Poezie
Septembrie, eu înspre tine
2 min lectură·
Mediu
Septembrie vine așa ca o boală ascunsă ca o plăcere instinctivă
ca eu înspre tine
Aș putea face orice pentru tristețea asta
să iau de bărbat un nebun cu ochi de căprioară
să bem dimineața devreme ceai de anghinare sau rozmarin
- are culoarea pielii tale dacă pui o lingură cu vârf -
să mestec în neștire pe stomacul gol tutun
Camera asta miroase a cale ferată a buruieni a oameni nespălați
cuvintele se prind pe loc în pânza de păianjen
Inchid ochii să văd cum te miști. Grimasele nedumerirea sângele care te ține în viață
conturul oaselor înghesuite ca scrisorile într-o ladă cu vechituri
si restul
restul acela al tău, amestec de pamânt și mătase
(Ascultă, dintre toate acestea doar alunițele îmi vor spune că esti tu
pentru că mama ta a furat câteva boabe de piper negru înainte de-a te naște)
În rest
scoatem aerul prin inimă gata otrăvit
numai bun pentru lumea cealaltă și asta
Nimicul începe să fie totul pentru mine ca o piele întinsă pe dinăuntru
Între timp
Mă leg de tine așa cum fluturele de noapte își arde aripile la bec
Aștept sa vină ceva de sus. Orice, o piatră, o idee proastă, câțiva ani-lumină, dacă nu e prea mult
Acolo până și fericirea poate fi crezută
uneori seamănă cu o femeie în desfrâu alteori cu un bărbat abătut
Celelalte care nu sunt
țin de întâmplare de zdrobitul strugurilor până la sânge
Pe margine licurici își fac loc să crape în tine pământul
064.913
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Lavinia Micula
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 249
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Lavinia Micula. “Septembrie, eu înspre tine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/lavinia-micula/poezie/13989695/septembrie-eu-inspre-tineComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
poezia se cătrănește mult înspre cufărul de lemn uscat, în partea secundară.
0
s-ar putea sa ai si tu dreptate.
multumesc
multumesc
0
ma bucur sa maintalnesc iar cu poezia aici in pagina ta
dupa o lunga si trista pelegrinare printre poeti...
te simti tot mai singur..vorba lui sorescu
frumos...nu te felcict ca pentru ca nu e o intamplare ca ti a izbutit
e o cnstanta la tine frumusetea scrierii si adancimea ei...
dar scrie...scrie...
dupa o lunga si trista pelegrinare printre poeti...
te simti tot mai singur..vorba lui sorescu
frumos...nu te felcict ca pentru ca nu e o intamplare ca ti a izbutit
e o cnstanta la tine frumusetea scrierii si adancimea ei...
dar scrie...scrie...
0
bine faci, că nu felicitări am eu nevoie :)
multumesc pentru indemn.
multumesc pentru indemn.
0
Septembre...el se duce cu norii...poema ta ramine, intre dinti, ca pielea de pe struguri...
0
bucuroasă de tine și cuvinte.
mulțumesc :)
mulțumesc :)
0
