Iulia Elize

Numele meu este Iulia Elize ()pen-name.

Și da, amândouă variantele sunt mai bune decât originalul care nu prea are ritm, cum să nu observ că se poate îmbunătăți, deși toți învățăm, încontinuu, ba chiar a ta e mai bună, decât ce s-a scris, anterior, dar e prea depărtată, de ce a scris Floare...

Oricum, e bine, se poate munci, și Floare poate munci, încă, pe variante de poezie. În fond, e lucrarea ei!

Mult succes participanților!!!

La penultimul vers, poți pune altceva, dar e în ton!!!! :) Actual, adică, din păcate...

Refac poezia pentru ca să te ajut!!!!!!! Nu are ritm, această poezie, de aceea nu merge în stil clasic, ci trebuie adaptată în vers alb, adică fără rimă, pentru că nu se potrivește. (Poți reposta, exact, după cum te-am ajutat!) Mult succes!!!!!

VARIANTA IULIA:

”inima mea, iubite, suspină, de mult, fără tine,
un zâmbet, ca de maci, îmi spune să tac;
să cred mai mult în minuni
creștine, păgâne...
cu toate patimile sufletului să mă împac.

la căsuța noastră, sub dealuri, cred, au înflorit toți salcâmii
te așteaptă, mândrii, pentru că tu i-ai sădit;
știu că, asupra ta, veghează
toți
heruvimii din lume
întoarce-te la viață, pentru că ai multe, în lume, de clădit.

iubite, îți trimit mesaje în eterul ”întreg”
rugăciunile mele se prefac, de fapt, în lumină
te aștept să vii pe o cale de mister
furie,
dorul de tine nu se mai termină, e flux.

mă agăț de speranță
ca iedera de zid,
Hristos să te vindece de mârșavul covid, dacă, cumva, nu te-ai ferit...
Vindecarea ți-e strai!”

E frumos, Daniela! Mai aștept să citesc poeme ca acesta! E un pic de filosofie, numai bine temperată, de fapt, pentru că nivelul filosfic putea să fie (ales) de pildă, mai jos, sau mai sus, ca inserție și alegere, decât prezentul, mie îmi pare numai bine temperat! Și frumos, dezvoltat, după cum se vede mai sus! Îi dau o stea, poemului, cu drag, cu mențiunea că poemul ar fi meritat un alt titlu, mai evident pe temă...


Spor la scris, mult! :):)

Iulia

Domnule Liviu-Ioan Mureșan, cred că e mai ok cu ”cel” pentru că altfel e prea monoton și e expresie... Cred că asta a vrut să evite, Irina, acolo, plafonarea poate în mult utilizata sintagmă (prea uzitată, cred)... De fapt, un poem minunat, cum ați spus și dumneavoastră, foarte bine, și merită toate laudele...

La al doilea vers, ai, din păcate o aritmie, în rest e bine. Ceea ce ai folosit tu este o veche tehnică eminesciană, pe care am deprins-o și eu, mai demult, și care e destul de folosită, de poeți mai cu ”ștaif” ”nobil”. E destul de bine. Nu mai pune separările! :) Nu se pun! :)

Paște fericit, și ție, în continuare!

Iulia

Da, probabil ai dreptate. Afinitatea e dinspre teatrul absurd sau de esență filosofică, mai mult, pe la mine, însă, decât Cehov. Gen Eugen Ionescu sau Marin Sorescu, pe care îi iubesc, de fapt, foarte mult, citindu-i prin vremurile foarte tinere. Poate de asta, înțelegi și de ce mi-a plăcut Eliade, în viața asta, mai mult decât Goga. Aducându-mi aminte, de fapt, că trebuie să mai recitesc teatru pe gustul meu, mă obsedează de fapt o carte apărută la Cluj, pe care trebuie să o caut. Mai degrabă un teatru mai sobru, mai cult, decât alt gen, umoristic, poate, sau cu inserții mai puțin (foarte) culte. Cehov nu l-am putut iubi, spre rușinea mea, foarte mult, fără să tresar foarte mult, preferând latura mai sobră ori profund filosofică, sau chiar tragedia. De la Shakespeare, aș lua felul de a scrie, cred :):) adică oricum, bănuiesc că și Eminescu a citit mult, din Shakespeare, până să ajungă la acel nivel intelectual din poeziile sale. În rest, nu prea te pricep ce zici cu Viktor Chiutak, nu știu, în genere auzisem pe la tv, ceva asemănător, și nici cu obiceiul practicat al teatrului pe la țară. Oricum, m-am bucurat foarte mult că ai trecut. Poate... într-o zi... s-or face spectacole și sub vișini, asta ca să încununăm un titlu de mare onoare literară, pe care foarte mulți îl adoră. Avem oricum noroc cu piesele de pe net, de teatru, cu site-urile care găzduiesc (și) teatru radiofonic. (Se poate urmări, așadar de pe oriunde). Și... chiar se făceau piese de teatru, în spectacol, la țară? :):):) Zici? :))

Numai bine, și te mai aștept... Cred că chestia cu preferințele în teatru (și în genere, literare) e ca și cum ai asculta Chopin... și nu Mozart. Nu știu dacă pricepi ce zic...

Mulțumesc mult, Maria, m-a bucurat însemnul tău!!! Cu privire la material, există un grupaj la care am lucrat, de fapt, de mai mult timp, acesta, textul de mai sus, dar și altele, dându-mi de fapt ideea de a le uni într-un material independent. Un secret: plănuiesc ca într-o zi să mă apuc și de teatru (Mi-am tot promis, dar nu am apucat.) trezindu-mă pur și simplu cu niște idei mai vechi, împiedicându-mă însă înspre teatru. Timpul poate îmi este slujitor infidel, nepermițându-mi, cel puțin mie, să depun toate eforturile.


Cu mult drag, Lu, și cu mulțumiri sincere și cât se poate de ample.

Tema este, cu adevărat, plină de provocare și inepuizabilă, este de fapt o temă uriașă și esențială.

Dacă nu ar fi vorbă de apă și de viață, pe pământ, și cum suntem, desigur, oameni, aș spune că lumina este totul. Dar, pesemne, pe lângă lumină, este și viața. Care este un mister la fel de mare și de real.

A da, aș mai fi vrut să spun că totul pornește, de fapt, de la lumină și întuneric. Asta tot, ca și completare. Așadar, STEA!!! (peste noaptea primordială) E cel mai mare adevăr al acestei lumi și al acestui cosmos.

Da, un eseu foarte bun, din care am reținut mai ales prima parte, care este extrem de exactă și conceptual pe gustul meu intelectual. Cu privire la ”Universul ca oglindă.” eu aș avea un punct în plus, pentru că este și ideea mea, dar de altă factură. De pildă, există probabil universuri tip ETER sau LUMINĂ PURĂ ETERICĂ, pe care și eu tot așa le-aș numi, generic ”Universuri oglindă”, Eterice, nemateriale. Probabil asta spune foarte mult despre lumea de dincolo sau despre alte lumi poate asemănătoare, sau despre alte realități paralele. Sau chiar despre stringurile fizice imateriale. Care probabil sunt o realitate. Universuri paralele de factură eterică. Sau oglinzi. Interesant eseu, Oglinzile, universurile oglindă sunt după părerea mea, eterice, poate făcute din eter, care, eterul, este posibil asemănător cu lumina dar de altă factură. Ce să spun, las stea. Merită acest eseu mult mai mult. Posibil, să existe și lumi din energie pură, sau din lumină, dar după părerea mea, conceptuală, desigur, sunt de natură inefabilă și pur dumnezeiască, religioasă, așa numitul eter. Poate nu întâmplător există procentul acela mare cu privire la cantitatea masei concrete care este mult inferioară versus energie (sau, și aici, la energie, desigur, prinzându-se și masa eterului.)


Cu toată încântarea, las steaua!


A, da, încă o observație. Probabil procentul de eter este mult mai mare, decât se știe (masa energetică, față de masa dură, în univers), pentru că eterul, dar și luminozitatea, sau energia, sunt de factură ușoară.

Frumos, chiar frumos tipul discursiv. Eu, însă, aș încerca să dezvolt mai mult un tip de subiect, neamestecându-l prea mult cu un altul. Probabil aglomerarea contextuală vine din prea multe idei, în mintea celui care compune, pe care cineva ar tinde, cum, de exemplu, o fac și eu, să le cam alătur. Dar atunci textul devine non-unitar. Aș recomanda o lărgire a subiectelor individuale, cu păstrarea tehnicii literare de construcție, care este foarte bună. Și da, ieșirea prin cer cred și eu că există. Anumite porți, probabil sau locuri sau treceri, cum este deja clasicizat. Poate mașinile și oamenii, conex, nu dispar la întâmplare. Bucuroasă foarte că am putut lăsa semn!!!!

Frumoasă imaginea vizuală, e ca un pictural din piesele sadness. Nici eu nu pot să las prea multe cuvinte, dar mă bucur că am putut să trec.

În simplitate e mereu ceva, și în debarasarea de orice care ar putea încărca sau fi în plus. e un fel de emoție, cred, brută. aici a ieșit.

Foarte frumoasă imagine și construcție de ansamblu, mă mir cum nu trecu mai repede cineva... Probabil viața însăși nu e decât un mic pământ, iar perimentrul cu gheță ne sperie, de aceea întindem, cu așteptare, mâna. Frumos și sensibil, o scriitură fără defecte, care merită mult. Mai ales imagistic, cum sensibilizează pe tot omul. Nu am găsit niciun fel de păcat, defect, literar, ceea ce nu poate fi decât un alt plus poeziei.

Cumintele gânditor probabil înseamnă o conștiință deosebită. Mulțumesc mult pentru steluță, domnule Ioan Mircea Popovici! Cred că noi, ca oameni, suntem și gânditori și un fel de cumințenii... Destul de rar, dar mai suntem :):) Liberul arbitru ne eliberează, conștiința ne limitează, e ciudat, dar sunt aici un fel de axe, dar antinomice.

Din inimă, un mulțumesc mare! Timpul scriitorului este însăși ce crează și bucuria de fiecare zi, să se străduiască să facă împlinirea sensului sufletului! Și asta poate fi bucuria, străduința spre bucuria sufletească autentică, dar neforțată, nesilită, sau munca, de pildă...


Cu tot dragul!!!! MULȚUMIRI!!!

Mulțumesc, Maria Elena Chindea, pentru cuvintele deosebite, de fapt, pregătesc, de ceva vreme, și o carte, pe această temă. Se descifrează ea, de fapt, dar mai încet...

Cu respect, Iulia

Interesant poem și actual. Mie, una, mi-a plăcut, parcă am regăsit un suflu autentic și pulsatoriu, de imagine vizuală. Da, așa e cu motoarele termice, dar cred că suntem salvați, în general, de electricitate. Poate într-o zi vom trece și pe centrale de încălzire electrice, totuși... Pentru că apele, râurile, curg... Ar fi cam cazul...

Succes și pe mai departe!

Mult respect pentru toate cărțile semnate de Dvs., probabil maturitatea stilistică trebuie oglindită, de fiecare dată, printr-o carte care să încununeze autorul, spre cititorii săi!!! Ăsta este scopul până la urmă, autodepășirea, trecerea matură, dincolo de cuvântul bun.

Drum bun și acestei cărți, ca recunoaștere emoțională și ca empatie, în sufletul cititorului!

Mi-au plăcut foarte mult, fiecare din cele 12 zodii pitural poetice, cred că prinde acest stil, foarte comprimat totuși suficient de larg și subtil, mi se pare că măsura aleasă a versurilor este tocmai de lungimea care trebuie și de comprimarea sau de largheța căutată numai bună de a pune în valoare, aproape totemic, fiecare zodie a grupajului poeziilor de idee. Eu, una, nu am evidențiat prea mult poezii de tip haiku, nu știu de ce nu s-a întâmplat până acum, dar aici am găsit un grupaj mai lat, ca stil, care depășind, ideatic, multe standarde, se poziționează mult în măsură. Un grupaj notabil, de pus în ramă!

O Stea, pentru frumusețe!