Laichici Violeta Daniela

sunt unele lumini care își iau zborul de pe umerii primăverilor altele se opresc în pieptul orașelor roșii crescânde coboară în inima pustnicilor și a câmpiilor veșnic întinse și verzi cu o

sunt o fire dramatică strâng clipele de gât cu nepăsare am simțit-o trecând pe lângă mine era cochetă în urma ei două linii din parfum de crin colindau dorul nebun care zvâcnea in pieptul ei

unde e libertatea mea mamă cât au să mai treacă ani și-mi rămân doar lanțuri să simt am murit azi și nu știu parcă ieri a fost aici am simțit-o tot apăsându-mi pe piept prinsese de omoplați

simt toate păcatele cum mișcă înăuntru și golul acesta pe care-l sorb din adâncul paharului de vin zile în care nici iertarea de sine nu-și mai are rostul amiezile în care ne puneam la

Urăsc nopțile lungi și reci când îmi vorbești despre o dragoste ce nu o simți și cuvintele rămân agățate de pomeții mei mereu sălbatici mereu aprinși Urăsc nopțile în care te privesc

Se iubeau cu teamă atât cât pieptul să-și arate jumătățile câteva ierni să le ajungă căldura cuvintelor oprite în loc chiar atunci când mușcau unul din viața celuilalt n-au putut iubi mai

încercam mereu să mă apropii cu privirea înspre aceeași ușă ori măcar să văd cu coada ochiului când treci de prag să îți simt inima bătând același ritm neschimbat primind același pahar și totuși

Mai sunt câteva zile și ne vom întreba din nou de ce n-am putea niciodată să acceptăm o suferință pentru fericirea celuilalt știm din încercările noastre că orice panoramă a fericirii se

E un cimitir vesel la doi pași de mine noaptea se-aprind felinare de parcă ar fi orășel de provincie se zvonește că fiecare are un pat de odihnă acolo unde toți ascultă de Dumnezeu o simfonie de

E aproape mijlocul lui martie și ninge aici primăvara pesemne și-a uitat rolul de a readuce la viață ființele astea care tot mișună înăuntru oului poate că Divinul și-a aruncat privirea în corzile

Am putea să vorbim nopți întregi despre ceva ce nu există pentru alții doar de dragul de a ne distrage atenția unul altuia într-o lume în care totul se rostogolește fiind mereu aglomerați de

reînnod același lanț de condiții la infinit pun tutun în pipă și fumul invadează ca o colonie de nori plămânul inimii și plămânul drept nu am nicio atenție pentru stânga unde armura

Acel sfârșit de octombrie tropăind alene în urma toamnei ce-și țesea firul altor clipe furând frunzelor secunde de viață pe o colină în inima sanatoriului ochii ei așteptau într-o aură de boală

Unghiile mele au decojit fructul pasiunii în fața ta pe masa jertfei era undeva crescut în partea mea de tărâm mereu caldă și binevoitoare apoi iertată am început să mușc din tine timpul trecea pe