Poezie

Aproape

1 min lectură·19 noiembrie 2004

Mediu

Coatele-mi cuminți vor trebui învățate să izbească,

ademenită de vraja fiecărui miros urban

de carne-n mișcare

m-acopăr cu ele până peste cap,

am înăuntru o coajă invizibilă de rugină,

m-am născut între pânze negre-aurii,

pe fundal merovingian,

toate generațiile mă-mping, ascuțite,

spre ultima unire cu bestia nisipurilor,

port lângă tâmple cifre roșiatice, lacrimile

se-adună-n căușul palmei,

rostogolindu-se haotic

spre ierburile amare din indiferența

cu care-ți șoptesc, desenându-ți

cercuri concentrice pe frunte:

Ești frumos ca o felie de pâine prăjită cu dulceață

și ceai fierbinte, lângă soba bunicilor

din amintirile cu care-mi acopăr uneori rănile,

iubitul meu,

al meu,

îți par sirenă, foame, voci, copil,

uimire, plângere, dorință răgușită,

mă vei uita ca pe-un ghem singur

pe-o bancă veche.

004.170

Iuliana Ungureanu. “Aproape.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/iuliana-ungureanu/poezie/95030/aproape

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.