Laichici Violeta Daniela

MOTTO: " Toate neputințele se reduc la una: aceea de a iubi,aceea de a evada din propria tristețe . " Emil Cioran Doi Fără Nume voiau cândva să se mute cu totul unul în inima celuilalt să

Motto: " Nefericirea este vârful unui alpinism fără cer. " Silvana Baroni Nefericirea a fost odată copilă orfană la picioarele căreia lumea întreagă s-a rostogolit de atunci colindă singură ca

ești femeia ce simte orice neliniște orice gând orice nefericire până la capăt te îmbraci maiestuos cu aceleași sentimente care îți dau forme și rotunjimi frumoase încât și pământul de sub

dragostea rugăciune pentru zile întunecate când mâna mea se cuibărise în mâna ta pierdeam timpul și nepăsarea mușca înfometată din mine orice cuvânt se potrivea perfect după urechea dorințelor

încă nu știi nimic nici despre dragoste nici despre ură nu știi cât de greu e pasul când munți interminabil de falnici cresc undeva în tine îți promiți ție însăți fapte învățături de minte dar

trăiesc într-un vis de toamnă cu ferestrele închise un vis în care ploi se prăbușesc melancolice nu îmi pasă că Dumnezeu a uitat de mine ori că nefericirile se îngrămădesc sub preșul casei

fusese un timp în care zilele mele erau asemeni copiilor cerșetori inima mea o casă părăsită deasupra căreia și cerul se strângea de rușine purtam pantofii nenorocului cu mândrie crezând că o

desprinde-mi întunericul din suflet să visez și eu lumini din primăveri despre care nu știu nimic veri pierdute în valuri de căldură unde dragostea unui om poate ajunge până la cer în aceeași

e unu noaptea și stau și gândesc cum lumea întreagă se rostogolește la picioarele unui copil orfan văd fata cu flori în păr aleargă departe Dumnezeu împarte unora mai mult altora mai puțin e

astăzi sunt din nou un copil părăsit zilele în șir indian cloțăie nefiresc în urechile mele m-au lăsat toți mă lasă așa cu gânduri stătute cu dorințe nefirești cu slăbiciuni îndesate bine în toți

îți amintești cum îmi așezam capul pe pieptul tău menit să înțeleagă tăceri orașele creșteau copacii creșteau eu rămâneam mică cât un bob de grâu îți amintești erau toți plini de viață

sunt femeia care-și strânge îmbrăcămintea aruncată în ploi mărunte cea care se complace să-și admire nebuniile și să te iubească pe tine ca și cum mereu ai fi dezbrăcat dar plin înăuntru sunt

de ceva vreme nu-mi pot aduna gândurile deloc înăuntrul meu cresc munți de piatră oamenii urcă ori coboară cumva peste inima mea râurile care curg sunt otrăvite de nefericiri popoarele îmi mor

ieri stăteam cuminte în banca aceea albastră de la grădiniță mi-ai adus o pereche de sandale roșii cu flori albe și plângeai mă jucam cu păpușa aceea cu un ochi bolnav mi-era cumva drag de

cat e de frumos să mă îndrăgostesc prostește îmi spuneam cândva cu mintea mea nevinovată când nu știam că am să risc poate tot ce aveam în viață închisorile de care aveam să mă prind

în ziua aceea mamă îmi simțeam inima atât de mică încât începuse să-mi fie teamă că n-am s-o mai aud niciodată cum îmi ține pieptul în viață chiar dacă alții răsuceau alteori cuțite nemilos dacă

dacă aveam alt nume aveam altă soartă mi-ar fi plăcut așa să fiu copilul pierdut într-un leagăn fără să primesc încordarea zilelor să-mi crească aripi când vreau să-mi crească câte o inimă

ieri seară m-am făcut pasăre sălbatică o noapte întreagă mi-am frânt aripile printre stânci dimineața cerul proaspăt renăscut mă aștepta ca o îmbrățișare pădurile zâmbeau prietenoase le-am spus

există un al cincilea anotimp care nu mai naște nimic mor cuvintele mor iubirile și ele cu genele lor rimelate cochete mor prieteniile iar tu lași lacrimi grămadă lângă dulap reajunsă fiară

pe aici nu mai trece nimeni nici vântul nu mai adie nici anotimpurile nu-și dispută drepturi nici măcar amiezile nu mai sunt la fel când soarele altădată se lipea călduros de pielea nevăzută a

Și Dumnezeu a spus numele tău va fi Câine îți dau genunchi să-i ai când simți că nu mai poți și ai nevoie de pământ sub tine și de suflet pentru cer să ai mers câinesc liniștit sari în

sunt multe lucruri în lumea aceasta pe care mintea umană nu le poate înțelege unii se nasc bolnavi și săraci alții bogați și nefericiți dar oricum ar fi cumva viața e mereu nedreaptă eu vin

în casa noastră cresc tăceri e ciudat să ne căutăm când știm cu siguranță că nu mai găsim nimic și teama doar ea îmi dă sentimentul că sunt vie teama că eu îmbătrânesc înainte de vreme iar tu