Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

cerând doar apă pentru setea ta

1 min lectură·
Mediu
cat e de frumos să mă îndrăgostesc prostește
îmi spuneam cândva cu mintea mea nevinovată
când nu știam că am să risc poate tot ce aveam în viață
închisorile de care aveam să mă prind sufletește
de toate drogurile sentimentele care începuseră să-mi curgă în vene
nu mi-a fost teamă niciodată
învățasem de la tata că iubirea există
l-am văzut în momente amestecate cu alcool și dureri
cât e de greu să ai uneori vina călăului
și să îngenunchezi alteori în fața ei
îi spuneam
tată
când am să fiu mare am să le știu pe toate
și anii ăștia în care tot cresc și-mi saltă în cap din nou aceleași credințe copilărești
că poți atinge totul cu propriile mâini oamenii deci stelele de pe cer nu sunt atât de departe
și numerotez în colțul zilei numărul paginii citite
încercările dorința de a recupera sentimentele drogurile
și bătăile pe care ceasul acela atârnat pe perete mi le fură lăsând doar un ecou în urma lor
iar în alte dăți voi mulțumii unor amintiri de oameni
că m-au învățat să-mi deschid inima
ca o poartă la care bați
cerând doar apă pentru setea ta
001.438
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
193
Citire
1 min
Versuri
22
Actualizat

Cum sa citezi

Laichici Violeta Daniela. “cerând doar apă pentru setea ta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/laichici-violeta-daniela/poezie/14034756/cerand-doar-apa-pentru-setea-ta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.