Leonard Ancuta

se simte nevoia de comunicare de apropiere te tradeaza imboldul de a mai innebuni odata in dementitudinea dragostei. hai ca nu-i greu. sunt sigur ca va citi asta si va rade pana la tine.

ai reusit un text cu adevarat cutezator, sciitura e buna, insa ideea, ideea e super tare. are ceva conotatii de devianta, dar ce mai conteaza, imi pot imagina usor un univers in care anumite placeri pot deveni cu adevarat un drog. bun.

cu caci sunt periculoase in poezie. scapa de ele.

nu sunt decat fum e banal...

cred ca ar trebui sa pui peste tot diacriticele.

apoi cauta o alta aranjare a ideilor
sunt cam amestecate. mai renunta si la chestiile in plus

de ex asta

Fara griuri.
Fara prietenii arse in promisiuni volante.
Fara vorbe cu sens unic in priviri promise himerelor reale.
Fara marsuri demne spre dreptate.
Fara inceputuri cu sfarsit.

Doar realul, invinsi si invingatori!

frumoasa poezie ai scris. mi-ai adus aminte de patul de la mamaie unde a murit tataie, care nu mai vorbea de doua saptamani
si a inceput brusc sa vb cu 5 minute inainte de a muri
nu a spus multe, decat a cerut sa vina ala micu ca vrea sa-i spuie ceva. m+am dus. si mi-a spus ceva la ureche ce nu am inteles. dar stiu ca voi intelege candva. multumesc pentru aduceri aminte. foarte fain ultimul vers.

dane, privitul in oglinde e un exercitiu introspectiv.

ne arata totul despre noi daca privim cum trebuie.
trebuie sa citesti mai atent poemul. fiecare element e acolo pus si gandit cu semnificatie.

multam de trecere.

daca elimini
voi arde în ploaia cea mai rece
umbrele oamenilor care se învârt după soare

vei scoate un poem simplu, cu efect puternic si daca nu 100% original, macar in cea mai mare proportie.

oricum mie mi-a placut.

bine ai revenit printre agonici. interesanta lectura despre cum fura cronos din timpul oamenilor. finalul cu azilul cam strica farmecul. interesanta daca asta era pe bune, nu doar in imaginatia cuiva.
ps. un typo la confort.

mie imi place varianta asta sub forma de poezie. e condensata, transmite emotii, in plus aduce cu sine un adevar cat se poate de etern, apartinand indubitabil femeii care la un moment dat stie ca isi doreste sa fie nascatoare de viata. comparatia cu placinta si forma latineasca este foarte potrivita. finalul cu firele de marar iar este bun. tema e asa de generoasa, incat cred ca si ela are dreptate, ar merita, macar ca exercitiu si o varianta sub forma de schita sau povestire.

uităm să mai fim oameni
și atunci dăm fuga în credință

m-am oprit doar asupra inceputului fiindca nu stiu ce anume ai vrut sa spui aici, dar din punct de vedere logic, interpretarea ar fi cam asa:

este vorba de o implicatie adica (daca) uitam sa fim oameni, atunci ne refugiem in credinta, ceea ce realistic vorbind este inconsistent, adica este perfect adevarat si de necontestat ca doar oamenilor le apartine credinta.

pe de alta parte prind sensul metaforic si inteleg implicatia altfel. daca nu mai suntem oameni, daca ne renegam propria calitate de a fi umani, singura salvare ar fi iertarea divina, care e pentru toti pacatosii, ceea ce mie imi suna complet amoral, adica atat timp cat exista dumnezeu ne putem justifica toate crimele. restul poeziei e si mai ambiguu, insa cred ca mesajul tau vrea sa fie unul pozitiv, de aceea cred ca ar trebui sa reiei nitel poezia si sa refaci macar partea finala ca sa reiasa un mesaj coerent, si anume ca nu credinta ne inapoiaza calitatea de oameni, ci iubirea sau impacarea de sine.
imi cer scuze pentru interventie dar o consider necesara, fara a dori sa fiu rautacios.

cu respect,
batranutragator

este sacaitor acel sacaitor de la inceput, poate ar trebui inlocuit. in rest un tecst cursiv, inteligent, care mizeaza mult pe intelegerea cititorului, dar in nici un caz nu este eclectic. ba chiar emana un soi de umor gandindu-ne la nelinistea ta din final. se remarca limbajul simplu, cotidianul vazut asa cum este el, fara elemente explozive, insa cu un aer usor feeric - superstitia cu norocul, piticii - lucruri deloc surprinzatoare la un poem in care se intuieste dragostea omeneasca, usor imbunatatita pentru a parea extraordinara. exact aceste elemente mi se par mie bune, plus periatul gandurilor si cele trei respiratii, care in final transced ingrijorarea si sentimentul de vinovatie, legand astfel printr-un fir invizibil totul.

simplitatea in scrierea acestui poem. iti ziceam mai demult la un tecst ca ai exprimari bombastice. poate exageram nitel, atat timp cat si mie imi plac metaforizarile ingenioase. insa aici se simte eliberarea de limbajul complicat, de constructii in care miza este senzationalul. si de aceea consider ca ai facut un tecst bun.

timp sa citesc tot tecstul, insa crede-ma scrii suficient de bine incat sa continui. imi pare rau ca munca nu imi ofera prea mult ragaz acum sa citesc complet si sa comentez mai elaborat dar daca ai nevoie de incredere, ai sustinerea mea.

un tecst nepretentios, pare sincer si scris usor. l-am citit fara sa ma impiedic de exprimari bombastice, ba chiar m-a incantat usor la final fiindca se dovedeste asumat si dedicat.

totusi, cumva, parca sunt doua voci in acest poem, chiar daca ideea e cursiva, pana la \"sunt în permanență o copie\" se aude una apoi parca se schimba, intri in alt ritm, mai alert. nu stiu daca deranjeaza, eu am remarcat insa.

daca ai scoate rima din poezia asta, ar fi chiar un text bun. pe bune, ideea e buna, exprimarea ok, insa rimele fac tecstul destul de jalnic.

într-u exces se scrie intru exces

ma bucur ca tecstul meu se recepteaza exact asa cu mi-am dorit, ceea ce inseamna ca cel putin odata am reusit sa fac ceva bun. e adevarat unele din exprimari sunt voite, chiar am stat sa ma gandesc la formularea cu tatele luminii, insa pana la urma am decis ca merita pentru mesaj fiindca mai incolo revin asupra ingurgitarii luminoase. in ce priveste neatentia ca ca o sa o corectez chiar acum.
o zi buna in continuare si La multi ani!

omul civilizator este un spirit distructiv. cel putin intr-o anume demers al lui catre ceea ce se poate numi civilizatie, adica ridicarea colosilor industriali, suctiunea tot mai dibace a resurselor subsolului, transformarea acestora in materii prime, energie, precum si prelucrarea lor. totul ajunge la final sub forma de bunastare, bogatie pt unii si saracie pt altii, si informatie de valoare pentru unii si crap total pt altii.

partea asta cu salvati balenele si padurea nu ma impresioneaza prea tare, insa regasesc in poem un alter ego, ceva natural, nepreschimbat, emotiv, cel pe care il poti asemui omului nascut nevinovat, neprihanit de valorile distructive ale civilizatiei. ori exact in aceasta ipostaza, se creeqaza o atmosfera propice pt dragoste care invaluie ca un abur toata poema. si tocmai pentru acest mimetism voalat ma gandesc ca ar trebui sa fie remarcat acest poem.

cred ca ar trebui sa pui toate diacriticele. in rest nicio problema la acest tecst, care din pacate a fost incadrat la atelier cu toate ca nu merita.

iarna nu-i ca vara si raspunsu meu cand o zbura porcu in gura cu durerea mea in cot. apoi e pericolul ca sa nu se ajunga beutura daca se evaporeanu si atunci e zarva mare fara lautari ca le plesneste corzile la tambal. si cand ne-a fost mai rau acu mai bine sa ne fie.