Poezie

Crâmpeie

2 min lectură·22 iunie 2005

Mediu

Mă doare, tu ești ca soarele, te simt cu ochii minții

Dragostea fizică nu înseamnă nimic, să știi

E doar supunere față de legile amare

Salvarea e iubirea ce-nfioară

Căci aripile noi ni le vom face

În încercarea lui Icar nu-s șanse

Căci dragostea e doar un pas spre moarte

Prăpăstii verzi, abrupte, colțuroase

Intolerabil de frumoase ca peisaje

Ne vor răni-n cădere neoprită

Și trupul ni-l vor sfâșia-n tăcere

Zâmbiți atunci, de mai puteți, voi cei ironici

Fără să știm, ne vom uni cu brazii

Cu stelele, cu luna, cu pământul

Va licări, albastră sus, o stea

Și va fi rece și departe mult de noi

Cei însetați, fără durere sau spoială

Și va fi multă liniște și pace

Dacă pătrunde-vom misterele iubirii.

A cunoaște-nseamnă oare a muri?

Voi, ce iubiți doar formele, să știți

Că-ele sunt niște crâmpeie de iluzii

E joc aleator de cromozomi

Și mărginire moartă de materie.

De vreți nemărginire, întrebați-vă

Ce e mai important decât acestea ?

Sunt poate visul, moartea, dorul, poezia

Și e voința ce alungă realitatea

Și e puterea de-a citi printre cuvinte

Cu inima, și nu cu mintea cea naivă.

Eu sunt fericit, pentru că te iubesc

Dar sunt nefericit, pentru că nu mă iubești

Restul n-are nici o importantă,

Nici măcar egoismul acesta impersonal

Nici măcar potopul ce va fi după noi

Nici măcar aceste amare legi

Ale vieții.

001.072

Leonard Sandor. “Crâmpeie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/leonard-sandor/poezie/128375/crampeie

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.