Iulia Elize

O frumoasă revenire, domnule Teodor Dume! Îmi pare o filozofie mai modernă și de ce nu și modernistă, care prinde culoare și după stilistică, dând foarte bine, conceptual, și o maturizare încă și mai evidentă, discursiv. Felicitări pentru ultima dumneavoastră carte, cum nu am apucat să vă las un semn, atunci!

Mult spor întru spațiul dvs. propriu de creație!

Drăguț poemul, bănuiesc că sunteți la început, și chiar că începătorii merită încurajați, mult, după cum fiecare am primit, la timpul nostru, încurajări, de la oameni de bine. Neapărat o modificare, pentru acuratețea stilistică:

”În câteva minute puteai avea castelul visat
sau măcar ceva care să-i semene.”

În câteva minute ”ai fi putut” avea castelul visat
sau măcar ceva care să-i semene.

Mult succes! Continuați să scrieți, să mergeți pe aceeași cale, stilistic o să existe evoluție! Felicitări pentru străduințe!

Claudiu, dacă tu ești mulțumit de cum arată și cât de amplu e gradul de susținere a autorilor și a scriitorilor din România, e foarte bine. Și că suntem epigoni la grămadă, e iarăși bine. Poate că mai vrei să cumperi încă o carte de-a colegilor noștri, vânată pe la niște edituri mari. Scriem prost? nu. Atunci care e problema. E în loc să ne susținem și să vedem unde ar trebui să punem punctul pe i, împreună, ne complacem într-o chestie mediocră care nu ne permitem să ne exprimăm foarte mult, artistic, prin cărți, sau să evoluăm. Poate ai scris foarte multe cărți, iar tu ești mulțumit. Problema la mine este că nu se face destul, eu sunt slabă și stupidă, pentru că mi-aș dori să fie, în România, măcar 2-3 concursuri de manuscrise pe an, când nu e de fapt niciunul. E puțin ce îmi doresc, 2-3 concursuri, dar trist e că nici măcar asta nu se face și nu e real. De ce? pentru că editorii nu atrag carte românească. Iar librăriile nu sunt cointeresate să atragă edituri și carte românească.

Ba chiar aș fi învinuită că sunt oportunistă, ce gând limitativ și de non-interes reciproc, dar eu caut de fapt sănătatea, în cultură, și sănătatea culturală în mediul specific în care aș activa. Ce aș fi vrut să zic, cointeresându-ne și punând osul, astfel am putea deține o Cultură De Azi, românească, de foarte bună calitate. Păcatul e altul, autolimitarea. Mai ales a celor care nu cer și se complac. Singurul păcat, este statul degeaba, și cel mai stupid, valabil în multe domenii. Și mai e că dacă zici ceva, nu zici, de fapt, nimic, ci ești pus undeva deoparte, poate asta e cel mai bine, să crești semințe de grâu sau pești sau tomate și nu să nu avem o cultură românească activă, în contemporaneitate. Stăm deoparte, sau cel puțin eu asta încerc.

Visez, utopic, de ce să visez, că e foarte aiurea, cele două sau treci concursuri publice de manuscrise pe an, visez atmosferă mustuitoare cultural și de calitate, recitări, cointeres, succes românesc, actori, invitați ca să recite prin librării, am un discernământ cred utopic și fantezist. Visez edituri care se implică, dar ele nu sunt ajutate în niciun fel, când librăriile nu vând autori români ci o literatură iscată haotic editorial, după cum se apucă, și în ciuda parcă a celor care scriu. Noi, scriitorii români ... ne retragem cu multă cumințenie. Și asta e trist. Nu aduce nimic bun.

Mult salut! (Nu mai intervin pe subiect.)

Cu privire la ideile din poem. Păreri pe marginea lor!

Consider, nu sunt destule Edituri cu alonjă, în România, după părerea mea. Nu există un sistem de preluare și de valorificare a autorilor merituoși. Și nici masă de achiziționare carte. Proababil legea aceea, cu privire la fondul de achiziție minim 50 % carte românească, în librării, nu se lasă apărută, pentru că mai mult se sprijină de pildă cultivarea roșiilor tomate (nici pe acelea suficient.)

Probabil ne cam lipsește o viziune și o strategie de țară pe termen lung, în multe domenii. Cauzele se pot intui, o discontinuitate în planul de legi *pot să îi spun oare plan, în sensul bun, de planificare în ritm continuu și cu logică pe termen lung, de strategie à la longue, cu privire la pașii necesari în strategia durabilă, în anumite domenii??? Nici măcar nu se poate pune în practică, clasic, din cauza deselor schimbări, dpdv politic și al strategiilor (care nu se pot elabora, durabil). Țările care adoptă strategii cu optică lungă, în timp, sunt cele mai eficiente și bănoase și au formule dintre cele mai bune și de succes. Probabil, țările care sunt sprijinite de forțe mai stabile și mai durabile (gen Regalitate) sunt foarte ok, din punct de vedere economic și strategic și de dezvoltare durabilă și prin strategii. Și de eficiență maximă, bine gândită.

E și aceasta o nuanță pentru unele democrații, probabil formulele acestea ar fi foarte de succes. Permit optică centrată și planificată. Eu una aș sprijini un for personalizat de permanență și eticitate, dar poate e numai un vis.

Între timp, noi, ca economie românească, așteptăm să învățăm și să creștem. (Inculusiv literar, ca forță culturală și de (re)nume, în timp, de ce nu...) Nu merităm oare asta, prin valorile produse, în timp, de oamenii noștri de cultură???

E doar o părere foarte personală și obiectivă.

Mulțumesc! (În materie de roman, în a le scrie, cred că învăț, eu cel puțin, o viață. Sunt unele romane care se scriu într-o viață de om... Cele, de obicei, scrise de oameni pretențioși. Sper că totuși nu trebuie să îmbătrânesc, ca să îmi iese romanul acesta... zic, încercând să glumesc.)


Din suflet vă mulțumesc! O să mă uit peste sugestii, așa după cum ați spus!

Îmi cer scuze pentru cele două greșeli din comm... ”FraNchețe””UN CITITOR”

Poate se va putea o editare cu caracte limitativ (în timp) a comentariilor, asta ca viitor punct foarte bun al site-ului... Pentru că, din cauza grabei, mai apar, câteodată, din mare păcar, erori...

Valentin, am remarcat ochiul psihologic, nu ți-am mai citit nicio poezie (din atelier), dar dacă nu ai întâlni (un psiholog) și dacă astfel nu ți-a spus nimeni că discursul e scris într-un fel foarte onest, acord, măcar eu, steluța mea sinceră. Las așadar un însemn pentru franchețea discursului și ca semn de încurajare, să mai scrii, bineînțeles. Poezia, desigur, chiar merită! Pentru fidelitatea exprimării, mai ales, dar, îndeosebi, pentru fidelitatea în exprimare, de aceea am înstelat. Dacă există roman psihologic, poate, aici am remarca un poem de analiză psihologica, pentru că, discursiv, aproape se pot imagina și treci, desigur,
ca cititor, prin toate stările (foarte fidel). Mi-a plăcut foarte mult.

Cu mult salut! :)

mi-a plăcut, e o eternă romanță, cu cheia la gât, pe care am prins-o și eu, fiind probabil prin anii 80-90. și e o întreagă filosofie, cu cheia aceea. am empatizat! lăsând la o parte amintirea, cu unele chei probabil nu se descuie nimic, câteodată, dar cine poate are probabil o știință și o râvnă de aur! sau de argint, cel puțin. foarte frumos poem, un semn de lectură și apreciere!

Poate meta-poemele, după câte am înțeles eu, au o dimensiune mai amplu înspre spiritualitate și sacralitate, pe când extra-poemele, către amplitudinea ideilor și spre inovativ. Eu am făcut, oarecum, difereța... Dar la nivel de percepere a ideilor.

Din câte am observat, autorul este foarte subtil, ideatic, se leagă poate prea fin, de unele aspecte, ceea ce e punct bun, dpdv discursiv, uneori însă nu e tocmai bine esențializat - conclusiv - totul, ar lipsi parcă tranșarea concluziiilor (câteodată, dar rarareori, se mai pierde, ușor, discursul, în vâltoarea de amănunte...). Mi se pare, nu se prea poate pune punctul pe i, nu se pot reuși tocmai concluziile, aici aș vedea de lucru. Înspre tragerea de concluzii-rezumat.

Per ansamblu, discursiv, nu e o strădanie risipită, cum să fie, ba din contră, e foarte bun rezultatul de analiză cognitivă și filosofică. Eu aș continua, pe aceeași linie. Posibil, trebuie o mai bună țintire a discursului, și lucrul mai ales conceptual, cum spunea și ante-comentatorul meu, pentru o mai mare universalizare. Dar nici acum, d.p.d.v. al ideilor exprimate, nu e tocmai o direcție greșită, ba din contră, cum spuneam...

Poate autorul este mult mai bine înțeles de un anumit cerc mai de specialitate, aș crede, iar întru o mai mare universalizare, aș recomanda o mai bună ținitire a discursului și emiterea de concluzii.

Mult spor la scris, Răzvan Rachieriu! Bonne chance!

E posibil să depindă și de utilitarul de sinonime, în sinonimie e totul foarte relativ și instrumentele cred că sunt numeroase și se vor îmbogăți. Oricum, parcă am renunțat la a deprinde chiar dicționare întregi, după sens. E un fel de a alege ceea ce e mai bine și de a deprinde cât poți. Sunt scriitori care chiar deprind toată gama de neologism(i)e și poate sunt ași în sinonimie, noi (eu una) (omul de rând măcar) ne străduim (să evoluăm mult).

Îți mulțumesc că ai revenit, foare frumos gestul tău! Eu folosesc un dicționar de sinonime în utilitar, dar rar, ca instrument de lucru, parcă tot mintea, ”mintiuța”, să mă ajute... Poate sinonimia desprinsă prin lucrul cu dicționarele *de utilitar nu e atât de fidelă, ca potrivire de lucru... Mai ales, cum spui tu, aș crede că înspre poezia clasică, acolo sunt foarte utile dicționarele (de rime) (ca să nu cumva să dai către facil, în ritmie) și e utila și deprindere neonlogismelor, lărgirea spectrului de sinonimie prin tehnica de învățare autodidactică și din dicționare... numai râvnă să fie, deci tot mintea, după părerea mea, ceea ce e firesc, până la urmă. Foarte plăcut să discut cu tine pe marginea acestor lucruri, atât de firești pentru noi, care lucrăm cu ele! Mulțumesc din suflet, te aștept de fiecare dată! Numai timp să fie, să putem lucra...

Mulțumesc din inimă pentru urări!!!!

Carmen, cum să îi spun? grămăjoară? suită? Nu merge. Măsură, cred. Mulțumesc, nu văzusem. ”Cu o măsură de petale în mâini.” Mai am încă de lucru, pe text, o să înlocuiesc cu ”măsură”. Acum sunt în plin lucru, așa că se poate corecta, când ajung și la etapa aceea, cu romanul, voi corecta și mai în amănunțime. E preliminar, nu e publicat, deocamdată nu e gata. Lucrez pe blocuri de text, deocamdată.


Mulțumesc!! Te mai aștept!!!

Aș vrea să îți explic, Carmen, după cum am gândit poemul: Era un parfum, în încăpere ... și nu puteau intra... desculțe așa după cum erau (și în picioarele goale)... fără să se întrebe... etc.

Scriu eu nițel mai amplu în frazuistică, uneori. Mai lucrez, întru claritate, și sper să fie mai bine, poem după poem. Câteodată mă las contaminată, stilistic, întru un stil mai amplu și transfer asta, din mare păcat, câteodată, și către poeziile mai simple.

Despre scăldătoare, nu aveam cu să evit repetarea fără să cad în derizoriu și cu prețiozitate, înlocuind cu altceva. De pildă în Plumb (bacovia) acolo e leitmotivul, aici în schimb nu aveam cu să ocolesc locul. Din cauza asta se repetă. Cred că uneori a repeta nu e ceva tocmai greșit. Poate are câteodată rolul ei înfipt, repetiția. Dar probabil un ochi mai strict, ca al tău, Carmen, are dreptate cu privire la toate aspectele, ridicând acel barem al stricteții. Eu încerc să urc poezia din ce în ce mai sus, și sper că nivelul de acum nu e, totuși, unul dezonorant... Eu sunt relativ mulțumită, zic.

Îți mulțumesc tare mult și te mai aștept! Sper ca data viitoare să te mulțumească și pe tine, mai mult, dpdv imagistic!

Toate cele bune, mai treci!

Cu prietenie și cu mulțumiri la fel de prietenești,

Iulia

Dane, ești unul dintre poeții mei preferați de pe site. În general, aproape orice poezie de-a ta îmi dă câte-o umbră de ceva tresărire poetică, dar aproape fiecare. Citesc cam tot, deși nu apuc să las și comentarii, deși o să mă străduiesc. Ceea ce remarc la tine, e că tu nu faci aproape niciodată greșeli discursive, gen alăturare de cuvinte care zgârie, sau poticniri în limbaj, nici îngreunări de imagini, nu am văzut, pe discurs, aproape deloc, e aproape perfect totul la tine, de pildă majoritatea dintre oamenii de pe site facem și suntem majoritatea corectibili. Aproape te-aș întreba cum reușești, e probabil mult talent. Eu, de fapt, cam am de fiecare dată erori pe care trebuie să le corectez, pentru că (poate) scriu și foarte amplu. Deci mă iert, scriind mai amplu, de obicei tocmai din cauza asta, ar fi aproape imposibil pe un text mai amplu să îmi iese din prima. Dar încerc să mă educ, poetic, și să nu mai pățesc. Intru pe corectură mult. Semn de lectură, că o să încerc să mai trec... (Niciodată când mă străduiesc să fac o promisiune, nu iese, și asta nu știu de ce, chiar și literar. Am surprize chiar și cu privire la mine, față de mine, dpdv literar, așa că nu promit mai dinainte nimic fix, aproape din superstiție. :)) Despre poezia de mai sus, cred că nu știu ce să spun, vroiam să îți spun aceste concluzii, dar o să comentez pe marginea altora, mai mult, o să caut, e un comentariu conclusiv. În general, site-ul are și rolul ăsta. De creștere în valoare, urmărind, pe lângă celelalte roluri de prezentare poetică, și să te menții, ca om, pe un anume val, constanță de măsură și trend valoric. E bine că avem șansa asta, aici. La poezia ta, în general, nu e rău chiar nimic. Menține, atunci, aceeași frumusețe! Drum bun la cârmă poeziei tale, în general! La volume, de ce nu... Eu tot aștept vești poetice... (PS: Sper să nu mă văd iar la offtopic, e concluziv, ca părere generală.) Multe salutări!

E foarte sugestiv, cu precădere titlul, așa găsesc eu, alipirea petalelor cu privire la text. Inserția, modul de introducere a explicației cu privire la petala de bujor de la sfârșit, după un discurs mai apăsat... Ca și construcție, ar fi putut ieși ceva foarte bun, ca și schelet de concepere, ca justificare discursivă a notei apăsătoare. Eu aș mai fi lucrat... Poate aș fi rescris, amplu, cu totul, păstrând scheletul de bază... ceea ce vă îndemn.

Floare (corolă) de bujor roșu vioriu, pictată (însă) pe mătase albă, e poate una din imaginile mele preferate, adică am folosit și eu imaginea asta a bujorului, într-un roman. Cu privire la un veșmânt... În niciun caz, cum e mai sus.

Oricum, poemul merită dezvoltat, de la acest punct și se poate lucra. (dacă se consideră, asta.)

Îți trebuie niște zvâc, pesemne, Dane, ca să mai scrii, sau poate nu îți trebuie. Pentru (și a mea) încurajare să (ne) mai scrii, îți las și eu semn. Să completezi manuscrisul, zic și eu! :):):) Le aleg (de data asta) pe ultimele două poezii (Logo și Drona). Sunt mai potrivite azi cu starea mea de acum, foarte obiectiv numai subiectivă, cu mood-ul de toamnă, care își aduce aminte, doar, de vremuri mai calde. Din tihneală. Vreau și eu o dronă, cu care să survolez... propriul meu trecut, aducându-l în prezent.

Toate cele bune și spor la scris! :)

Bine că s-a(u) lămurit! :):)

În general, femeile sunt acoperite (au cxhipul acoperit), de-asta, în trecut, din câte știu, existau anumite aranjamente, în cadrul hammamelor, unde și femeile se puteau întâlni (în altfel de condiții, ca prin locurile comune); ceea ce nu e rău (nu a fost rău) ca femeile să se întâlnească, să povestească și să se cunoască (la chip.)

În rest, nu era bineînețeles permis și îngăduit, de sub rigorile religiei! Poate (cred eu) cam din zona arabă s-a deprins un anume obicei de a (ne) primeni mai mult, și mai des... noi, europenii.

E o poezie la care țin mult și sper că v-a plăcut! Apreciez toate culturile de veche spiritualitate, și am scris despre multe... Mai adineauri, am și inserții cu privire la cultura brahmană...

Șarpele, cum să spun, este simbolic, reprezintă intruziunea (bărbatul nu are ce căuta într-un hammam pentru femei, locul unde se spală femeile, de obicei, sau sunt spălate de îngrijitoare). Hammamele cred sunt încălzite, câteodată, de fapt de multe ori, sunt un fel de băi publice, unele mai sărace, altele mai selecte, uneori în hammame se aranjau chiar și căsătorii, treceau mamele, ca să caute fete frumoase, pentru feciori, oricum sunt sisteme de îmbăiere și de primenire care se pretează încă de sute de ani, mai ales în zonele arabe, pt. că lipsea (cred, peste tot, în lume) sistemul de apă de încălzire, în favoarea băilor publice (separate pe genuri, în virtutea bunei cuviințe și a religiei respective). Cred că de asta asta pot explica, zic eu, cum e cu caloriferul, trebuie să încălzească un astfel de arondisment, cred. Ba chiar mai multe calorifere, dacă ar fi vorba de um hammam foarte mare (și mai sărac, mai comun). Deși temperaturile ar putea fi ridicate (pe afară). Oricum, băile se încălzesc, cred, toate. Pentru că așa e orice loc cu bazin cu apă. (Șerpii pătrund foarte greu, în astfel de locuri, dar este doar un simbol metaforic, prin poem.) Ar fi dați afară cu o mătură de o Sheherezadă și de toate cadânele! Bătaia orologiului (de oră fixă), nu e poate destul de clar? Sper că sunteți mai lămurit. Mult spor înspre poeziile dvs. și... slăvit fie tot beduinul care a trecut! :):):)

Toate cele BUNE!!!

noroc că eu nu ademenesc poeți, că m-aș regăsi :):):)

în genere, după părerea mea, ca chestie, poetele și poeții ar trebui să își respecte cuvintele celorlalți, dar și viața, și în rest...

un poem bun, de altfel! (de a nu se face...) noi, poetele, în general cerem respect, să ni se respecte viața și intimitatea! (cred că sunt în asentimentul oricărei colege).

dreptul însă la frumusețea cuvântului și poeziei cred că îl avem toate, însă, ca orice poet (fie el poet, poetă). fără niciun fel de intruziune, aluzie, referire, contră, din afară, și asta, în general.