Leonard Ancuta

as renunta la panz de paianjen, deja e inflatie pe site. finalul nu taie suficient, ar trebui ceva mai de eefect acolo. am remarcat insa prima strofa. e buna chestia cu ceasul.

idea e misto, finalul e fain, e un tecst bun. simt insa ca undeva pierde din tarie fiindca se dilueaza putin pe undeva. de exemplu strofa 3 ar putea lipsi, iar penultima strofa putea fi mai scurta.

in orice caz ma mira ca o poema buna nu e remarcata, mai ales ca are o idee destul de buna, in fapt nu ideea, ci modul cum e tratata imi place. cred ca acest poem merita putin mai mult, decat sa se piarda printre sutele de poezii banale de pe agonia, asa ca il instelez pentru ca reuseste sa ne arate ca razboiul cu noi insine poate fi pierdut!

imi place cu un singur amendament. trecea greu in penultima strofa / trecea greoi in ultima.

Vino la Control cu biletul facut de tine si vei participa la un eveniment 3D – literatura, teatru, muzica live. Cele mai ingenioase 3 creatii de bilet vor fi premiate cu volumul Control, cu autograful autorului. Asadar, pregateste-ti biletul pentru CONTROL, vineri 29 mai, in Club Control, strada
Academiei 19, orele 19.00 si vei avea (inca) o sansa pentru Control.
De asemenea, fiecare participant va primi gratuit albumul Centipedes al formatiei Warganism.

multumesc mult pentru sustinere, recunosc public ca fara agonia nu as fi reusit sa scriu acest roman. Imi pare rau ca nu poti ajunge la lansare, dar te-as ruga, in masura in care poate veni totusi cineva care sa reprezinte situl agonia.ro si care sa spuna doua vorbe cu aceasta ocazie. multumesc frumos!

am tot citit poeme in dimineata asta. mai reusite, mai putin reusite. niciuna care sa imi atraga atentia in mod special. acelea terne si goale exprimari. asa ca, in ciuda unei oarecare fragilitati, am ales acest poem. pe departe mult mai bun, mai viu decat altele si unde imaginile sunt tari, se sustin, apoi si tehnica este destul de buna, acea repetitie da efect puternic in tecst, amplifica mesajul. in afara de brazda de intuneric, cea mai nefericita exprimare din tecst, restul mi se pare imaginativ, autentic si de efect.
am remarcat mizeria, alunecatul din mana sustinut de etaje, reflexul si finalul. se vede ca autoarea are grija in a-si concepe tectul pe idee si fara a se departa de ea si in plus are valente de a atinge majoratul poetic. succes.

dragii mei, sper ca anul viitor sa pot sa ma laud si io cu un premiu, oricare ar fi el, chiar si smeura de argint :)
pana una alta va felicit pe amandoi pentru realizare si va invit sa participati la prima mea lansare, mai ales ca acum suntem colegi de editura. glumesc!

mie mi se pare un poem reusit. e rotund, are idee, nu e scris rau, ce mai, are de toate, inclusiv substrat filosofic. ba mai mult chiar incita la gandire, in simplitatea lui invita la mai multe hermeneutici. nu e un poem care sa te dea pe spate, nu e unul care sa rupa singele in om, insa asa cuminte, are acel ceva care-l remarca, mai ales ca se inchide cumva temporal, e ca un bulgare care asteapta sa fie rostogolit si sa creasca. iar asta nu o pot face decat cei care il citesc, asa ca invit la citire!

ca aceasta carte este o poveste inocenta si duioasa. ma bucur mult pentru autoare, ii doresc succes, si ma mai bucur ca la varsta ei a primit acceptul unei edituri serioase cume paralela 45. asta inseamna ca romanul are valoare si ca merita citit.

de, mie nu mi se pare deloc a la vlad dragoi, in niciun caz nu e acelasi stil. poate doar felul acesta de a iti aminti filme din trecut si a le transpune, cred ca oricine ar face-o cursiv, fara pauze, asa cum o face autorul de fata, ar iesi ceva care sa semene si cu asta, si cu dragoi. poate si cu mihai constantin, daca le tai in fraze scurte si sincopate ... dragoi are multe repetitii, se adreseaza direct, imperativ chiar, aici avem de a face cu un soi de reverb al amintirii care doar curge, se desira limpede. mai e de remarcat si faptul ca autorul concentreaza pe idee, in fapt construieste pe aceasta apocalipsa devenita deja cadru personaj in poem, apocalipsa care devine simbolica si care emuleza atata nostalgie si emotie, in fapt aceasta m-a prins cel mai tare in tecst, apocalipsa! Am citit un poem bun, am citit un poem bine echilibrat, si chiar zic eu original, prin faptul ca fusul pe care se strange sau desira povestea este un sfarsit violent, in fond acel final pe care niciodata nu ni-l dorim dar uneori e inevitabil. mi-a placut!

Il stiu pe marcel, ii stiu si pe baieti, stiu spectacolul! Ar fi mare pacat sa nu profitati de asta, marcel este foarte ocupat saptamana aceasta, maine, marti 26 mai, va avea spectacolul Romania - Greatest Hits, la Centrul National de Arta \"Tinerimea Romana\", ora 19.30, langa Bulandra / Izvor, iar vineri va sustine un happening la lansarea mea din Control. Spectacolul de maine e pe tecste de Dinescu si Vieru, deci cool.

Asadar, fiind o saptamana Marcel, va invit si eu in numele lui peste tot, merita.

unele chestii merita sa nu fie spuse fiindca explica si rapesc din farmec. de exemplu și greierii deranjau.. asta chiar poate lipsi. de asemenea si prima strofa, aduce un aer prea copilaros. ar putea lipsi si poemul ar fi altfel interpretat.

atentie, un typo. apoi cu urlarea linistii neputintei e cam fortat si in plus e o imagine care a devenit mult prea comuna de cand cu munch. si linistea care troznește cred ca e tosnește, ca e asa e in romana. finalul cu laleaua e de efect, imi place.

tecstu asta seamana, la final, cu un banc. apoi povestea e construita din doua puncte de vedere, ambele ale tale. sunt doua perspective care se impletesc. asta sustine ideea. e totusi ceva enervant, e o raceala foarte pregnanta in tecst, nu e nimic decat o gandire de gheața. tandrețea poemenita alaturi de ticaloșie ar fi trebui sa para mai vie, dar așa nu e nimic. pe de alta parte cunosc tipe din astea cum e amber, cred ca e bine surprinsa ca personaj, dar zau, asta ține de meschinarie si intentiile calculate ale unei masini de facut sex. inca mai ma gandesc cum e cu tecstu asta.

poemul asta e precum ochiul de pe o pana de paun. e deschis dar nu vede nimic.

multumesc din suflet pentru sustinere si va astept pe toti vineri!

sunt convins ca dincolo de coperta veti gasi multe lucruri pe placul vostru.

ce nu inteleg eu este inversunarea pe care o manifesta cei care nu agreeaza poemele cu pula si pizda cu muie si laba. exista un avertisment la intrare, daca aveti simturile plapande stati afara oameni buni! pe de alta parte, asa cum remarca si albu, aici nu exista vulgaritate, este autenticitate. este transformarea intru sensibilitate. orice chestie umana act sau manifestare se poate redesena ca imagine si trebuie insotita de emotie. emotia te transpune pe tine te arata in adevarata lumina, asa cum a fost. razboiul e plin de singe si viscere, de capete zdrobite si de membre amputate. cum poate fi dragostea? plina de erotism, plina de sex, de vulgaritatea proprie actului sexual empatizata si resimtita la nivel cortical ca o emotie sublima. pur si simplu animalul devine sublim. asta incearca Tosa aici si in parte cred ca a reusit.

poemul mizează mult pe imagini, forteaza incercand sa creeze cadre șoc. dorinta asta se simte și, mai mult, creează predispoziția către niște tușe banale:

ultimul vers, de ex, sau sunt plin de golul din mine sau tabloul cu seringile. în rest am gasit și chestii mișto, gen îmi îndes viața într-un dosar plec la servici sau
Pielea mea are mirosul satinului pe fruntea
d-lui D. decedat dăunăzi. Laolaltă în vitrină
ai crede că avem aceeași mamă. și aceeași tumoră.

mai citim.

probabil e o greseala. e un tecst de clasa a 9-a, care dupa ceva munca ar putea ajunge sa semene cu ceva. de acord cu verdicul lui Alice.

asocierea asta cu pisicile mi se pare cam alintacioasa. nu esti feminista dar esti pe aproape. usor dulceag izul care mi-l lasa la final, insa mi-a placut fragmentul cu oamenii care fac experimenete pe animale plus cele 23 de sunete plus astea pe care le si redau ca-s faine.

lumea asta e o plasă mare,
e plasa aceea în care își prindea bunică-mea părul cu bigudiuri
e plasa de la ciorapii lui lory
e sacoșa maro în care maică-mea cară zilnic pâinea și cărțile