Cu pumnul în masă

Frumos Tamara! Frumos și tulburător. Am și eu asemenea porniri.
Cu stimă
Andrei

Tamara,poate a venit o apă mare care ți-a luat alunița de pe obraz și tu nu te mai recunoști.Dar te recunoaștem noi, ceilalți ca pe aceeași mare poetă.Îmi spune asta fiorul liric pe care îl transmite poemul.

E important că te recunoaștem noi.

Gânduri bune și salutări din Cluj

Victor

..\"și-a venit o apă ca un potop\", vers care amintește de Ecleziast. Tristețea ta are naturalețe, nimic din histrionismul care o coboară în derizoriu. Un poem frumos.

Eu as fi inceput cu finalul si as fi terminat cu inceputul.
In alta ordine de idei titlul imi sugera ceva mai navalnic, mai in forta. Oricum, mi-a placut finalul.

Sunteți foarte receptivi.
Mulțumesc din sufelt!

Uneori îmi permit ceva histrionism în viață. În poezie nu.
Mulțumesc mult pentru semn!

Refuz pumnii cei adevărați, îi prefer pe cei literari.
Nu schimb, începutul e la început și sfârșitul la sfârșit.
Mulțumesc pentru cele câteva cuvinte ale tale,
îți doresc o toamnă liniștită!

Tamara, rog răspunde la toți comentatorii deodată, într-un singur comentariu-răspuns, nu în comentarii succesive pt fiecare. Mulțumesc.

Ela

imi place forta \'supravegheta\' a poemei, ca un rau care sta sa ias din matca; nu stiu cat e tristete si cat resemnare in strofa finala, dar ea prin sine e o poezie. se suprapune un pic ca idee cu prima, ca un rotund, ca o indtroducere spre clarificare. placut!

Ai dreptate, elis, m-am autocenzurat, am avut grijă să fac un tex în limitele esteticului. Daca aș fi pus în poem tot ce cred despre fața mea, ar fi ieșit ceva urât de tot.
Mutumesc frumos pentru comm!