Laichici Violeta Daniela

ești femeia ce simte orice neliniște orice gând orice nefericire până la capăt te îmbraci maiestuos cu aceleași sentimente care îți dau forme și rotunjimi frumoase încât și pământul de sub

sunt unele lumini care își iau zborul de pe umerii primăverilor altele se opresc în pieptul orașelor roșii crescânde coboară în inima pustnicilor și a câmpiilor veșnic întinse și verzi cu o

MOTTO: " Toate neputințele se reduc la una: aceea de a iubi,aceea de a evada din propria tristețe . " Emil Cioran Doi Fără Nume voiau cândva să se mute cu totul unul în inima celuilalt să

ai știut vreodată că timpul te poate aduce și mai mult în durere și zilele trec din ce în ce mai aiurea și patul tău e din ce în ce mai plin de păcat și stau cu aceeași țigară în colțul gurii mă

nu e nimic ca tu și eu când ne împărțim timp și ne iubim ascuns suntem amândoi bolnavi departe în atmosfera de aer greu ori cu dureri care nu-mi mai dau pace și se prind undeva în mijlocul

îți amintești cum îmi așezam capul pe pieptul tău menit să înțeleagă tăceri orașele creșteau copacii creșteau eu rămâneam mică cât un bob de grâu îți amintești erau toți plini de viață

cineva mi-a spus odată când încă eram copil și credeam că pot atinge stelele nopții cu mâna atunci când cerul este cenușiu albastrul se-oprește în ochii unui nou-născut îmi spuneam pe-atunci că

m-am săturat cumva să mă tot satur de viață de prieteni de amintiri puse la rece de oameni care alergă din stânga în dreapta s-ajungă undeva când nimeni nu ajunge nicăieri de mine m-am săturat că

e unu noaptea și stau și gândesc cum lumea întreagă se rostogolește la picioarele unui copil orfan văd fata cu flori în păr aleargă departe Dumnezeu împarte unora mai mult altora mai puțin e

Unghiile mele au decojit fructul pasiunii în fața ta pe masa jertfei era undeva crescut în partea mea de tărâm mereu caldă și binevoitoare apoi iertată am început să mușc din tine timpul trecea pe

trăiesc zilele cu tot sufletul îmbrăcând câte un nou strat de piele. de cele mai multe ori pretind că sunt un om viu ce tânjește după adevăr. alteori minciuna se prinde de colțul gurii mele și

reînnod același lanț de condiții la infinit pun tutun în pipă și fumul invadează ca o colonie de nori plămânul inimii și plămânul drept nu am nicio atenție pentru stânga unde armura

câteodată secunda se prinde bine de ritmul bătăilor de ritmul pașilor și cărările tot mai întortocheate se opresc în aceeași veterană sală de așteptare îl văd pe tata într-un colț de

îmi amintesc de fiecare dată când teiul din parc își scutură cuvântul parcă sunt acasă, printre dealuri și Pădurea Gailor, mi-e teamă și foame de tot ce nu am avut m-agăț de petalele de mac

Și Dumnezeu a spus numele tău va fi Câine îți dau genunchi să-i ai când simți că nu mai poți și ai nevoie de pământ sub tine și de suflet pentru cer să ai mers câinesc liniștit sari în

momentul ăsta ca o fotografie mai veche îmi amintește de noi cumva înainte de a ne cunoaște și-așa cum ne știm acum după ce ne-am sărutat și ne-am strâns în brațe vreau să te știu până când

ziua mă otrăvește cu lumina ei pasul mi-e tot mai greu parcă bătrân cumva mă tot împiedic de cuvinte pe care le-am crezut așa cum cred în Dumnezeu nu le-am văzut niciodată dar le-am auzit

cat e de frumos să mă îndrăgostesc prostește îmi spuneam cândva cu mintea mea nevinovată când nu știam că am să risc poate tot ce aveam în viață închisorile de care aveam să mă prind

uneori pornesc la drum lung și mă opresc din când în când să mă aștept din urmă mereu uit ceva mereu las o parte în acel înapoi câte o iubire rătăcită în iarnă ori cuvinte uscate pe ramuri

astăzi sunt din nou un copil părăsit zilele în șir indian cloțăie nefiresc în urechile mele m-au lăsat toți mă lasă așa cu gânduri stătute cu dorințe nefirești cu slăbiciuni îndesate bine în toți

încercam mereu să mă apropii cu privirea înspre aceeași ușă ori măcar să văd cu coada ochiului când treci de prag să îți simt inima bătând același ritm neschimbat primind același pahar și totuși

unde e libertatea mea mamă cât au să mai treacă ani și-mi rămân doar lanțuri să simt am murit azi și nu știu parcă ieri a fost aici am simțit-o tot apăsându-mi pe piept prinsese de omoplați

ieri stăteam cuminte în banca aceea albastră de la grădiniță mi-ai adus o pereche de sandale roșii cu flori albe și plângeai mă jucam cu păpușa aceea cu un ochi bolnav mi-era cumva drag de