Poezie
De veghe, cu pietre
1 min lectură·
Mediu
Clipa aceasta de contopire banală
o numesc înălțare la cer,
prin zăbrelele lungi, închipuite,
mi-adulmec șiragurile de pietre,
le văd rugându-se pe covoare de aur murdar,
îmi simt gura încețoșată și rece.
Prieten îmi este doar lemnul,
îl am mult mai aproape,
dungile, orele din ceasornic,
anotimpurile, le smulg din mine
ca pe rădăcini,
ca pe-o lumină,
ca pe-o salvare.
004167
0