By devushka-Naii...

Emoția ”vindecătoarei” se agregă în stări succesive de transă fictiv fractalic, fără început și sfârșit. Așa mi se pare poezia, cu un accent dramatic și melancolic când ”oasele se strâng înspre carne” și fac dragoste …”cu viața și moartea într-un lampion ciudat”. Iar la sfârșit, toată visarea, melancolia feminină se izbește de clișeul masculin codat arhetipal în câteva imagini din menajul gospodăriei rurale veșnice. Cum se spune în Cabala, după magica sa naștere Eva este mai mereu singură, căci Adam visa la Lilith în timp ce-și deretica grădina.

Așa e... Bine că ai spus Ovidiu de dereticat...

Nu prea ai citat exact, dar e bine. Recitește, dacă vrei.

Nu apare Lilith. E mai veche decât Eva, dar nu apare... Poate e bătrânețea, oasele, dar e a ”Evei”, chestiunea, deci nu a lui Lilith. Stai liniștit, Eva renaște. (nu din cenușă, de-acolo nu mai renaște absolut nimic.) Nu e Phoenix, e Eva!

Am pus ghilemele pentru că de fapt e devushka Naii. Mulțumesc pentru trecere...

... ea face parte din altă sferă imaginară. Remarca mea era doar o paranteză alegorică pentru starea de disonanță afectivă din finalul poemului, dacă am înțeles bine. Dar poate mă înșel și este exact pe dos, o întoarcere acasă firească după plecarea vaporului. Nu știu ...aștept lămuriri :). Cu bucurie!

Poate este o despărțire, cum cineva care ia vaporul întotdeauna lasă pe cineva în spate, eu așa am scris poemul, că ea pleacă... Normal că apar păreri de rău, pentru ce lași, în spatele vaporului, aceasta se întâmplă cred la orice călătorie, dar este o călătorie imaginară. Poate și eu o să plec într-o zi, de exemplu, dar nu o să fie prea curând, pentru că încă mai am un rost, nu ca o Evă, dacă tot e să exagerăm, dar nu îmi place contextul de Evă nici pentru domnișoara Naii, cu oasele obosite, dar nici pentru mine, mă consider foarte independentă și nelegată total de Eva, în vreun fel, eu cred că de pildă o Evă, a spune așa, te leagă conotativ de păcatul original, care poate fi depășit prin virtute. Sper că am furnizat unele lămuriri, orice plecare presupune o lacrimă, Naii pleacă, lasă în urmă oameni și un local de lângă port, simbolic introdus, dar eu sper să nu plec prea curând, cu drag Lua, mai treci Isan.

originar* scuze

Poate mereu apar lacrimi, când este prea greu să lași în urmă, de aceea oamenii care se iubesc ar trebui să rămână împreună.

Mi-am dat jos ochelarii cu dioptrie dihotomică după explicații. Mai trec, sigur!