Frumos, personal, emotionant. Mi-a placut mult la nivel personal. E genul acela de scriere care ma emotioneaza intotdeauna prin simplitatea trairii pure.
umbre lasate. intru grija. tu pleci fara ea mai departe. viata ta? cum sa nu mai poti lasa umbra pe arbori, pe paminturi, pe drumuri. ai lasat umbra la ea. cita inredre, cita iubire, cita pierdere de sine... cum putem trai fara umbra noastra? Intoarce-te, vezi cum are grija de ea...
Cit de mult transmiti printr-o asemenea condensare de sensuri in citeva cuvinte, Thaiis...
într-o zi, un individ cam ciudat mi-a furat umbra. a luat-o și s-a dus cu ea. m-am uitat lung după el, de fapt am rămas perplex, ce naiba să facă cineva cu o umbră? mai ales că a mea era și cam uzată, se tocise zdravăn cât s-a târât pe atâtea străzi, dădusem cu ea în toate gropile, o ștersesem de toate zidurile. mă rog, omul a luat-o ca pe un soi de premiu și eu am schițat un gest cu mâna s-o prind, mai mult de complezență, dar n-am depus plângere la poliție. asta s-a întâmplat deja de ceva vreme, și abea acum pricep cum se face că au unii așa multe umbre
hmmm, povestea asta nu e de lepadat :). strecurandu-ma printe randuri iti zaresc umbra dupa coltul unui cuvant. ar vrea sa spuna ceva insa apare mereu o mana care iti face discret semn sa taca. deocamdata umbrele nu vorbesc...