ploaie
Această cale
E mult mai corectă
Știu, și totuși ...
Greșesc
Mă retrag în colț
În colț miroase urât
Mă pierd încet de toate
Și nu este vina mea
Că am pierdut norii
Mă doare până la ei
Într-un fel neelucidat
Contopire organică
Emoțiile cristalinului
Cel universal și de demult
De când am început să uit
Eram mai curat
Pe atunci
Și aveam mai puțin
De ocupat în spațiu
Și volum, și greutate
Ciudat, pentru că nu știu
De ce totuși, plouă ...
Oare mai știu să plâng,
Sau am murit de tot?
De câte ori scriu
Această poezie
Sunt trist, pentru că viața
E atât de stropită de ploaie ...
001112
0