Jurnale

Încerc să nu număr minutele, secundele de când nu ne-am auzit, ca să nu îmi reamintesc zilele ce au trecut fără să mă ți în brațe și mă amăgești . Aș vrea să uit, să trec peste orele acestea, să

Suspinele ascunse sub zâmbetul de gheață Le-auzi doar tu, dar nu știi... Încremenești și lacrima-mi atinge Obrazul dintre perne! Pierduți în pat, noi rătăcim, Sub pătură, în umbră, Să căutăm

Blestemul meu e viața... să o trăiesc cum este, să mă târăsc prin ea... cu mâinile legate, cu ochi acoperiți și cu urechi tăiate. S-aud susur de șoapte, să nu-nțeleg chemarea... ce pare

aroma ta... îmi bântuie gândurile... îmi mângâie buzele... care încearcă să spună ceva dar uită în secunda în care se deschid... asta doar pentru a căuta buzele tale... peste care alunecă umbra

Pleoapele se prabusesc cu un efort supraomenesc, doar pentru ca in secunda urmatoare sa se redeschida si sa lase inauntru o raza uitata de luna. O melodie nedefinita isi croieste drum spre mintea

In momentul in care a sunat telefonul, inima a inceput sa ticaie cu un ritm necunoscut. Sunetul atat de familiar pana atunci, parea acum doar o amintire pe care incercasem de mult sa o uit. In

Soarele privește înapoi, răsăritul dat de nori. El ne mângâie ușor, ascunzându-se în noi. Încet ca o cipercă norii cresc dinspre castele, după ploaia ce vestește Ruga noastră către stele.

primul act Prima rană este cea mai adâncă... următoarele sunt doar zgârieturi. Pentru a trece peste ele, avem nevoie doar de un impuls, motiv ce ne ridică sau coboară. Acesta este primul pas

Dacă dragostea ce vine nu mai vrea să plece și vrei tu singur să rămâi... pleacă-ți fruntea spre natură ca să vezi cum cântă, plânge și te-ajută să treci peste tot ce pare a fi un obstacol

Să fii o floare pe un munte, să fii un fluturas albastu, să fii o pasăre măiastră să poti trăi in Paradis, să poti cânta o simfonie, sa poti vedea tot ce e de nevăzut.Să poti iubi, să poti visa, să

Mă trezesc intr-un tunel, tunel ce face legătura intre doua lumi: lumea reală, fadă, lipsită de viață, dar totuși vie... si lumea subconștientului meu. Cea din urmă pare mai complexă, incărcată de

Tot ceea ce se intampla este raportat la trecut, la evenimentele petrecute in viata stramosilor nostri. Acum este o simpla rememorare a lui atunci, o noua moneda menita sa schimbe ceea ce ar trebui

Fericire? Nu suntem niciodată singuri! Și presupunând că sunt clipe în care ne simțim abandonați trebuie să ne gândim că totuși există măcar o persoană care ne iubește și ne are în suflet