Nehotărare

Încerc să nu număr minutele, secundele de când nu ne-am auzit, ca să nu îmi reamintesc zilele ce au trecut fără să mă ți în brațe și mă amăgești . Aș vrea să uit, să trec peste orele acestea, să șterg cu buretele amintirile vieții viitoare. Regrete? Poate că nu... poate că da. De fapt...sigur există o urmă de regret uitată în colț de minte amăgită de ideea vremurilor bune. Acum visăm, încă visez și nu vreau să conștientizez faptul că poate s-a terminat. Și aici iar se ivește nehotărârea tipică mie, pentru că nu sunt sigură că aș vrea să mergem mai departe, dar îmi doresc atât de mult veșnicia lângă tine. Cred că s-a vorbit deja, pe tema vieții noastre, mai sus de noi și s-a decis... tăcerea ne omoară. p.s. păcat că nu vei putea citi sub gândurile mele