Inițiala tatălui

Îmi caut calea la fel cum un nebun își bâjbâie cămașa de forță, e greu de ghicit totuși o scurtă privire, ne-arată un spațiu alb ca un fel de retortă, dincolo de asta nu exist decât în măsura în care îmi cercetez mâinile, un cod numeric personal sau un ADN ce îmi plânge prin vene, inițiala tatălui se tot răsfrânge în mine, ca un foc mocnit, ca o greșeală de neiertat, ca o prăpastie care va înghiți totul în jur, tot așa, eu când mă voi ierta, nu va mai fi nimic. Altădată priveam un strugure copt în lumina soarelui Așa sunt eu acum, frumoasă cu toată teroarea asta verde răspândindu-se prin mine cu toate acele insurecții dibace din vasele de sânge