Magie

Și va veni și timpul când în inima mea nu va mai ploua cu pietre Un bărbat pe care nu-l cunosc îmi va aduce mai aproape marele magnet Întunericul se va țese topit în urmă ca o cărare pe care am umblat prea mult timp, de care mă voi bucura ca de o mantie de vrăjitoare mult prea obișnuită cu oamenii nu dau de mâncare pentru sufletul meu cel nepotolit lasă-l să zburde încă flămând cu speranța că voi redeveni o adolescentă lasă-l să-i fie sete și foame de ceea ce nu poate fi atins sau rupt sau nerevenit să fie ușor să greșească a mia oară, să greșesc, asta-i rostul meu, să greșesc.