irina matei

ba plângi, ba râzi, nici tu nu știi ce faci, ce vrei să vezi, să dormi, să speri... visezi. astepti să pleci, dar vii deoparte și cânti, dansezi, migrezi prin spatiile albastre, pe lângă

Ce înseamnă picătura de păcat peste absența Lacrimilor din uitarea zorilor ce au plecat? Indiferență tristă, uitare linistită. Așteaptă în pădure, să fii tu descântat! Să scape de blesteme, de

Somnul mi-atinge o geană Ce cade lăsând un parfum Pe petale răpite de degete rele De lângă aroma buricului surd. Pielea asteaptă cuvântul Menit s-o trezească la visul Ce o încântă prin

Raze de stropi alunecă pe ceașca Ce proaspătă așteaptă să dea aromă-n viață. Aburul se ridică și urcă pe o treaptă Ce tot așteaptă-n șoaptă, să fie încălcată. Pedeapsa e uitată prin galbene

Încerc să nu număr minutele, secundele de când nu ne-am auzit, ca să nu îmi reamintesc zilele ce au trecut fără să mă ți în brațe și mă amăgești . Aș vrea să uit, să trec peste orele acestea, să

Nimic de pe pământ Nu te reține-n viață Mai mult ca viața însăși... Iubire înaripată. Pe cerul clandestin Al camerei albastre, Zărești senin o rază Ascunsă in crevasă. Lumina-i te

Respiră, dar nu poate să închidă Brațele lumii ce încearcă Să vadă prin umbre lucide Tranziția lumii prin plasă. Clepsidra se învârte- n lumină Și anunță prin fire de praf Sclipirea ce va

Suspinele ascunse sub zâmbetul de gheață Le-auzi doar tu, dar nu știi... Încremenești și lacrima-mi atinge Obrazul dintre perne! Pierduți în pat, noi rătăcim, Sub pătură, în umbră, Să căutăm

Parfumul dintre flori se stinge Lumina dintre nori... apare. Deși e noapte, candelabre Sclipesc pe cer și pe sub mare. O geană se deschide Adulmecândm o rază, Cu picături de lună... Înot in

Drumul morții te îndeamnă Să pășești pe cărămida Ce se-afundă-n greutatea Mlaștinii de lângă pomi. Prin nisipuri mișcătoare, Se ascund fiice morbide Ale nopții însetate de lumina Norilor din

Cu o coroană de suspine Pășește sufletul printre ruine. Ascultă iar acea cântare, Ascunsă sub pădure. Ferită de lumini străine, De picături ce scurg nebune... A pânzei singure

Blestemul meu e viața... să o trăiesc cum este, să mă târăsc prin ea... cu mâinile legate, cu ochi acoperiți și cu urechi tăiate. S-aud susur de șoapte, să nu-nțeleg chemarea... ce pare

aroma ta... îmi bântuie gândurile... îmi mângâie buzele... care încearcă să spună ceva dar uită în secunda în care se deschid... asta doar pentru a căuta buzele tale... peste care alunecă umbra

Cu greutatea lui, un fulg strivește Suflarea vântului ce fuge Prin firele de iarbă Ce s-au lungit in fața-i. Atingerea topește, zăpada ce apasă Nuiaua devenită, un pod peste o baltă Și

Pleoapele se prabusesc cu un efort supraomenesc, doar pentru ca in secunda urmatoare sa se redeschida si sa lase inauntru o raza uitata de luna. O melodie nedefinita isi croieste drum spre mintea

Sărutul stelelor atinge, topește gheața ce-a răcit suflarea vieții ce respiră o ultimă suflare. Și aburul atinge fereastra-ntre deschisa; calvarul te lovește și te aruncă-n vis. O

Plutesc și zbor spre cer, spre stele. M-alină ne-ncetat un gând ascuns de iele; aș vrea să-l știu, dar nu-l cunosc... căci e departe. Este-n stele și numai astrele îl știu. Să merg încet pe

In momentul in care a sunat telefonul, inima a inceput sa ticaie cu un ritm necunoscut. Sunetul atat de familiar pana atunci, parea acum doar o amintire pe care incercasem de mult sa o uit. In

Te afunzi în adâncul mării, Cu valurile îmbrățișându-te. Te ascunzi în spatele zării, Găsind o poartă spre eternitate. Aștepți să vezi cum reapare O zână ce în mână are, O floare ce te

E vis sau relitate... Aceasta lume trista In care ni se pare ca Vesnic vom trai? Nu stim noi niciodata Un adevar. Raspuns Menit sa lumineze A noastre minti in ceata. Si totusi noi speram

Soarele-a apus, învăluit în arămiul cerului. Încet a dispărut, plecând dinspre această lume, Lăsând loc lunii argintii. Miros de primăvara-i peste tot, Și triluri mii și mii se-aud în

Luceafărul, un astru sfânt al nopții lungi, ce doar ne mângâie privirea pentru puțin spre zori. Ne-ademenește la visare, ne-ndeamnă spre imaginări, este de pe acest pământ sau soare plutind

să fii o floare pe câmpie, să fii un fluturaș albastru ce schimbă vremea cenușie și face viața mai frumoasă. un mac însângerat veghează peste-acel lan strălucitor, un porumbel

Un evantai de frunze aduce vântul pe aripi de înger găsit. Penele încep să scrie cu cerneală aurie-un testament. Acum se anunță sfârșitul... furtunii ce nu începuse s-ascundă secunda în timp