Balada albinelor...

cu acest comentariu, dar mu puteam sa nu remarc faptul ca sunt prezent în poem.

poemul, hmm, mai are rataciri, de ex timpul se hranește din sieși - de ce nu din sine? dar, ce sa zic, dacă apuci un drum, învață să mergi pe el.

Leonard, mulțumesc mult pentru trecere, cred că de la faptul că scrii bine se trage acea menționare. În rest, suntem perfectibili, direcția sus.


Mulțumesc mult încă o dată pentru părere și însemn...

multumesc pentru faptul ca recunosti deschis ca apreciezi cum scriu. recunosc ca uneori gasesc și la tine momente faine, dar cumva inecate in mult text geaba. mai lasi cateodata si impresia ca pe langa faptul ca te ia valul la scris, te ridică orgoliul mai sus decat e necesar. iti spun asta ca un semn ca poate exista comunicare si ca se poate discuta cu mine la o adica.

Da, probabil că ai dreptate. Toți avem orgolii... În ceea ce privește comunicarea, nu poezia, e important să ne ținem cunoștințele de coloană vertebrală și să lăsăm mândria la o parte, suntem colegi pe acest site... Cei care scriem de mult timp, o facem și bine, asumat (deși cum spuneam ideea de mai sus există parcă nemărginit), în rest comunicăm bine și util și sincer. Ești unul dintre poeții la care merg și eu des, în pagină, acesta a fost un adevăr. În rest, țin la mine ca scriitoare, dar și la ideea de urcuș (amplificare, firesc) dar și eu mă străduiesc să comunic onest... Mă bucur de fapt că am avut acest schimb de replici.

Cu multă prietenie, foarte onest... Și, citim! te mai citesc!

pe acest site si am vazut multe. niciodata insa nu am vazut o parere- asa cum era cea de mai sus - adica un comentariu care contine doar versiunea mea cu taieturile vazute de mine despre un poem, la offtopic. ceea ce e ingrijorator si spune destule depre în ce fel și direcție se îndreapta agonia.

Ca un făcut, site-ul acesta se îndreaptă într-o direcție greșită de fiecare dată când dumneavoastră sunteți nemulțumit, iar lucrul ăsta vine la pachet cu personalitatea dumneavoastră. Iar dacă astăzi demonizatul sunt eu, acum 5 ani era un coleg de-al meu, un „comunist obosit”. Nu e bine domnule într-o lume în care nu sunteți singur, mereu se vor ivi unii sau alții care să vă facă greutăți.

Pentru conformitate las aici urecheala dumneavoastră de atunci, să vadă lumea cât sunteți de dârz.

Leonard Ancuta [17.Mar.20 17:17] draga desteapto, sau desteptule care te crezi editor, comentariul meu de la offtopic, unde l-ai pus tu, era unul de bun simt si cu invataturi pentru multa lume. dar tu asta stii sa faci, sa bagi adevarul sub pres pe pretext ca e gunoi. rusine sa-ti fie, deja inteleg ca esti un comunist obosit!

Leo, să-i spui Iuliei „te ia valul la scris” e echivalentul literar al frazei „ești drăguță... când taci”. Totuși, ai avut grijă să pui o fundiță pe toată treaba cu „îți spun asta ca semn că se poate discuta cu mine la o adică.” Deci, dacă iei un cuțit la dans, îl duci și la masa de comunicare, să se înțeleagă clar că totul e dialog, dar cu gloanțe oarbe. Cat despre „sine” - el e ocupat în psihanaliză, stă la coadă la Jung, iar „sieși” e doar o formă poetică mai cu rimel pe gene. Dar nu te îngrijora, avem antidot: se numește libertate artistică. Poate ai auzit de ea. Dacă nu, o găsești între gramatică și creativitate în dicționarul unei epoci post-cuminți. Revolta cu aer de dizident persecutat așadar nu e necesară. În rest, îmi datorezi o cafea, că pe asta am vărsat-o pe birou în timp ce mișcam mouseul încercând să deslușesc care e de fapt problema ta cu textul și ce dorești să transmiți.

beau o cafea cu tine oricînd, ma bucur ca ai citit si pe diagonala și printre randuri, dar mai ales printre cuvinte. e grav, si banuiesc ca stii la fel de bine ca mine, ca poezia nu mai e ce-a fost. ca pornești mașinile de spalat, aia de vase, aia de rufe si cat suferi pe factura de curent, mai curentezi un vers.

Leo, se spune că Mina Minovici, înainte să închine steagul, ar fi zis: un cadavru spune o mie de cuvinte, dar toate în latină. A te face înțeles nu e totuna cu a fi înțeles. Poezia este. Atât. Orice ai adăuga după, otrăvește adevărul.

sunt sigur că primul lucru care i-a trecut prin cap a fost că unii coboară și alții urcă. camus a făcut din urcare fericirea neprevăzută. tu ai urcat doar un deal, nu toate dealurile și cumva ma simt dator sa iti atrag atentia că cei care coboară și o iau de la capat o fac nici din mîndrie, nici din ambitie. o fac pentru că viața nu oferă mai mult de un deal. dar există și excepții, oferite de diferența de perspectivă și ruperea de realitate, cînd sui pe dealul altuia, sau, ca să nu fiu rautacios, pe ăla care nu e al tău.

Îți maschezi condescendența sub forma unei intenții de dialog. Faptul că scrii de 20 de ani nu e un titlu nobiliar. E timp trecut, nu dovada unei autorități de necontestat. Asta dacă nu cumva ai brevetat ceva ce a impactat economia, industria sau altceva la nivel mondial în timpul ăsta. În rest, să nu confundăm urcatul pe deal cu nevoia de panoramă (era să spun panaramă). Uneori, pur și simplu nu e nevoie să urci deloc, ca să vezi clar. În altă ordine de idei, mă bucur că ai ajuns astronaut, pentru că în mod clar ești cu mult deasupra înălțimii dealurilor. Însă eu unul mă simt foarte bine aici, cu picioarele pe pământ. Presupun că știi că, pe măsură ce plutești mai mult prin spațiu, printre stele, începi încet-încet să pierzi contactul cu lumea, nu? Cât despre planul înclinat... depinde de perspectivă sau, mai precis, de sistemul valoric în care lucrezi. E ca în matematică: în mulțimea numerelor naturale nu există nimic sub zero, în vreme ce în cea reală apar și negativele, și infinitul, și limitele, și discontinuitățile. Ei bine, sistemul meu valoric nu recunoaște nici urcatul și nici coborâtul, Leo, dar admit existența proprietăților de genul ăsta în alte sisteme - pe care de altfel le evit pentru că mi-l evocă pe Guță, Adrian Copilul Minune, Ștefan de la Bărbulești și restul.

Eu personal mă simt foarte aiurea, pentru că singura ipostază în care nu mi-ar mai fi milă de Leonard Ancuța ar fi aceea în care ar disparea din imediata mea vecinătate, ceea ce refuză cu obstinație să facă. Dar mila asta mă sfârtecă, pentru că in comparație cu noi, ceilalți, el se minte ca ar avea viață dincolo de acest site şi de garsoniera sordidă închiriată de preşedintele de bloc unde îşi citeşte videopoemele. Ori nu are. Are amintiri şi o inepuizabilă nostalgie care îl face să scrie aceleaşi lucruri, prim diverse efecte sau permutări. Pentru asta îmi vine să promit că nimeni nu îi va coborî vreodată nivelul, pentru a găsi aici, la noi, mereu un acoperiş o vorbă bună. Mi-e milă să îl văd cât suferă, ca un bătrân intelectual care refuză să primească pomană fiind dispus chiar să accepte ipostaze degradante, numai să arate lumii că a rămas demn.

să zic ceva despre text? De exemplu s-o întreb pe autoare cum se aude zapada sonor sub fereastră? Sa despre metafora... dar lasă; mă opresc aici, ca să nu deranjez spirite pornite in dispute prea elevate

Este zăpada grea, fapt ce nu am mai văzut pe la mine prin oraș din anul 2014, dacă nu mă înșel.

Pe atunci, sau cred că prin 2013-2014, erau încă prin țară mașini de deszăpezit. Mi-e dor de marile zăpezi.

În rest, dacă vă deranjează metaforele, le puteți ocoli, de exemplu, sau să scrieți mai bune, cum doriți...

Vă stă bine prin comentarii, numai să fie pertinente. Mereu oamenii foarte inteligenți se vor a fi pertinenți. Cu mult respect.

Am citit versurile de la tine, Leonard. E foarte dificil, dacă stau bine să mă gândesc, să lucrezi din nou pe scheletul poetic al altui autor. Cred că îți ies mai bine poeziile individuale, în rest, e mai greu de ghicit o formă care s-a vrut a fi țesută în alt mod. Dar ca intenție e minunat, tu individual poți.

Mulțumesc, oricum, pentru intenție. Despre urcușuri, da, așa e, sunt perpetue, aceasta dacă vrei să obții ceva, în această viață (care să rămână, care să conteze, după o oarecare importanță sau ștachetă semnificativă, înspre rezultat.)

Mulțumesc că te-ai gândit să îmi scrii în pagină...

Mulțumesc tuturor celor care au comentat în subsol, chiar dacă nu au fost comentarii pe text, poate intervențiile au avut un anumit rost membrilor comentatori.

Verbul a avea rost cere prepoziția pentru atunci când e vorba de folosul cuiva — nu funcționează cu dativul sec, cum e membrilor comentatori. Nu știu ce e mai rău, complexul mesianic al lui Leo sau sifilisul gramatical de care suferă unii.

Nu poți să nu pui chestii de-ale tale din poezii, prin textele mele... Chiar și la comentarii... Abține-te, că nu ești în Constanța.