MOTTO: " Toate neputințele se reduc la una: aceea de a iubi,aceea de a evada din propria tristețe . " Emil Cioran
Doi
Fără Nume
voiau cândva să se mute cu totul
unul în inima celuilalt
să
Motto: " Nefericirea este vârful unui alpinism fără cer. " Silvana Baroni
Nefericirea
a fost odată copilă orfană
la picioarele căreia lumea întreagă s-a rostogolit
de atunci colindă singură ca
ești femeia ce simte orice neliniște orice gând orice nefericire
până la capăt
te îmbraci maiestuos cu aceleași sentimente
care îți dau forme și rotunjimi frumoase
încât și pământul de sub
dragostea rugăciune pentru zile întunecate
când mâna mea se cuibărise în mâna ta
pierdeam timpul și nepăsarea mușca înfometată din mine
orice cuvânt se potrivea perfect după urechea dorințelor
încă nu știi nimic nici despre dragoste nici despre ură
nu știi cât de greu e pasul când munți interminabil de falnici cresc undeva în tine
îți promiți ție însăți fapte învățături de minte
dar
trăiesc într-un vis de toamnă cu ferestrele închise
un vis în care ploi se prăbușesc melancolice
nu îmi pasă că Dumnezeu a uitat de mine
ori că nefericirile se îngrămădesc sub preșul casei
fusese un timp în care
zilele mele erau asemeni copiilor cerșetori
inima mea o casă părăsită deasupra căreia și cerul se strângea de rușine
purtam pantofii nenorocului cu mândrie crezând că o
desprinde-mi întunericul din suflet
să visez și eu lumini din primăveri despre care nu știu nimic
veri pierdute în valuri de căldură
unde dragostea unui om poate ajunge până la cer
în aceeași
simt că mor așa încet cumva
bolnavă de o boală pe care nimeni nu o știe
mi-e dor să te aștept să te caut când tu mă aștepți și mă vrei
mi-e dor să-mi cuibăresc mâna în mâna ta
și să urcăm
e unu noaptea și stau și gândesc
cum lumea întreagă se rostogolește la picioarele unui copil orfan
văd fata cu flori în păr aleargă
departe Dumnezeu împarte unora mai mult
altora mai puțin
e
astăzi sunt din nou un copil părăsit
zilele în șir indian cloțăie nefiresc în urechile mele
m-au lăsat toți mă lasă așa cu gânduri stătute
cu dorințe nefirești cu slăbiciuni îndesate bine în toți
îți amintești
cum îmi așezam capul pe pieptul tău menit să înțeleagă tăceri
orașele creșteau copacii creșteau
eu rămâneam mică cât un bob de grâu
îți amintești
erau toți plini de viață
sunt femeia care-și strânge îmbrăcămintea aruncată în ploi mărunte
cea care se complace să-și admire nebuniile și să te iubească pe tine
ca și cum mereu ai fi dezbrăcat dar plin înăuntru
sunt
de ceva vreme nu-mi pot aduna gândurile deloc
înăuntrul meu cresc munți de piatră
oamenii urcă ori coboară cumva peste inima mea
râurile care curg sunt otrăvite de nefericiri
popoarele îmi mor
ieri
stăteam cuminte în banca aceea albastră de la grădiniță
mi-ai adus o pereche de sandale roșii cu flori albe
și plângeai
mă jucam cu păpușa aceea cu un ochi bolnav
mi-era cumva drag de
cat e de frumos să mă îndrăgostesc prostește
îmi spuneam cândva cu mintea mea nevinovată
când nu știam că am să risc poate tot ce aveam în viață
închisorile de care aveam să mă prind
în ziua aceea mamă
îmi simțeam inima atât de mică încât începuse să-mi fie teamă că n-am s-o mai aud niciodată
cum îmi ține pieptul în viață chiar dacă alții răsuceau alteori cuțite nemilos
dacă
dacă aveam alt nume aveam altă soartă
mi-ar fi plăcut așa să fiu copilul pierdut într-un leagăn
fără să primesc încordarea zilelor
să-mi crească aripi când vreau să-mi crească
câte o inimă
există un al cincilea anotimp
care nu mai naște nimic
mor cuvintele
mor iubirile și ele
cu genele lor rimelate cochete
mor prieteniile
iar tu lași lacrimi grămadă lângă dulap
reajunsă fiară
pe aici nu mai trece nimeni
nici vântul nu mai adie nici anotimpurile nu-și dispută drepturi
nici măcar amiezile nu mai sunt la fel
când soarele altădată se lipea călduros de pielea nevăzută a
Și Dumnezeu a spus
numele tău va fi Câine
îți dau genunchi să-i ai când simți că nu mai poți
și ai nevoie de pământ sub tine și de suflet pentru cer
să ai mers câinesc liniștit
sari în
sunt multe lucruri în lumea aceasta pe care mintea umană nu le poate înțelege
unii se nasc bolnavi și săraci
alții bogați și nefericiți
dar oricum ar fi cumva viața e mereu nedreaptă
eu
vin
în casa noastră cresc tăceri
e ciudat să ne căutăm când știm cu siguranță că nu mai găsim nimic
și teama
doar ea îmi dă sentimentul că sunt vie
teama că eu îmbătrânesc înainte de vreme
iar tu