Ultima scrisoare

au fost vremuri când mă rupeai în două fără regrete, când petreceam în întunericul deplin , când mă agățam de tine, nu te duce, nu te duce, cu mândrie te serveam cu sucuri și limonadă în casa de la stradă sau peste drum beam bere, din același pahar. Am băut șampanie din pahare de plastic la tine pe balcon, un sfânt pe furate plimbări pe-un câmp cu pelin eu cea de atunci, eu cea de acum, între mine și tine doar ceasuri rupte și iureș, am plecat fluturându-mi bucata de fustă și sânul filmat dintr-un unghi nelumesc, am plecat doar cu lacrimi cu sufletu-n gene, nu mai pot acum să-ți șoptesc mai nimic și tot eu revin la cea de-altădată, trecută e vremea, acum stai în cămări bleumarin, cu grimase amare tu cel de atunci același cu cel de acum.