Iuliana Ungureanu

Coatele-mi cuminți vor trebui învățate să izbească, ademenită de vraja fiecărui miros urban de carne-n mișcare m-acopăr cu ele până peste cap, am înăuntru o coajă invizibilă de rugină, m-am

Cind vei simti ca-n jur sunt oameni ce nu te-nteleg si te vei pierde in pesteri pustii voi fi acolo sa-ti ascult chemarea. Cind ma vei striga obosit, voi veni. Cind vei vrea sa

Un mîner singur și auriu, o foaie cu stele pe cealaltă parte, o revistă cu pisici și portocaliu, o cutie cu fotografii și gladiole moarte, o lumânare pătrată mirosind a afine, un cap fără păr,

Pe-al vieții singuratec drum sunt doar un călător grăbit, împins de vise și de fum, împovărat și-ncărunțit. Din când în când mai zăbovesc sub cerul nopții înstelat; plângând încet,

Iubirea-ți tunet, căutări surzite, apuse, pierdute străduțe. \"Prinde-mă, vezi ce ușori suntem?\" Cuvintele înmoaie-le-n mine precum râsul, albastru susurând, iar eu devin

De cele mai multe ori scriu despre felinare dar am momente când știu că se-așteaptă ceva mai mult de la mine vin toate drumurile de hârtie creponată, cu bănci verzi-vezi, e lumină peste

Ea are rochii și fustițe din cea mai fină pânză arabă dar cum deschide dânsa gura toți își șoptesc: S-a dat în stambă!

Eram mulți. Așteptam să înceapă ceva, cu urechea lipită de trotuar, în piața aceea unde jertfa era doar o singurătate, cu mult mai mare. Mâinile-mi deveniseră elastice, prin rămășițele

Trăiește-n mine, prietene, o durere ca o pasăre strivită, ca un inel albastru uitat pe marginea căzii, ca o așteptare în gara cu oameni grăbiți în care-mi puneai mâna pe umăr și-mi arătai

Spune-mi, dac-ai ști că nu ești singurul care-mi aduce lalele și-mi spune povești, mi-ai mai declara oare răspicat și tare, cu mâna pe inimă că mă iubești?

Trăiam undeva, într-o pictură cu munți, eram mică și roșie în bucata de toamnă măruntă, nostimă, cu care-mi acopereai minciunile de la capăt de rând, aflai ceva despre mine în fiecare zi, te interesa

Ai plecat, împrumutând din calvarul unor idealuri eșuate, marine, ascunse de orhideele bucăților de suflet, mici râsete copilărești. Þi se pare uneori că mă destram, ușoară, lăsând în urmă tot

Mor trandafirii, cuminti si nestiuti de nimeni, ascunsi in clipa lor de faima trecuta. I-au durut petalele, cazute una cite una pe pamintul rece si neprimitor. Nu le-a ascultat nimeni jalea

Benu Pleibeac și cu Giani, doi țigani puși pe furat, terminându-li-se banii spre pădure-au apucat. Fără-a sta deloc pe gânduri s-au și pus pe împușcat: prepelițe,rânduri, rânduri, patru iepuri, un

Rămăsese în urmă. Citea în ape, reflecția palidă a semnului de pe vapor: \"Croazieră de lux, numai pentru cupluri.\" Pe plajă nu mai era nimeni. Privea perechile fericite. Încă se mai auzeau

Mici, punctele veneau ca furnicile, căutau să se-așeze pe umerii-mi tăcuți, pe sub piele intrau cuminți, prin venele albastre, dintr-un tren întârziat îți aruncam scrisori veștejite cu

Trăiam undeva într-un colț de lumina, îmi sărutai genunchii ca pe icoane, naște-mă, te rugam, aprinde-mi aripile chiparosule,smulge-mă din carnea obosită a barbarilor,vezi,e lumină acolo, este, e

Noapte, decăzută. Urlă animalul pământului. Sufletul scâncește între grădini, peste aripi, lângă cenusă. Respirația sacadată zgârie perdelele. Casiopeea doare, sonoră.

Trăiam undeva, într-o aripă de vultur, gemetele-mi făceau dinții să vibreze ascunși in tăcerea voită,de alabastru, mi-erai tată, te priveam cu ochii larg deschiși ai copilăriei,mi se părea că n-ai

Am văzut dincolo de zilele urlând, însângerate, dincolo de copiii dintre nuferi, umflați și amorfi, dincolo de bărbații spânzurați de tâmple cu vina mucegăită crescându-le pe umeri. Am

Dacă astăzi aș urma lung, întunecatul drum spre moarte, dacă astăzi aș gusta lacrimile-n cioburi sparte, dacă visele-mi topite s-ar amesteca cu sânge, prea iubita mea

Dimineața patul rămâne ca o coajă de ou, ochii-mi bolnavi rânjesc melancolic, ziua hulpavă primită cadou își desface picioarele, pregătita haotic de trecere. Spre prânz îmi presar