Iulia Elize

Remarc o rețetă despre cum se poate imagina, în proză, pe marginea unei idei care ține de absurd. Despre cum se poate construi, de la cea mai simplă idee fantasmatică, aici - oceanul din podul casei. Am remarcat imaginația debordantă a pasajului, foarte simpatic și expresiv, de altfel!

Nu cred că s-ar putea spune că e ușor să scrii așa. E chiar ... complicat, altfel riști ridicolul, dacă exploatezi ideea într-un mod greșit. Pentru că e ușor să deraiezi, ca scriitor, în dinamica textului, într-o proză care pornește de la o idee absurdă, dacă instrumentele de construcție ale textului nu sunt perfecte.

Ei, aici a ieșit frumos!

da, Luminița, inima se ascunde frumos, pe la tine, pe aici, în poemul acesta. este simplu și frumos ca o apă clară, dezvăluie un univers emoțional reverberant. mi-a plăcut să trec, să însemnez! și, mărturisesc, am mai citit multe ”file de jurnal”, poetice, de pe la tine, sunt deosebite toate... ca și carcateristică generală, dezvăluie o maturitate stilistică bine împământenită. mult succes și în continuare, și ... continuați, stimată doamnă! pe același drum frumos!


cu toată sinceritatea,

Iulia E.

Mulțumesc, Daniela, mult! Mă bucur că ți-a plăcut, că ai rezonat la această poezie de dragoste, că ai văzut atât în ea. Că ai văzut-o frumoasă. Culmea este că mă chinui deja de un an și ceva să scot și pe un suport mai clasic poeziile pe care le tot scriu din 2005 și până acum, și aprecierea voastră îmi dă curaj. Să continui, să merg mai departe. Nimic nu e ușor în lumea aceasta, și în literatură știm și noi ce și cum, că e o adevărată piatră a lui Sisif, mai ales în primii ani de lucru. Dar să ne luminăm, să scriem și să sperăm, viața este cu adevărat foarte frumoasă, Daniela, ba chiar mult mai frumoasă decât orice cântec despre oameni desculți...

Îți mulțumesc din suflet, vă mulțumesc tuturor celor care ați citit și ați rezonat!

domnilor, vă mulțumesc! este o poezie foarte dragă mie, la care țin mult. nu știu cât se înțelege că este un fel de ”trecere spre o stea”, în spirit popular, cu unele influențe populare. că moartea se vede ca un fel de translatare într-o stea, care continuă să se rotească, așa ca florile de frumoasă, și pe mai departe... că sărmana dadă continuă să trăiască prin azaleea aceea frumoasă, care îi va purta duhul, mai departe, și după moarte...

Mulțumesc din suflet și editorilor, nu mă așteptam.

Un poem frumos de la început și până la sfârșit. Sunt unele scrieri care induc o anumită impresie vizuală punctuală, pe când aici, estetic, este fără pată. și păstrează aceeași tandrețe domoală, pe tot parcursul poemului. Felicitări, am citit cu admirație!

Un poem care place, ca imagistică. Și eu am scris foarte multe, pe tema mărilor, și poate și de aceea rezonez, pe tipul acesta de imagini. De pildă cea cu pescărușii care te acoperă cu aripile, care ”îți acoperă ochii” mie îmi pare foarte plăcută, vizual. Poate s-a vrut a fi din alt film, dar, imaginându-ți tabloul, nu poți să îți dorești decât să fii acoperit de aripi de pescăruși, care să zboare în aria ta vizuală. Oricum, salut și pescărușii tăi, așa cum sunt ei, mai năbădăioși...


Poemul merge un pic aerisit, dar e plăcut. Îl găsesc foarte plastic.

Frumos! Mi-au rămas undeva în memorie imaginile frumoase, delicate. Mai citim, cu tot dragul. Întunericul este întotdeauna în negru, dar dacă tu ai reușit să îi așezi (simbolic) straie albe, cu atât de multă dragoste gingașă care să îl pluseze, astfel încât acela să se așeze (confortabil și imaculat, parcă) în tabloul intim al iubirii (care pare una fragedă, tânără și adâncă), e bine. Mai citim, mai citim!

(Și chiar așa, noaptea în brațe de dragoste poartă mereu alb.) Cu plăcerea lecturii,


Iulia E.

Unii ar putea spune (poate) că a scrie pentru copii e puțin. Însă a reuși să intri în inima cititorului tânăr, nu e deloc puțin lucru, e chiar greu, cititorul tânăr este pretențios, iar lumea lui delicată. Așa am găsit și rândurile citate mai sus, delicte, la fel și imaginile simbolice, care parafrazează scrierea, deosebite. Pentru delicatețea conceptelor, dar și pentru realizarea copilărelii-serioase, înstelez. Felicitări din tot sufletul!


Iulia

Am remarcat profunzimea versului, liniștea în care el se cufundă, nu neapărat împărtășită (decât ca tăcere) de cel care urmărește pe trăitor, tonul intim(al) al fiecărui vers, al destăinuirii involuntare, frumusețea fiecărei secvențe de imagine. Nu am putut decât să mă bucur, citind. Plecăciune, domnule Avram, pentru atât de multă frumusețe, într-un singur poem! Cu adevărat, "muntele se mișcă mai încet decât fericirea", dar ce munte!

"iată cum încetinește trăirea în mine,"...


Elize.

Mulțumesc din suflet, se pare că orice cheie lirică este uneori destul de lesne de descifrat, de așezat acolo unde simțirea creează peisaje, cam asta facem noi, scriitorii, în genere, așezăm peisaje lirice. Te citesc și eu cu mare drag, ai grijă de cuvintele tale, ține-le în grijă, să îți iasă mereu ca niște origami orientale, dragi ție, și eu cu mult drag,


Lu

Mulțumiri. Este o apreciere care onorează, și ar onora pe oricine. Mă simt flatată și nu pot să spun decât mulțumiri. Sper să nu fie puțin.

un poem cu adâncimi foarte clare, s-ar putea, în viziunea mea sinceră, despărți în mini-cugetări cu o profunzime evidentă. mă mir că nu a fost evidențiat cu roșu, oricum, las și eu semn al prețuirii, al aprecierii mele sincere, că am citit și m-a atins și, da "Risipim tot ce se poate, n-avem chei nici măcar pentru noapte", cumva conex, nu îmi propun să risipesc nimic din cele care contează, așadar, înstelez.

1. să nu ai alți dumnezei
decât dumnezeu

2. să nu iei în deșert numele apelor
pe care vei pluti întotdeauana

3. să nu lași pe alții să
îți facă chip cioplit

4. odihnește
în fiecare zi
câte un ceas de duminică.

5. cinstește pe mama și tatăl tău
ca pe odihna luminii
în umbră.

6. să nu ucizi lebăda din tine
decât dacă lebăda ține sub aripa
ei binele. care trebuie înbinat.

ah da, și aici aș fi scris altfel,

10. să nu poftești
poftele
aproapelui tău, dar dacă
se întâmplă să nu mai porți în inimă putere
de atâta înbunat, să reziști.

"oameni de paie 2" e din alt film, nu știu de ce îmi vine să îmi explic dubla semnificație, și pun un poem mai vechi:

ochii mei te văd deseori
în visul meu ai fața biciuită de ploaie
în jurul tău tramvaie de gheață
oameni de paie
și eu – al nimănui
când plâng în somn cu fața boțită, ca de gargui

–

dimineața
încerc să-mi iert ochii
și-ți cobor din stelarii boboci
dantele și rochii
nu ți-am spus pân-acum
îmi plac
perdelele tale
în spatele lor îmi ascund dorul ghiduș
să nu-ți păteze lentoarea
de corcoduș

–

de am
zâmbetul larg
mă sprijin de tine ca de-un catarg
îți împart dragostea cu 2
să rămână destulă
și de-s rățoi
iar
de sunt
într-o seară prea spilcuit
te trec tot universul înainte-napoi
cu fluturi de zahăr atingându-ți umerii goi
numai buni de-ndrăgit

–

dar

de inima ta

pe poante ușoare

se depărtează de mine

în vreun nefericit

amiază

–

aș rămâne toată viața pitic
cu fes roșu
cu lacrimi de plumb
învârtind pe un deget durerea
ce mi-ar închide surtucul
ca un bumb.

Sper, Daniela, să te amuze poemul acesta! e vechi, dar și la acesta țin :) nu știu de ce îmi iubesc poeziile...

Daniela, crucea de lemn a fost purtată de un Tâmplar cu sufletul de aur, iar paiele din poezia mea sunt desigur asociate unui destin în genunchi. Poate unii ar vrea să poarte în spate cruci de aur, dar aceia mai bine le topesc și își fac din ele lingouri

dacă scriu, "extinzând ideea", înseamnă că e o completare?

cred că dacă aș fi scris ferestre semitransparente, ar fi fost chiar ghidușă reușirea, acel gând, în fond toată lumea suntem păsări, îmi momente cumpănă, și pe toți ne aruncă coneva printr-o fereastră, dar și noi, la rândul nostru, aruncăm păsări, chiar dacă suntem aruncați (într-o viață de om) prin alte ferestre, și asta în același timp.

tot felul de păsări, tot felul de oameni și de ferestre. ce paradox! ce trist, și adevărat! ...cam de plâns

ps:

bată-le norocul de copletări! :) nu le mai voiesc defel!

completare

Păsările chiar nu pățesc nimic, dacă trec printr-o sită existențială mai grea, poate chiar se înfrumusețează, și se înalță, după sufletul fiecăreia

Răzvan,
tu întotdeauna le constriești pe toate "silogicmistic", fără legătură cu mistica, adică în stil Rachierian, sper că ai sesizat că acesta este un semn de apreciere, mulțum!


Domnule Ioan Postolache-Doljești, trecerea dvs. mă face să arunc păsări prin ferestre semiopace, blânde totuși, dar păsările nu sunt ale mele, și chiar le arunc, și ele sunt tefere, sau mai înțelepte, măcar un pic, cât să treaca și a doua oară, asta ca să uzitez de metaforizare, ca de-un dar. Mulțumesc mult! (Și metaforele sunt metafore, domnule! Deși rezonarea este prin inima celui care compune ceva)


Daniela,
crucea de paie îmi e atât de dragă, nu știi tu... de fapt, îmi iubesc poezia, țin la ea. Mulțumesc enorm că te-ai gândit să treci pe aici! Mai hai,

Cu prietenie,

Iulia

și stea!

(merită cu prisosință, nu dublez comentariul de mai sus) Felicitări, Daniela!