O, tu, copil al mării
Tu, pescăruș albastru
Te-ndrepți spre largul mării
Te-ndrepți spre zare-albastră.
Tu cel ce fostai niciodată
Pe-o insulă pustie
Te-ndepărtazi de țărmuri
Și plângi spre
Tristețea te apasă și sufletul îți urlă
Când singur stai și te gândești la viața
Și lumea rea ce te-nconjoară...
O lume-n care omu-i condamnat.
O ușă se deschide-n depărtare
Și scârțâitu-i
Tot ce va dăinui în veac, dispare.
Nimic nu va mai exista.
Nici picături de rouă pe ogoare,
Nici viața acolo unde-a fost odat\'.
Noi plângem, suntem supărați
Că viața asta scurtă
Nu ia
Totul este amorțit, iar ceața ne îngheață
Și aburul din jur ne taie orice viață.
Nu auzim nici inima cum bate,
În pieptul ce respiră atât cât să trăiască.
Ne transformăm în nori,
Aș vrea să fiu ce-am fost!
Cerșind într-una fără rost
Privirile când se-ntâlnesc,
Să pară iar că se iubesc.
Și nu-ul să rămână da,
Să nu crezi că nu te-aș refuza.
Prefer să fiu așa cum
Să fii o floare pe un munte, să fii un fluturas albastu, să fii o pasăre măiastră să poti trăi in Paradis, să poti cânta o simfonie, sa poti vedea tot ce e de nevăzut.Să poti iubi, să poti visa, să
Nori negri in noapte
mănâncă luna.
Îngerul vieții.
Încet și mai încet dispare,
dar va trăi si va veni din nou
Peste-ale noastre vise.
Lacul adoarme.
Pești și păsări de pe mal
Pleacă
Aștept in umbra zilelor trecute
Să vină ziua mea de mâine
Să văd ce-o să ofere viitorul
Furnicilor ce fug doar pe cărări ascunse.
Neinsemnați pornim la drum
Spre visul ce pare
Copacii se pleacă inaintea vântului.
Doar oameni grăbiți poți să zăresti pe stradă
Si-aceia zgribuliți si prea ingândurați să vadă
Copacii ce se pleacă inaintea lor, pe stradă.
Pentru o clipă
Am iubit eu oare-odata,
Intr-un timp uitat de lume?
Am trait vreo amintire
Ce venea chiar din trecut?
Am zambit eu vreodata
La un om necunoscut
Ca apoi sa aflu, trista,
Ca de fapt era un
Plutesc incet spre un alt orizont,
Purtată de razele lunii, ce răsare
dintre norii argintii.
A norilor cei argintii
O vesnică strigare,
O picătură de apă pe pămant.
Mă trezesc intr-un tunel, tunel ce face legătura intre doua lumi: lumea reală, fadă, lipsită de viață, dar totuși vie... si lumea subconștientului meu. Cea din urmă pare mai complexă, incărcată de
Un greieraș mă-ncântă-n miez de noapte.
Privirea-mi zboară iar spre luna, ce-o chem in șoapte.
Încet aștept ca sufletul din ceată
Să poată iar să vadă printre licăriri de viață.
Eu tot visez
Nava se scufundă,
De valuri e-nghițită,
Dar noi ne ancorăm
În pietrele din mâl.
Nămolul ne îngroapă
Suflarea ne-o oprește,
Iar ochii nu ne-ajută,
Nu spun pe un\' s-o luăm.
Cu ultima
Tot ceea ce se intampla este raportat la trecut, la evenimentele petrecute in viata stramosilor nostri. Acum este o simpla rememorare a lui atunci, o noua moneda menita sa schimbe ceea ce ar trebui
S-a-ntors privind spre viitor
Prin ochiul fumului ce iese
Din lumânarea ce aprinde
Tot ce e negru si inchis.
A mai făcut un pas
Spre zarea ce desparte
Trecut si viitor
De ceea ce
Vino, indreapta-te spre mine.
Ia-mi capul in mainile tale,
Iubeste-ma cum te iubesc pe tine
Si stele, Luna, Soarele si eu.
~~~~~~~~
Marea este agitata,
Valurile-ncep sa lupte,
Tarmul
Să te joci cu tunetul,să te-asculte fulgerul,
Furtuna să-ti fie copila,iar ploaia să fie
o rază de lumina.
O picătură ajunge, alunecă pe piele
Trezește tot ce e ascuns in noi,
Coboară până-n
Un fulg atinge-ncet pământul
Topindu-se, hrănind o floare,
Un ghiocel rămas in umbră...
ce parcă nu mai vrea să moară.
Petalele-i sunt prinse-n rugă
Chiar spre pământul sfânt.
Se roagă să il
Prin întuneric alergăm, fugim să nu ne prindă
Acei demoni ce-și doresc, abisul să-l prezinte.
Doar marea vrea să ne ascundă
În unda-i de culoare verde.
Ne aruncăm in valuri, in moarte
Să stau să mai aștept
să văd dacă mai tristă pot să fiu?
Să plec... să uit de tot
de viață si de noaptea ce mă îmbrățișează.
Orice silabă ascunde-n ea tristețe,
orice vocală un strigăt s-o
As vrea sa mai alerg, dar nu pot, doar merg incet spre locurile ce in vis mi se arata… si din senin apare o pisica ce-mi striga STAI PE LOC, tu… unde crezi ca poti s-alergi, sa mergi? Eu, ma opresc,
Ce mi-ai făcut tu mie, înger păzitor?
M-ai părăsit in aste clipe
Când iți ceream un ajutor.
Tu ai plecat si m-ai lasat ca pradă
Acelui sentiment ferice ce ma-ntristeaz-atât.
De ce-ai plecat
Visând visul cel albastru,
Cel al codrului măiestru
Si al Lunii cea mărete,
Paznic doar al noptii sfânt
Si al celor doi iubiti
Ce incet, pe aripi albe
Se indreaptă spre albastrul infinit.
Un
