Leonard Ancuta

ce n-as da sa am si io parte de atata atentie si de o mana de critic chirurg asa ca a ta. sincer vorbesc. ma gandesc insa ca la 17 ani, un astfel de criticism nu face bine la sufletel, descurajeaza, ma gandesc chiar ca biata fata va plange vazand cata pornire e asupra ei si nu va intelege in niciun caz buna intentie. De aceea zic, doamna profesoara, nu mai vanatzi iepurasi si treceti la ursul brun.

cred ca anul trecut se scria mai bine pe agonia, un tecst bun, care a trecut aproape neobservat. mi-a placut comparatia cu rechinul si dintii sai. e buna.

deranjează

bratele lipsite de vlaga
genune
cerul invadat de nori si dorinte
pocal plamadittrompeta inmgerilor
ultima speranta
fasii de suflet

in rest ok

din punctul meu de vedere orice aparitie editoriala inseamna o invitatie la lectura. oricine are curajul sa lase un semn tiparit posteritatii inseamna ca a atins un echilibru intre maturitate si bucuria de copil pe care o resimti cand creezi. si acest lucru nu poate fi decat incurajat, asa ca las si eu un semn de incurajare.

atat autoarei versurilor, ca doar ea a declansat aceasta luare de opinie, cat si celei care a facut aceasta introspectie in universul launtric al lui Alice. daca voi scoate vreodata o carte mi-ar placea sa am parte de o critica facut cu atata acuratete, aplecare, intelegere, precum și grija pe care numai un curator stilat o poate avea, de a nu dezvalui totul, de a lasa curiozitatea cititorului sa functioneze, sa caute singur continuarea. Ma bucur pentru voi amandoua!

mare dreptate ai mihai, ma mir cum de a trecut neobservat. are doua mici defecte, soarele orb si toate comparatiile introduse prin ca, se putea si altfel, insa in rest e un tecst cu nerv, cu idee, direct, coerent. in plus alegoria e bine aleasa si inteligent tratata, are perspectiva si imagistica.
in plus finalul, cu ce mai e viu si beat in noi, e unul extrem de reusit. e pacat ca un asemenea poem sa fie uitat ca si cum nici n-ar fi existat.

un text de o adancime covarsitoare. sub aparenta unui limbaj de fabula de altfel simplu, fara inflorituri inutile, o esenta si o trire care taie respiratia. exact ca la mare, apele limpezi sunt inselatoare, sunt mai adanci decat par. remarc forta mesajului si forma laconica, aporoape stoica a zicerii. bucuros de trecere.

finalul imi place, starea de voma insa cred ca trebuia instalata mai devreme. nu e suficient de puternic sustinuta in text. altfel, fara usoare urme de fotrtare, un tecst destul de placut.

un tecst fracturat. șpoate nu sunt eu in the poetic mood, dar ce are finalul cu restul poeyiei. e drept, e sugestiv, insa nu vad legatura.

prima oara cand am venit in bucuresti m-am intalnit cu cineva care m-a dus fix in acest pasaj.urmatorii ani ai mei au fost strans legati de acest loc - am vandut casete la gura pasagiului, am mancat pizza aia buna cu iaurt la 15.000, am baut bere la carciuma aia, am ascultat DM si Cure in clubul ala... parca si acum simt gustul iaurtului...
da si pe mine, ca pe atatia altii ma leaga multe de acest loc.
cred ca asta se vrea, sa ne tunda cineva amintirile, de parca am fi iarasi in vreamea in care nu le putem purta lungi.
PROTESTEZ impotriva acestor masuri ghidate de interese meschine si sustin mesajul!

sunt convins ca oricine citeste cu atentie vede ochii umezi ai persoanei care a scris asta. se simte vrasuflarea febrila, se simte impacarea din spatele degetolor care pipaie, e trecut totul, s-a vformat coaja, miezul e uscat sau nu mai e, dar nu conteaza, poti merge cu vintul in fata, poate incepe ploaia, fiecare pas e o aducere aminte strivita a uitare. fiecare are elementul lui revigorant, aici apa, poate are legatura cu zodia sau nu, in orice caz, castigul de putere se face prin translatie, prin energizare de la natura, prin salbaticire interna. poate exagerez, dar asa vad eu. pana si fuga de care pomenesti face parte tot din element, ea e drumul catre izolare catre locul unde fiinta ta se intalneste cu tine si te invata sa mergi mai departe. un eu ludic si un eu naiv, o contopire, fiecare iese prin celalalt cu tricoul schimbat. sincer unul dintre cele mai bune tecste ale tale, la modul cu e lucrat, filigranat, exprimarea sigura, fara tremur, un mers pe o sarma care pare atat de lata ca se poate confunda cu un dig. ar fi meritat si o stea aici, dar nu vreau sa maniez lumea.

finalul e deosebit. revolta pe ploaie si multumirea cu setea nu se contrazic in contextul tau, deci se pierde din idee. modus vivendi sare tare in ochi, in romana suna la fel de bine. revin. finalul este chiar cool.

ba inteleg perfect, toti am trecut prin asta. nu e nevoie sa imi spui nimic, stiu, era ceva special, deosebit, iar durerea e cel mai cumplit lucru, nici moartea nu doare la fel... hehei, cate dati nu am gandit si simtit poate mai rau, mai nasol decat orficine.... dar nu conteaza. nu trebuie nimeni sa stie. asta e poezia, inauntru sa fie un om mort, imputit ca un cadavru de 50 de zile, iar pe dinafara sa fie un zambet, si miros de testosteron dornic de joaca.

hm, o poezie care m-a mai destins putin. incepe cu vin, are un final cu picioare lungi. seamana cu o femeie usoara poema ta, cu vinul in cap si profitand de picioare. aia cu viermele de matase e trasa de par. dar asa per total simpaticutz.

ai putea lucra putin la final. si evident e mare nevoie sa schimbi titlul, e prea pretios. si ochi spart merita inlocuit ca paianjenul e simpatic mai ales ca e batran. apoi am ce am cu putrefacta dar vie. nu merge asa. ori una ori alta. si apoi de ce sa nu cante privighetorile?

o lamentatie patetica. un planset lipsit de demnitate, cred ca stia ea ce face. sa stii ca bocelile astea nu au valoare poetico literara intotdeauna. nu vreau sa te ranesc dar nu tot ce ni se intampla e arta.

multe imagini, mai bune, mai putin bune. per ansamblu mi-a dat senzatia de amalgam, dar mi-a transmis senzatia aia a unui haos platit sa intresteze, ca un clown intors pe dos de o forta malefica. primele doua versuri incep bine, promit.

Nu iubi!
Agonizează deci, simplu.

asta de mai sus chiar mi-a pacut, exprima maretie.

mai sunt si altele, dar am trecut, recunosc, cam in viteza. o sa revin.

multumesc pentru semn, da, imi place exprimarea cu ani la rand, chiar modific. ma bucur mult ca ai simtit finalul, e foarte important pentru mine.

silviu, finalul nu ne duce chiar la fericire, fii mai atent si gandeste-te ca si suma a doua numere prime sau chiar a doua nr impare e un nr par.

maria, da, am avut si eu indoieli cu privire la subtitlu, dar altfel chiar nu se intelegea.

va imbratisez cu drag si va astept si data viitoare.

stefan, parca lipseste vlaga intr+un poem pe care-l incepi cu sunt puternic. fetele viseaza ca sunt marrz poppins... ar trebui sa te viseze pe tine daca esti puternic, te intrebi cati sunt dispusi sa invete sa cante... toti ar trebui sa vrea sa cante ca sa fi multumit... deci cam inselatoare puterea asta.