moartea trage la peronul meu

din două, una:
ori îl deturnăm, ori a deraiat de muuult...

depinde de starea de suflet.sincer

dispersat ăla și icnetu\' tăcerii - înțeleg cam cum voiai să redai da\' am senzația unei nereușite
și bătrânul mi se pare nelalocul lui în peisaj sau nu i-ai construit tu locul
având în vedere că ai ales să pedalezi pe un subiect atât de des folosit mi se pare panseistic și diluat
textul

alice,unde ti-e tara minunilor?pune-ti imaginatia la contributie,si nu dilua ceata imaginatiei.......parerea ta,e constructiva,iar critica ajuta la inaltare...dar totusi sunt de parere ca nu ai receptionat bine mesajul si stare pe care am vrut sa o astern in cuvinte.

oricum iti multumesc ca ti-ai facut timp si m-ai citit.

aaa....abia acum am vazut ce titlu e dat la comentariu...unde e miezu` din fanta....pai draga mea,am sa fac precum reclama cu Shokata...si-am sa zic ca sunt socat.....

poemul asta e precum ochiul de pe o pana de paun. e deschis dar nu vede nimic.

Îmi place poemul acesta. Are vână, curge și te conștientizează de propria existentă, ți-aduce aminte că ești muritor și orice gest are vremea sa.
Poemul tău îmi amintește de un poem al meu, mai vechi, îl transcriu aici pentru a-l citi și tu.
\"Peron

Te pierzi printre lucruri
mai blândă ca marea când
își cuprinde iubiții în zilele verii,
poate ai pășit peste lespedea de argint
a cetății de piatră a poetului și
vulturii ei apă vie din palma ta au sorbit,
tu știi, te lași păcălită de vorbele lumii
și aștepți trenul cu aripi de înger,

- până la sosire, mai discuți
cu vecinul de peron
despre curgerea timpului. \"

Te voi mai citi,