Iulia Elize

Foarte simplu și frumos, spus, prin acest poem. Îmi pare că e aerisită tocmai cât trebuie și chiar, cum sugera și Maria, are un ton ultra drăguț (ultra drăgălaș, sau cum să spun) și ca mod discursiv.

În general poeziile de acest gen, ale multora, mă refer la subiectul ”casnic” romantic, sunt în pericol să se piardă, posibil, câteodată, prin abundența descrierilor și amănunte în plus, dar aici tonul e aerisit și tocmai dpdv constructiv, perfect.

Tabloul domestic este frumos:

”era înalt dar mă privea ca pe o floare sălbatică
era înalt și îmi plăcea să mă agăț de gâtul lui
să mă ducă undeva numai cu el” (...)

”nu mi-a cumpărat nimic mi-a spus doar
pune tricoul ăsta pe tine
îmi venea ca o rochie scurtă rock and roll
am plecat de mână și am făcut dragoste pe câmp
ce mi-ar fi trebuit altceva
l-am iubit cât mi-a dat voie”

Pentru frumusețea poeziei și pentru construcția fără niciun defect, las stea.

ULTRA FRUMOS ȘI ULTRAFELICITĂRI!!!

E foarte fain șirul imaginilor, adică bine alese, în consecutivitate, cadrele, de zici că e un derulaj, o derapare a imaginilor una din alta. Ce mi-a plăcut, foarte mult, e senzația de lucru literar aerisit.

Eu aș corecta, cam prin două părți, cu toate că se poate și interpreta, da, ca greșeli voit introduse, însă e mai firesc corectat, parcă:

Arbeit macht uns frei (+ substantivul cu majusculă, neapărat)

the chief fired you due to the lack of motivation

Felicitările mele pentru text!!!! E foarte aerisit, ceea ce mie îmi iese mai rar, parcă...

Revin, pentru că eu am dat steluța, iar mie mi se pare foarte clar, mai sus, și pot cita:

”azi a fost mai vară decât alte veri mai toamnă
decât alte toamne cu adevărat un timp bun
l-ai scrijelit în palmă sub linia destinului un fel de nor dolofan
și păstrat în secret pentru când vor lipsi ploile”

De fapt, cum aș fi spus, vedeam că mai sus, dar și în ultima strofă, se explică, în mod clar, că e un timp secret personal (Și ai păstrat în secret până când vor lipsi ploile) Care, ploi, sunt atât vara, dar, cert, și toamna. E destul de clar pentru mine, acolo, timpul incert al ploilor și intimitatea sugerată, în poem, iar ”dancing on ice”, e o expresie care, normal, arată ”nisipurile mișcătoare”, care tot le văd, extrem de potrivit,
contextual, poate indiferent de anotimpul respectiv. Mi s-a părut natural să explic, pentru că mie îmi erau toate foarte clare, unele nuanțe, cu privire la acea observație...

Încă o dată, remarc stilul personal reușit... Poezia chiar impresionează, și nu numai din acest punct foarte clar, de notat.

Foarte simplă, dar drăguță, poezie, și în metru filosofic oarecum foarte reușit, impactual, deși sunt versuri foarte scurte și mai simple. Dar ample, ca imagine. De asta las stea, pentru reușita imagistică și de culoare. Demențial peștele ăla cu buline. E foarte optic și cred că nu am mai găsit pe nicăieri comparația asta... ce mă duce cu gândul mai departe de Iona, cu mult, pentru că e altceva, cvasi-astral. Încearcă să scrii și clasică, în vers mai lung! Stea!

Poate, cum să spun, ca un răspuns, se scrie despre tot felul de stări, asta nu înseamnă că e neobișnuit, ci doar că scriem despre. Eu, de exemplu, lovindu-mă de domeniul mitologic, ba chiar popular-fantastic, am scris despre tot felul. Când nu mă așteptam de exemplu să abordez subiecte ca ”luparii”, poate știi, sau mituri mai neortodoxe. Până la urmă, un scriitor tratează, dar și exprimă, ceea ce nu e neobișnuit. Când ziceam ”volumaș”, era un fel de a spune mai dulce, mai de alint, eu de exemplu îmi mai ”drăgălesc” copilărește munca și cărțile, ca un fel de daruri de om mare/și/mic, etern mic, necrescut. Spor la treburi, din tot sufletul!!! Și eu (mai) scriu. :)

tot felul de teme și subiecte, totuși! suntem polivalenți, oricare om e! :) Iulia

Că dacă, cumva, Cristina, există eter, lumi eterice, atunci teoretic, cel puțin, masa eterului ar trebui să fie 0. Măcar ca aproximație. Dar cine știe, probabil, trebuie să ne gândim și că masa luminii s-a aproximat cu nul și a fost greșit.

E interesant cu privire la eter, pentru că dacă există stringuri, atunci nu poți decât să le aproximezi cu 0 (stringurile), altfel am fi expuși la interpuneri (de materie) nefirești, între universuri, asta dacă e adevărată teoria multistringurilor de universuri (eterice). Mare taina universului, totuși...

Dacă e adevărată, dacă sunt mai multe universuri, atunci masa unui univers de tip string eteric (parțial eteric) trebuie să fie 0 (în eter). Cine știe??? Complicat, cu eterul. Dacă există mai multe lumi materiale, atunci cum faci cu interpunerea de masă (între ele, între universuri)? Cum e realizată?

Oricum, ar fi onest ca eterul să fie 0, după masă. Și eterul să fie de fapt începutul tabloului lui Mendeleev, care apropo, nu cuprinde și masele de antimaterie sau materie negativă (cu semnul minus) Deci la ora actuală Mendeleev nu e complet (ca tabel), după părerea mea, dacă ne luăm că există și antimaterie, antimaterial.

Cine știe de fapt cum e cu multiversul, dacă există cu adevărat stringurile și cum se interpun... Unele în altele... (Ajută eterul, subtanța eterică?)

Vă doresc mult succes!!!! Poate, într-o zi, parfumul scrierilor autentice va conta pentru oameni, mai mult decât starea literară de azi. E un fel de debordantă căutare, a literaturii, cu privire la drumuri veritabile... (Poate oamenii ar trebui să citească mai mult carte românească.) Evidențiez, cu mult respect, această carte, auspiciile bunului drum să fie cu ea!


Respectuos. Și la mai multe cărți de aceeași calitate stilistică!!! Poate, căutăm un fel de ... Robinson literar? Noi, românii... Și ținuturi nu la fel de plate și plane, direcțional, strategic-cultaral. (Căutând contraforturi și multiplicări)!

E o tristețe în lume, un fel de duioșie a sentimentului care se răspândește de inutilitate, un fel de sete de adevăr. Poate în context post-pandemic. Probabil, până când oamenilor nu li se arată conținut bun genuin și adevăruri, ei vor căuta, în general. Poate numai omul liniștit genuin să aibă optică bună, dar fiecare om poate trece prin neliniști.

Ce ar vedea oare optica bună??? Care este adevărul brut? Am afla, sperăm fiecare, dacă nu deținem adevăruri. De aceea caută omul, omul căutător.

Cu drag am trecut, Daniela, spor la scris și la ce faci tu.

Sper să scoți volumașul acela cu fragmente naturalist-fantastice. Cred că va ieși foarte frumos.

Iulia

Da, aveți dreptate. Numai numărul π și numerele iraționale sunt poate, dovada infinitului. Poate, totuși ar mai exista și alte dovezi, dar deocamdată nu ne sunt cunoscute, în realitate. De pildă, firele de nisip ale deșerturilor întregi din lume, ca număr, sunt mai puține decât ORICE număr irațional, care le depășește în număr, chiar și stelele, câte sute de miliarde de megagalaxii pe cer, cu fiecare din stelele lor, sunt mai puține decât ORICARE cât de aleator număr irațional. Adică Oricare număr irațional este mai mare decât numărul stelelor care cuprind universul și Big-bang-ul. Oricare număr irațional este dovada pentru un infinit intuibil. Dar și realitatea demonstrată matematic și certitudinea REALĂ, PALPABILĂ, a infinitului. Este un fel de magie a universului și a matematicilor, că arată OPTIC REAL dovada REALĂ a infinitului. Și chiar a infiniturilor, pentru că numerele iraționale sunt multe, nici nu știu dacă sunt numărabile. Cred că nu sunt, numărul lor este practic stringuit și cel puțin teoretic, multiplicabil de tip string cuantic.


Am comentat poate, conex, dar mi se pare important. Puteți foarte mult dezvolta ideea poeziei, pentru că este foarte amplă, chiar și fizic. Ceea ce mi se pare fascinant este de pildă că numerele cuantice, iraționale, pot fi introduse în orice interval. De pildă (0,1), (1,2), și înăuntrul intervalelor, dar și marginile, care până acum nu s-au arătat în matematici. Poate să spună cineva, din punct de vedere matematic care este numărul care înlocuiește paranteza rotundă matematică? Aceasta rămâne marea provocare a matematicilor, să spună care este numărul care înlocuiește, de fapt, paranteza rotundă a unui interval (0,1) sau de oricare altă natură echivalentă ca semnificație și ca scriere.

M-am gândit și eu, în trecut, mult, pe marginea acestui subiect, dar încă nu înțeleg marginile intervalelor grupate prin parantezele rotunde matematice.

E o mare provocare de a înțelege ce număr e de fapt acolo...

Frumos sonet! totuși, la ultimul vers aș fi scris altfel, pare un pic forțat. Fiind două silabe accentuate un pic redundant și disonant. De la foțarea aceea.

”Și tu sub jaful morții, îți scapi moștenitori” ca să fie complet cum trebuie. oricum, ceva cam așa. Urechea e sfântă! Melodicitatea neforțată!

Oricum, Cristian, te-am citit foarte mult și în altă parte, nevrând să fac prea multă reclamă unui site străin, poate aici nu e cazul, dar ai o tehnică de scriere, în stil clasic, foarte bună! Mult succes și în continuare!!!!

Omul trece prin bine și prin binele sinelui însuși, până capătă, din rădăcinile și din oasele lui, multă putere. Este și un gest de autoasumare, de căutare în sine, dar și deasupra, de perpetuă legare de valori autentice, dar și superioare. Un poem de personalizare, un semn bun pentru scriitor, pentru că renunțările trebuiesc lăsate. Pentru nerenunțare și pentru poezia dumiană, las stea!

Toate cele bune și să scrieți cât de mult și des! Nu renunțați la nimic, niciodată!

Cu respect, Iulia

Un foarte împământenit poem filosofic, pare un fel de ancoră, nu în mare, ci în pământul adânc. La stea, cu tot dragul, meritând multe de fapt acest poem. Mult succes! :):)

Numele meu este Iulia Elize ()pen-name.

Și da, amândouă variantele sunt mai bune decât originalul care nu prea are ritm, cum să nu observ că se poate îmbunătăți, deși toți învățăm, încontinuu, ba chiar a ta e mai bună, decât ce s-a scris, anterior, dar e prea depărtată, de ce a scris Floare...

Oricum, e bine, se poate munci, și Floare poate munci, încă, pe variante de poezie. În fond, e lucrarea ei!

Mult succes participanților!!!

La penultimul vers, poți pune altceva, dar e în ton!!!! :) Actual, adică, din păcate...

Refac poezia pentru ca să te ajut!!!!!!! Nu are ritm, această poezie, de aceea nu merge în stil clasic, ci trebuie adaptată în vers alb, adică fără rimă, pentru că nu se potrivește. (Poți reposta, exact, după cum te-am ajutat!) Mult succes!!!!!

VARIANTA IULIA:

”inima mea, iubite, suspină, de mult, fără tine,
un zâmbet, ca de maci, îmi spune să tac;
să cred mai mult în minuni
creștine, păgâne...
cu toate patimile sufletului să mă împac.

la căsuța noastră, sub dealuri, cred, au înflorit toți salcâmii
te așteaptă, mândrii, pentru că tu i-ai sădit;
știu că, asupra ta, veghează
toți
heruvimii din lume
întoarce-te la viață, pentru că ai multe, în lume, de clădit.

iubite, îți trimit mesaje în eterul ”întreg”
rugăciunile mele se prefac, de fapt, în lumină
te aștept să vii pe o cale de mister
furie,
dorul de tine nu se mai termină, e flux.

mă agăț de speranță
ca iedera de zid,
Hristos să te vindece de mârșavul covid, dacă, cumva, nu te-ai ferit...
Vindecarea ți-e strai!”

E frumos, Daniela! Mai aștept să citesc poeme ca acesta! E un pic de filosofie, numai bine temperată, de fapt, pentru că nivelul filosfic putea să fie (ales) de pildă, mai jos, sau mai sus, ca inserție și alegere, decât prezentul, mie îmi pare numai bine temperat! Și frumos, dezvoltat, după cum se vede mai sus! Îi dau o stea, poemului, cu drag, cu mențiunea că poemul ar fi meritat un alt titlu, mai evident pe temă...


Spor la scris, mult! :):)

Iulia

Domnule Liviu-Ioan Mureșan, cred că e mai ok cu ”cel” pentru că altfel e prea monoton și e expresie... Cred că asta a vrut să evite, Irina, acolo, plafonarea poate în mult utilizata sintagmă (prea uzitată, cred)... De fapt, un poem minunat, cum ați spus și dumneavoastră, foarte bine, și merită toate laudele...

La al doilea vers, ai, din păcate o aritmie, în rest e bine. Ceea ce ai folosit tu este o veche tehnică eminesciană, pe care am deprins-o și eu, mai demult, și care e destul de folosită, de poeți mai cu ”ștaif” ”nobil”. E destul de bine. Nu mai pune separările! :) Nu se pun! :)

Paște fericit, și ție, în continuare!

Iulia

Da, probabil ai dreptate. Afinitatea e dinspre teatrul absurd sau de esență filosofică, mai mult, pe la mine, însă, decât Cehov. Gen Eugen Ionescu sau Marin Sorescu, pe care îi iubesc, de fapt, foarte mult, citindu-i prin vremurile foarte tinere. Poate de asta, înțelegi și de ce mi-a plăcut Eliade, în viața asta, mai mult decât Goga. Aducându-mi aminte, de fapt, că trebuie să mai recitesc teatru pe gustul meu, mă obsedează de fapt o carte apărută la Cluj, pe care trebuie să o caut. Mai degrabă un teatru mai sobru, mai cult, decât alt gen, umoristic, poate, sau cu inserții mai puțin (foarte) culte. Cehov nu l-am putut iubi, spre rușinea mea, foarte mult, fără să tresar foarte mult, preferând latura mai sobră ori profund filosofică, sau chiar tragedia. De la Shakespeare, aș lua felul de a scrie, cred :):) adică oricum, bănuiesc că și Eminescu a citit mult, din Shakespeare, până să ajungă la acel nivel intelectual din poeziile sale. În rest, nu prea te pricep ce zici cu Viktor Chiutak, nu știu, în genere auzisem pe la tv, ceva asemănător, și nici cu obiceiul practicat al teatrului pe la țară. Oricum, m-am bucurat foarte mult că ai trecut. Poate... într-o zi... s-or face spectacole și sub vișini, asta ca să încununăm un titlu de mare onoare literară, pe care foarte mulți îl adoră. Avem oricum noroc cu piesele de pe net, de teatru, cu site-urile care găzduiesc (și) teatru radiofonic. (Se poate urmări, așadar de pe oriunde). Și... chiar se făceau piese de teatru, în spectacol, la țară? :):):) Zici? :))

Numai bine, și te mai aștept... Cred că chestia cu preferințele în teatru (și în genere, literare) e ca și cum ai asculta Chopin... și nu Mozart. Nu știu dacă pricepi ce zic...

Mulțumesc mult, Maria, m-a bucurat însemnul tău!!! Cu privire la material, există un grupaj la care am lucrat, de fapt, de mai mult timp, acesta, textul de mai sus, dar și altele, dându-mi de fapt ideea de a le uni într-un material independent. Un secret: plănuiesc ca într-o zi să mă apuc și de teatru (Mi-am tot promis, dar nu am apucat.) trezindu-mă pur și simplu cu niște idei mai vechi, împiedicându-mă însă înspre teatru. Timpul poate îmi este slujitor infidel, nepermițându-mi, cel puțin mie, să depun toate eforturile.


Cu mult drag, Lu, și cu mulțumiri sincere și cât se poate de ample.