ba plângi, ba râzi, nici tu nu știi ce faci, ce vrei
să vezi, să dormi, să speri... visezi.
astepti să pleci, dar vii deoparte
și cânti, dansezi, migrezi prin spatiile albastre,
pe lângă
Ce înseamnă picătura de păcat peste absența
Lacrimilor din uitarea zorilor ce au plecat?
Indiferență tristă, uitare linistită.
Așteaptă în pădure, să fii tu descântat!
Să scape de blesteme, de
Somnul mi-atinge o geană
Ce cade lăsând un parfum
Pe petale răpite de degete rele
De lângă aroma buricului surd.
Pielea asteaptă cuvântul
Menit s-o trezească la visul
Ce o încântă prin
Raze de stropi alunecă pe ceașca
Ce proaspătă așteaptă să dea aromă-n viață.
Aburul se ridică și urcă pe o treaptă
Ce tot așteaptă-n șoaptă, să fie încălcată.
Pedeapsa e uitată prin galbene
Încerc să nu număr minutele, secundele de când nu ne-am auzit, ca să nu îmi reamintesc zilele ce au trecut fără să mă ți în brațe și mă amăgești . Aș vrea să uit, să trec peste orele acestea, să
Nimic de pe pământ
Nu te reține-n viață
Mai mult ca viața însăși...
Iubire înaripată.
Pe cerul clandestin
Al camerei albastre,
Zărești senin o rază
Ascunsă in crevasă.
Lumina-i te
Respiră, dar nu poate să închidă
Brațele lumii ce încearcă
Să vadă prin umbre lucide
Tranziția lumii prin plasă.
Clepsidra se învârte- n lumină
Și anunță prin fire de praf
Sclipirea ce va
Suspinele ascunse sub zâmbetul de gheață
Le-auzi doar tu, dar nu știi...
Încremenești și lacrima-mi atinge
Obrazul dintre perne!
Pierduți în pat, noi rătăcim,
Sub pătură, în umbră,
Să căutăm
Parfumul dintre flori se stinge
Lumina dintre nori... apare.
Deși e noapte, candelabre
Sclipesc pe cer și pe sub mare.
O geană se deschide
Adulmecândm o rază,
Cu picături de lună...
Înot in
Drumul morții te îndeamnă
Să pășești pe cărămida
Ce se-afundă-n greutatea
Mlaștinii de lângă pomi.
Prin nisipuri mișcătoare,
Se ascund fiice morbide
Ale nopții însetate de lumina
Norilor din
Cu o coroană de suspine
Pășește sufletul printre ruine.
Ascultă iar acea cântare,
Ascunsă sub pădure.
Ferită de lumini străine,
De picături ce scurg nebune...
A pânzei singure
Blestemul meu e viața...
să o trăiesc cum este,
să mă târăsc prin ea...
cu mâinile legate,
cu ochi acoperiți
și cu urechi tăiate.
S-aud susur de șoapte,
să nu-nțeleg chemarea...
ce pare
aroma ta... îmi bântuie gândurile... îmi mângâie buzele... care încearcă să spună ceva dar uită în secunda în care se deschid... asta doar pentru a căuta buzele tale... peste care alunecă umbra
Cu greutatea lui, un fulg strivește
Suflarea vântului ce fuge
Prin firele de iarbă
Ce s-au lungit in fața-i.
Atingerea topește, zăpada ce apasă
Nuiaua devenită, un pod peste o baltă
Și
Pleoapele se prabusesc cu un efort supraomenesc, doar pentru ca in secunda urmatoare sa se redeschida si sa lase inauntru o raza uitata de luna.
O melodie nedefinita isi croieste drum spre mintea
Sărutul stelelor atinge,
topește gheața ce-a răcit
suflarea vieții ce respiră
o ultimă suflare.
Și aburul atinge
fereastra-ntre deschisa;
calvarul te lovește
și te aruncă-n vis.
O
Plutesc și zbor
spre cer, spre stele.
M-alină ne-ncetat
un gând ascuns de iele;
aș vrea să-l știu,
dar nu-l cunosc...
căci e departe.
Este-n stele
și numai astrele îl știu.
Să merg încet pe
In momentul in care a sunat telefonul, inima a inceput sa ticaie cu un ritm necunoscut. Sunetul atat de familiar pana atunci, parea acum doar o amintire pe care incercasem de mult sa o uit. In
Te afunzi în adâncul mării,
Cu valurile îmbrățișându-te.
Te ascunzi în spatele zării,
Găsind o poartă spre eternitate.
Aștepți să vezi cum reapare
O zână ce în mână are,
O floare ce te
E vis sau relitate...
Aceasta lume trista
In care ni se pare ca
Vesnic vom trai?
Nu stim noi niciodata
Un adevar. Raspuns
Menit sa lumineze
A noastre minti in ceata.
Si totusi noi speram
Soarele-a apus, învăluit în arămiul cerului.
Încet a dispărut, plecând dinspre această lume,
Lăsând loc lunii argintii.
Miros de primăvara-i peste tot,
Și triluri mii și mii se-aud în
Luceafărul,
un astru sfânt al nopții lungi,
ce doar ne mângâie privirea
pentru puțin spre zori.
Ne-ademenește la visare,
ne-ndeamnă spre imaginări,
este de pe acest pământ sau soare
plutind
să fii o floare pe câmpie,
să fii un fluturaș albastru
ce schimbă vremea cenușie
și face viața mai frumoasă.
un mac însângerat veghează
peste-acel lan strălucitor,
un porumbel
Un evantai de frunze aduce vântul
pe aripi de înger găsit.
Penele încep să scrie
cu cerneală aurie-un testament.
Acum se anunță sfârșitul...
furtunii ce nu începuse
s-ascundă secunda
în timp
