Poezie
Pulovere pentru călăi
Luminăția ta
1 min lectură·
Mediu
Ai un nume ca un ghem de lână.
Împletești din el
mănuși pentru generali
căciulițe pentru secretare.
Fredonezi imnul țării
cu ministrul finanțelor
îl tragi de limbă
pe ministrul de externe
îl tragi de urechi
pe ministrul de interne
arunci un os ministrului culturii.
Ai obosit, luminăția ta!
La ședințele fără sfârșit
împletești din părul tău căzut
fulare pentru soldați
pulovere pentru călăi
ciorapi moi pentru slugile care nu-și mai aduc
aminte nimic
despre glasul pițigăiat al măriei tale.
013.521
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Irina Nechit
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 79
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Irina Nechit. “Pulovere pentru călăi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/irina-nechit-0020579/poezie/1749287/pulovere-pentru-calaiComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
rasfatatul se rasfata si mai tare. ca sa i se uite defectele. imi place mult si tema si modul de expunere. nu prea stiu unde bati cu ea asa, dar nu prea cred ca la politichie te referi... o sumt mult mai aproape de noi muritorii...
0
