irina matei

Mă trezesc intr-un tunel, tunel ce face legătura intre doua lumi: lumea reală, fadă, lipsită de viață, dar totuși vie... si lumea subconștientului meu. Cea din urmă pare mai complexă, incărcată de

Blestemul meu e viața... să o trăiesc cum este, să mă târăsc prin ea... cu mâinile legate, cu ochi acoperiți și cu urechi tăiate. S-aud susur de șoapte, să nu-nțeleg chemarea... ce pare

Ne naștem singuri pe pământ Și tot așa trăim, tot singuri... Închiși în patru ziduri de beton Cu o fereastră mult prea mică. Trăim tot singuri pe pământ Și singuri, doar cu noi, murim Abia

Aș vrea să fiu ce-am fost! Cerșind într-una fără rost Privirile când se-ntâlnesc, Să pară iar că se iubesc. Și nu-ul să rămână da, Să nu crezi că nu te-aș refuza. Prefer să fiu așa cum

Poate insă va lăsa să-ntindă, A sale aripi... peste câmpiile albastre, Peste mări de-un verde pal. Poate-o va lăsa în veacuri Să zâmbească peste lună, peste soare, Peste stelele ce-n

Prin întuneric alergăm, fugim să nu ne prindă Acei demoni ce-și doresc, abisul să-l prezinte. Doar marea vrea să ne ascundă În unda-i de culoare verde. Ne aruncăm in valuri, in moarte

Totul este amorțit, iar ceața ne îngheață Și aburul din jur ne taie orice viață. Nu auzim nici inima cum bate, În pieptul ce respiră atât cât să trăiască. Ne transformăm în nori,

Plutesc și zbor spre cer, spre stele. M-alină ne-ncetat un gând ascuns de iele; aș vrea să-l știu, dar nu-l cunosc... căci e departe. Este-n stele și numai astrele îl știu. Să merg încet pe

Aștept in umbra zilelor trecute Să vină ziua mea de mâine Să văd ce-o să ofere viitorul Furnicilor ce fug doar pe cărări ascunse. Neinsemnați pornim la drum Spre visul ce pare

Ce înseamnă picătura de păcat peste absența Lacrimilor din uitarea zorilor ce au plecat? Indiferență tristă, uitare linistită. Așteaptă în pădure, să fii tu descântat! Să scape de blesteme, de

aroma ta... îmi bântuie gândurile... îmi mângâie buzele... care încearcă să spună ceva dar uită în secunda în care se deschid... asta doar pentru a căuta buzele tale... peste care alunecă umbra

In momentul in care a sunat telefonul, inima a inceput sa ticaie cu un ritm necunoscut. Sunetul atat de familiar pana atunci, parea acum doar o amintire pe care incercasem de mult sa o uit. In

S-asculți un întreg susur de ape. Sunetul ploii în apă de râu, Picătură de rouă pe frunze verzui Și cristalin cântec de paseri albastre. Armonie în toate și-n toate e zgomot. Un zumzet

ba plângi, ba râzi, nici tu nu știi ce faci, ce vrei să vezi, să dormi, să speri... visezi. astepti să pleci, dar vii deoparte și cânti, dansezi, migrezi prin spatiile albastre, pe lângă

Un evantai de frunze aduce vântul pe aripi de înger găsit. Penele încep să scrie cu cerneală aurie-un testament. Acum se anunță sfârșitul... furtunii ce nu începuse s-ascundă secunda în timp

Raze de stropi alunecă pe ceașca Ce proaspătă așteaptă să dea aromă-n viață. Aburul se ridică și urcă pe o treaptă Ce tot așteaptă-n șoaptă, să fie încălcată. Pedeapsa e uitată prin galbene

Somnul mi-atinge o geană Ce cade lăsând un parfum Pe petale răpite de degete rele De lângă aroma buricului surd. Pielea asteaptă cuvântul Menit s-o trezească la visul Ce o încântă prin

De sub o piatr-ascunsă Scoate un ochi, un melc fără căsuță. Speriat, privește spre cărarea Pe care trebuie s-o treacă. Încet, și mai încet pornește. Încearcă viața s-o străbată Și să ajungă

primul act Prima rană este cea mai adâncă... următoarele sunt doar zgârieturi. Pentru a trece peste ele, avem nevoie doar de un impuls, motiv ce ne ridică sau coboară. Acesta este primul pas

Din cer ai coborât- Să mă iubești și să mă mângâi, Pe valuri albe de mătase Ce doar la mine te-au purtat. Ieri eram tristă căci nu știam Că vei veni să mă alinți, Să mă mângâi, să mă

E vis sau relitate... Aceasta lume trista In care ni se pare ca Vesnic vom trai? Nu stim noi niciodata Un adevar. Raspuns Menit sa lumineze A noastre minti in ceata. Si totusi noi speram

Cu o coroană de suspine Pășește sufletul printre ruine. Ascultă iar acea cântare, Ascunsă sub pădure. Ferită de lumini străine, De picături ce scurg nebune... A pânzei singure

LUMINI și UMBRE Lumină dedesub,deasupra întuneric, Doar umbrele se văd în pomii de sub cer. Părăsesc orice speranță,o fură dintre noi Și o aruncă-n valuri, să vadă cum se duce. Acum stă

Vreau să uit bând din Infern apa unui singur fluviu. Vreau ca umbra morții mele... Să nu știe nici plăcere nici durere. Voi mânca un fruct ce-oferă viața cu tot ce visezi; Dar... eroare. E