Jalba Dumitru I.

la un mal de lume joci aurul neștirilor pure fugind fericirea orelor oarbe la un vârf de munte râzi cuvintele icoanelor arse dansând hora puterilor calde la un capăt de viață privești

bețiile stelare ți-au umplut mintea mergeai beat pe căile eternului neînțeles hoinăreai între șoaptele pline de întrebări rupeai bucăți de cer cu privirile-ți înflăcărate îngânai sub nas

descalță-ți sufletul și aruncă-i încălțările pășește cu ochii închiși pe țărânele nude înfige-ți dragostea în negrul unei țarini capătă-ți libertatea supremă uită de tot ce a fost este și va

înfășurat în jocu-i era copilul până când o piatră despuiată de propria-i esență i-a șoptit că jocul poate fi voință voința unui leu s-a adunat în vene și a umplut copilul iar jocu-i cu

ai vazut noaptea ți-ai muiat mânele în ea pe degetele tale au rămas culorile nopții ai vazut lumina ai vrut să-ți moi mânele în ea dar degetele tale erau noapte nu le-ai putut găsi ai

am deschis ochii fugea spre mine era senin l-am prins în brațe l-am cuprins m-a cuprins am deschis mintea eram în brațele Lui trupul îmi era blajin m-am simțit ou mi-a zâmbit a mirosit a

înlemnit rămas-am de lumină am tras flămând țărâna neagră în plămâni scoarța-mi a început să cadă de la sine rădăcini am prins luminat mi-am explodat inima mâinile mele vlaga mi-au

o nucă m-a prins în sine pentru a mă supune edenicii torturi embrionar cotorul de foc s-a mirat de prezența mea piatra a început a picura și a eliberat un țipet de demență nu m-am oprit nu s-a

trăgând în plămâni ultimii stropi de ceață rămasă de ieri pe străzile orașului mă voi duce în locul lui adam să mai veghez locul unde îi va fi dat să moară și colindat de mările pline de ieri

în călcâie goale merg pe sticlă spartă cu degetele goale sparg sticla dreaptă din fața-mi mi-e frig și tremur în corpu-mi de faianță și rece e faianța pe unde cu degetele goale calc capuri moi de

Sub sunetele surde și monotone Radiohead Ce ies necontenit din emițătoarele negre Stau strâns din atomi și molecule Într-un colț al timpului. Singurătatea azi se joacă în pustiul

În parcul negru În pomul negru Sub cerul negru Un suflet negru În parcul gri În ochii gri Pe frunze gri Un suflet gri În parcul alb Pe-omătul alb La față alb Un suflet alb

Turn Babel, o, turn Babel, De ce ai fost tu oare? De ce ești tu acuma? De ce vei fi mereu? Iar eu în vârful tău?... 01.11.2006

Zboară prostia în cuburi perfecte, În sfere lucide și oameni deștepți. Zboară prostia în aer și urlă. ... Mă-nghite prostia prin propriul corp, Atâtea idei și porniri putrezite. Mă-nghite

Vai de lume-aceasta, Doamne, Cu moravuri otrăvite, Cu cearșafuri murdărite, Cu Hristoși iar spintecați. Vai de lume-acesta, Doamne, La răscrucile dreptății Când vedem doar drumul vieții Iar