Orizont V

Trăiam undeva, într-o băncuță de lemn,
genunchii-mi oftau a depărtare lălâie,
a frunze ude, mă dezmierdai sinuos,
eram șarpe cu capul strivit, cu
pielea rece, molatecă, trăgeam
din tine cu gingiile, căutam
să mi te închipui apărat de
venele-mi obosite, înfipt
în tâmplele-mi cuminți
te zbăteai a pasăre
moartă, apropierea
ne era pur ateică,
nivel de celule,
de sânge topit,
dar uneori

prin rănile umflate a miros de tine

mă strecuram nestiută
și adormeam acolo,
cu mâinile
întinse.