Libelule de pâine...

Mulțumesc Maria, am lucrat un pic pe material, m-am străduit ca poemul să fie așa cum simțisem, însă ai dreptate numai pe jumătate, în rest, dacă suntem iubiți cu adevărat se simte tot timpul, sau poate cu intermitențe, zic și eu, dar se simte... Iubirea este reală, chiar și pe jumătate, e iubire, nu e, dar când este întreagă este cel mai frumos, lipim mereu mărul, sau cel mai bine e un măr perfect lipit din însăși, dar mereu mărul da spre bătrânețe poate te lămurești sau (speri) mai repede.

Mulțumesc pentru că ai trecut.

o parte e frumoasa, restul e balast si nici macar unul necesar. probabil nu te poti abtine, dar macar incearca sa te straduiesti sa scoti poezia la suprafata si sa elimini surplusul. ai fragmente f bune, innecate și e pacat.

sper că nu scrii ” balast” din gelozie poetică, :)

Este suflul poetului aici, asta mă cucerește ca cititor,
asta vreau, râvnesc, poezie născută din Suflarea adâncului,
chiar dacă pe undeva e diluare aș zice nu e balast, :)

cand o sa ma trasneasca pe mine gelozia poetica, probabil mă las si de poezie si de iubit. cu siguranta diluare e doar un cuvant dulce, menajant, dar asa cum am spus, avem de a face o o insula inecata.

Părere... Măi, oameni bun, dacă veniți cu generalisme fără să ziceți că de-acolo sau ce e, cu exemple, dar se dă pe impresii de kick, eu consider un atac general poetic, veniți și voi cu explicații concrete, căci așa și eu vin și spun că e balast, pe unde trec, numai de-a dragul balastului...

Eu nu mai răspund la astfel de comentarii în doi peri, dacă nu sunt argumentate.

Eu în rest ce să zic, până la x e diluat și balast, voi aveți dreptate, bine că ați trecut, am priceput tot, mai ales partea x., și e bine. Țineți-o tot așa...!

remarca ta vine dintr-o doză de pesimism poetic, Leonard, :)

de ce suntem atât de lacomi și nu învățăm să stăm un pic cu ce ne oferă sufletul poetului,
sincer și la tine uneori gă sesc diluare poetică, ca un fum nu de țigară ci de fabrici de cauciuk, :)

Diluare nu e Maria, eu cred că e mai concentrat, poemul, decât alte poeme de-ale mele. Ca să îți dau o părere de cititor, pe la la tine e mai lat și mai diluat...

Eu scriu mai metaforzat, deci mai concentrat.

Cred că semeni cu fratele tău, așa cred, tu scrii mai puțin metaforizat, dar mai lat. Trebuie însă atenție mai mare la typo, ca sfat... Să fii mai atentă...

de observat linia într-un amestec de simboluri
care dă impresia că se îndepărtează imaginea
tocmai când ești gata să o atingi

să iei la mână toate aceste propuneri și să nu lași
să se dezlege firul poveștii, nu e ușor
dar, așa cum stropii mărunți care se ridică, rebeli, fac să fie mai frumoasă căderea apelor dintr-o cascadă,
cam așa și "umplutura"
sau, cum ar fi scorțișoara aia în plăcinta cu mere (măr ras din cele două jumătăți)

spor!

scumpa, ai dreptate, este diluare, și așa este ai unele poeme și mai diluate,
de typo, ce să zic, nu știu ce să mai zic, am renunțat să ma mai lupt cu typo, :) am pus jos armele,
te cuprind cu drag și Inspirație,

Poemul tău azi mi-a adus Muză, și Inspirație și asta este tot ce contează, iar greșelile, ghit gramaticale sau de spellling, sau de alt gen mă definesc, de moarte iubesc să greșesc,
nu mă recunosc de loc în tendința de perfecțiune, aș muri de vie să mă consum cu așa c eva,

Iubesc să greșesc,
și Iubesc să învăț din greșeli, doar că spellingul mă depășește, după cum am mai scris că am dislexie cu anumite litere, d,b, m, n, și tot așa , iar când scriu se activează, deci asta sunt la baza , Muza nu recunoaște literele, nu vrea să se implice în așa fel de nonsens, și nu am de gând să o omor pentru spelling, sau să o inhib, merg așa mai departe cum este,
:)

Stănică, e un stil de a scrie, propriu, cum spuneam și Mariei e metaforizat, este un patent de autoare. Cui nu-i place, să nu îmi cumpere cărțile, cui, da, să le achiziționeze, pentru că eu nu scriu de-a prostuța, eu scriu pentru cititori. Și scriu amplu și frumos, după părerea multora care m-au citit...


Mulțumesc pentru părere și trecerea, sub text.

Stai liniștită, Maria, mai înainte de publicarea în volum, le poți corecta. Eventual predă manuscrisul unui cunoscător, pentru corecție, la fel cum poți cere o prefață sau postfață, poți preda și înspre corectură.

De dorul tău, înstrăinarea mă ține-n pădure – versul asta e redundant prin ce urmează, mai ales ca versul doi il contine si e mai puternic
Unde ești, căci tălpile mele nicicând nu te-au pipăit?
Pe frunzele tinere, pe trupuri de gângănii târzii, ieșite afară – iesite afara e si in plus e si baba batrana
Le împing, cu piciorul, și mi-s dragi ca o mamă, și le protejez
Mă învelesc cu propria piele, stau în ciupercăria otrăvitoare
Nici melcul nu mănâncă
De deasupra un soare înțelept ca un furtun de apă roșie – pe bune, ce comparatie e asta? își lasă căldura, în frunze
Și tace și zace, solitarius roșu și gri – asta iar e surplus, numai asa de dragul zicerii, rosu si gri de parca facem moda
Și tata dădea cu furtunul acasă... – uite cum doar versul asta poate face sa dispara tot de dinainte
Îmi place mai mult noaptea, pentru că noaptea sunt mută
Din scorburi, o iepuroaică iese o dată la trei zile pline
O urlă puii
Și îmi spun că totul are un sens, în vechimi.
Să taci... Madame Naii, nonsens
Ce vechime să aibă o muncitoare durdulia se-ntreabă
Privind la furnică cine e durdulia? ce vrea ea de la simțul meu poetic?
Sau ce sens să găsesc dincolo de cuantele întrebărilor - cuante? aproape rîd.
Răsucită spre nevăzuta infinitate – alta fantasmagorie poetica sau nu, daca era vazuta oare cum era infinitatea, nu mai incapea in ochi?
Pun întrebarea
Numai că jumătatea de măr nu se mai potrivește cu cealaltă jumătate de măr
Și atunci cred că vreau să dansez puțin
Mă fac măr
Din nou
Însă, mi-e frică de un cuțit. – un cuțit anume, cu nume și adresă?
Să mai încerc să fiu măr, adamică dilemă și atunci? – adam era gol, n-avea cuțit
Dar să privim vaporul cum foarte ușor își taie ancora, de la frânghii
În toate există cuțit, și în împreunări însă și între îndepărtări – între îndepartari sună ca si cum ai putea da cu var si sa scrii că aici, intre indepartari e un spatiu gol pe care doar poetii ca mine il simt, altfel nu exista
Un nebun sau o gospodină mereu – un nebun si o gospodina e bun, e titlu de roman
Taie puiul în două
Femeia nebună priviți-o se îndreaptă spre marginea satului ( nu am spus-o inca dar lipsesc tone de virgule)
Mi-e, câteodată, milă de ea
Are hainele rupte și doi ochi blânzi în cap care se rotesc (bine că nu are ochii pusi aiurea, prin alte organe)
Pe când glezna mea este subțire cu brățară de argint căzând drept pe os – putina cacofonie nu strica
Care se topește, încet
Ca zăpada
Nu mă mai iubi pentru că este mult prea târziu, peste toate, în lume
Brățara mai zăngăne, încă, în praf...
Toate se învechesc, ca și prada de scorțișoară din lume
Sunt hărți, care duc depărtarea în mine și o pot descifra
Cum mai se simte din scorbura bătrânului arbore
Dar tu nu înțelegi din aceasta nimic
E un soi de dolce far niente – farniente e o localitate, se scrie impreunat
Care mă trage în peșteri cu gologani vechi de aur
Acolo este un izvor
Susură
Când ești însetat, ce e mai bun, aurul, apa
Să bei și, apoi, poți să ieși și afară din peșteră unde oameni te-așteaptă. –nu vad legatura cu titlul, dar hai, cu platon inainte


|

Leonard, înainte să pot răspunde, vezi că tot comentariul tău e cam ilizibil.

E pădure, pentru că ea e mai sălbăticuță și la fel cum pipăie desculță iarba și evită gângăniile, cu piciorul, tot așa talpa ei l-ar fi atins...

În rest, mai departe nu îți mai explic, îmi e imposibil, pentru că nu prea pricep ce ai scris. Mulțumesc pentru impresie și semn.

că e vorba de un comentariu-parodie

N-are ghilemele, deci n-are nicio noimă, nu se înțelege care e versul meu și ce e după, de a ieșit un fel de varză a la București.

hai sa facem analiza pe text – atentie, persoanele cu probleme urinare sunt rugate să se abtină, urmează violente pe text

nu nue nimic parodic aici, am dat apa la moara sa moara atentia tuturor. pana si autoarea e depasita de situatie, se mai si preface ca nu intelege.

hai că-ți trimit niște Muză, :)
de fapt dacă te focusai pe Muză găsești multă aici la Iulia,

nu cred că vrei să-ți irosești talantul pe analiză critică, :)

Știi de ce există critici literari?
:)

trebuie sa stii logica sa o poti evita. e cum inveti sa cazi de pe schiuri sau de pe bicicleta. poezia ta, - îi spun poezie pt ca sunt ceva lucruri de apreciat - e doar o galceava de cuvinte si are nevoie de ion să ne culce.

d'aia nu vând eu cărți, te poți trezi cu protecția consumatorului pe cap

De exemplu, te legi de tone de virgule? De ce te legi când în poezia albă se știe că nu se pun toate virgulele și se lasă eliptic? Când de exemplu nici tu nu le pui, pentru că de multe ori se lasă versul liber? Tu le pui?

”dolce far niente” e o expresie, nu o localitate, de exemplu. caută, este foarte cunoscută expresia.

Mă mai uit, dar nu mai explic pentru că nu răspund la un comentariu foarte încâlcit.

dilema este adamică, de exemplu, iar dilema nu este goală (așa ca Adam...) În rest, ce să mai pricep, mă bucur că ai trecut Leonard. Data viitoare, aștept un comentariu cu ghilemelele de rigoare, altfel mă cam dor ochii, sincer, pe ce e sus... Pune și tu ghilemelele și fii mai îngrijit. Încearcă, te rog.

Stănică, spor atunci la nevândut. Ține-le în casă, dar nu le ține. (În paranteză, caută librării, dacă te respecți, altfel, se scrie degeaba.)

Cu librăriile e mai greu, de fapt, în România...

nici nu-ti dai seama cate ineptii sunt in poem, unele suna bine, altele rau de tot. initial am citit, ca asa functioneaza mintea mea, libelule PE paine, acum titlul ma duce cu gandul la fainurile de insecte, au iesit deja pe piata. inca scumpe, lumea oricum prefera de garu, e 3 lei. poemul sufera odata cu ea, asta se vede si cumva asta face sa para poezie, dar eu, hatrul și criticul de duminica spun ca mai are de mancat cateva gogosi proteice din faina de lacusta pana ajunge poezie.

Leonard, pe o a treia intervenție sau a patra, e reavoință. Eu orice aș scrie, tu intri să dai în cap, pe orice.

Învață ”dolce far niente”, poate îți trebuie, zic și eu... În rest? Mă lași? Pe cuvintele inventate de tine, pe poem?

nu iti spun nimic cu rautate si nici sa ma bag in seama. incearca sa discerni intre ce visezi si ce e realitate, adica ce vad eu, compara-te pe tine, cea din vis cu cea pe care o citesc si lasa, la naiba, infectarea cu poezie, ca te indeparteaza de scop. stiu ca simti poezia, dar nu e suficient. trebuie si un calapod mental, intelectual, asa ca la poezia clasica - da, si poezia in vers alb are canoanele ei - asadar una e sa vorvarim si sa numim asta poezie pe o stare poetica indusa, alta e sa facem act de creatie si sa fie artistic.

mai cumpără scriitorii carte? nu s-a înfundat roata ca la caritas?
că, la câți scriitori sunt în România, raportat la numărul de cititori, cui i-aș vinde eu? ce?
să fim realiști, un cititor alege de pe raft conform referințelor, mai rar din curiozitate
să mai ocup și eu spațiul pe raft? nu se face!
mai ales că cele două volume ale mele sunt grele (la propriu!)
nu doar că îți face franjuri creierul, dar îți poate sparge capul căzând de pe raft

Eu aș zice să fim bine, eu nu am nimic cu nimeni, numai scriu...

Mult optimism tuturora, se poate!

Dumnezeu,
sau poate tot Muza are grijă, :)
mi-a trimis îngeri cunoscători, înnăscuți,
meniți pentru așa fel de ajutor,

nimeni nu e Dumnezeu pe pământul ăsta, indiferent cât de bun nu s-ar cpnsidera a fi la ceva, într-un domeniu,

Absolut Tot ce facem se face doar împreună cu alți oameni.

Nimeni nu reușește să facă ceva de unul singur ( chiar nici Narcisus din mitul lui Narcis, deși se Divinizează, și se Worship, (el este Dumnezeu și tot el este Credinciosul, se trăiește pe el în credința sa, în secta proprie) până nici el nu poate face nimic de unul singur:)

Despre asta ne ânvață metaforele cu Îngeri,Absolut Tot ce facem în viață, obținem, se face doar împreună cu alți oameni. Și dacă nu găsim curaj să cerem ajutor de la oamnei atunci învățăm să cerem de la Îngeri, :)

Ideea de Omnipotență ( că tu trebuie să le faci singur pe toate, prin excelență și expectație)
Cu părere de rău, Omnipotența se cultivă în familie, școală, societate este cea mai distructivă educație, iar noi în România, și alte țări Est Europene, am fost victimele unei astfel de ideologii (Comuniste),
care de altfel se promovează și practică și în Capitalism, ... din astfel de idei, metode se naște Tiranul, extremiștul ... omul fără capacittea de a accepta că realitatea de fapt este alta, ... cât de bine nu aș performa, aș face nu sunt Dumnezeu și pot să cer ajutor, am curajul să recunosc că am slăbiciuni, și sunt format și din aceste slăbiciuni, și Vulnerabilitățile mă caracterizează la fel de frumos ca și calitățile, pentru doar așa pot să fiu Un Tot Întreg, și nu e nevoie să mă lupt, să mă descurc de unul singur ...

poezia poetica, sau cam ce scrii tu. ai un raspuns critic mai sus, il analizezi bine si vei vedea ca am dreptate. si nu e nimic rautacios in asta, imi plac multe lucruri la tine, mai putin lipsa de asumare si logica. uneori sunt fașnete și astea, dar devin obositoare in timp.

eu mizez pe libelulă

uimitor!

libelula se leapădă de exoschelet și își dezvoltă aripile
îi rămâne, ca o nălucă, conturul mort
pe un pai

aș zice că scriitorul , poetul nu are de ce să se întrebe dacă cititorul cumpără carte,
treaba sa este să scrie, din momnet ce a descoperit îndemânarea scrisului, și de restul se ocupă cine se ocupă, că Dumnezeu, că oamenii, :)
ca din toate timpurile ... ce crezi Catullus se gândea dacă cititorii cumpără cărți, sau Rumi, astăzi sunt cei mai citiți, ... :)

Stănică, Maria,

Eu am mai comparat îndrăgostiții cu libelule (de pâine), mă refer la un bărbat care seamănă cu o libelulă sau cu o rândunică mai mare... E o comparație mai ciudată, poate, dar la care țin... E SF. e un fel de sensibilitate senzorială, la care țin. Subiectiv.

Sunt construită probabil din metafore.

Mulțumesc tuturor celor care au trecut... Cred că am răspuns de vreo 10 minute, e un fel de text amplu, pe dedesubt. :):)

ce știu despre Libelule este nu că ar afce cea mai bună mâncare proteică ci că de fapt sunt cele mai iscusite la aș alege masculul, tata copiilor ca să fie cel mai sănătos și puternic, pentru asta au descoperit dansul morțiii, se avântă în aer dansează, apoi, brusc cade maortă la pământ, nici nu mișcă, nici nu respiră, efectiv e moartă,
așa moartă așteaptă să vadă care mascul libelul ajunge primul la ea să o bâzâie ceva timp, apoi încet își revine, și împreună se înalță din nou și continuă dansul libelulelor ...


totuși eu zic că ”libelula pe pâine” este o metaforă reușită, actuală :)

dar libelula pe paine e a mea, libelula de paine e a autoarei de fata. altfel multumesc pentru aceasta mica lectie de zoologie.

de zoologie ar fi fost despre cerbi:) - zoology traces the study of the animal kingdom

material vorbind, cei cărora le-am dăruit cărți vor fi bogați peste 2000 de ani,
să îngrijiți de ele!

ar fi ceva ca și femeile să-și aleagă masculii la fel
parcă îi văd pretendenții după ce dorita se plesnește de pământ:
- hai băieți să bem o bere, până își revine...

Poemul meu nu e zoofil. Vă rog respectați-mi poemul.

Încă o dată, vă mulțumesc că ați trecut, văd că e un poem inimaginabil de forțos, încât pe mine una mă îngrozește...

Vă mai aștept.

sigură că mai poposim pe aci,
e bine la tine și pe pagină și în poezie,
și dacă unii se întreabă de ce e bine, e bine pentru că Poeta IUlia Elize scrie cu sufletul, cu Muza,
și poate Leonard are un punct, aici lipsește mintea critică, și metafora e la ea acasă, și mai dăne Doamne Libelule și pe pâine, și de pâine ... ”LIbelula de Pâine” e cea mai libelulă :)

E libelulă, pentru că are aripi, și îngerii au aripi, dar și musca, dacă e tot să îmi aduc aminte. Poate muștele se iubesc, între ele, și sunt drăguțe. Maria, mulțumesc pentru steluță, am uitat să îți mulțumesc și pentru steluță...

Când om avea aripi, și oamenii, cu un alt ADN, poate ne-om iubi, și mai mult, ce să zic...

Mulțumesc, Maria.

Acum m-am gândit, că nu o să fim niciodată ca îngerii... Așa suntem noi, inferiori și constrânși, celui mai ridicat ton de bunătate, de pe lângă Iisus Hristos.

Nu o să mai revin pe subiect.

ca ai primit o steluta sau ca s0-a discutat mai mult decat era cazul. poemul e prost desi ar avea sanse sa fie bun. am explicat mai sus de ce, dar ca sa fie clar, poemul inca e prost. hai sa fiu mai bland, nereusit sau perfectibil.

înstrăinarea mă ține-n pădure
Unde ești, tălpile mele nu te-au pipăit?
frunzele tinere, pe trupuri de gângănii târzii împing, cu piciorul,
și mi-s dragi ca o mamă, le protejez
invelită cu pielea, stau în ciupercăria otrăvitoare
Nici melcul nu mănâncă

deasupra un soare înțelept
tace și zace
tata dădea cu furtunul acasă

Îmi place mai mult noaptea, noaptea sunt mută
Din scorburi, o iepuroaică iese o dată la trei zile pline
O urlă puii
Și îmi spun că totul are un sens,


Ce vechime să aibă Pun întrebarea
jumătatea de măr nu se mai potrivește cu cealaltă jumătate de măr
Și atunci cred că vreau să dansez puțin

să privim vaporul cum își taie ancora
În toate există cuțit,

femeia nebună priviți-o se îndreaptă spre marginea satului
Are hainele rupte și doi ochi blânzi glezna subțire cu brățară de argint căzând drept pe os
Care se topește, încet
Ca zăpada

Nu mă mai iubi pentru că este mult prea târziu, peste toate, în lume

aici deja este Leonard Ancuța brand :)

Vai Leo, ce mi-ai făcut cu poemul! :) Săracul! Sunt mai bune poemele tale, în general, decât ce ai făcut cu poemul meu, dar totuși varianta mea îmi pare ... mult mai bună, decât ce ai făcut tu tot cu poemul meu.

va spune. eu cred ca varianta mea e mai buna.