Ionuț Georgescu

eram atât de fericit că te-am întâlnit încât am desenat imediat un zeu pentru a-i mulțumi te-ai așezat în mâinile mele ca într-o spânzurătoare căreia timpul cu un cuțit bont îi taie la nesfârșit

Nașterea moartea iubirea bla bla bla metafizica pură sau manele nu-mi dau seama caut acuarelele potrivite pentru vântul nebun care ți-a lins pașii și te-a vindecat de boala drumului în pauza

într-una din evanghelii, specialistul pe resurse umane precizează clar locul unde te poți mântui: unde nu e nicio femeie. Hei, nu fugi imediat spre locul acela! Foarte exactă locația, dar absolut

Motto: Dumnezeu nu-i decât incapacitatea noastră de a ne opri undeva. Trenul scârție din toate încheieturile. Băiatul şi fata din fața mea se sărută ignorându-mă. Instant, mi-aduc aminte de

Motto: "Nu există iad, aceasta-i o metaforă pentru sufletul singur"-Papa Francisc hei cum să nu existe iad? Franscisce întâiule ce faci cu noi ăștia care căutăm nedumeririle și n-avem timp

ea mă iubește pentru toate păcatele mele mai mari sau mai mici amestecate cu JB și lichid seminal uneori singurătate uneori poezie femeile din juru-mi îi sunt indiferente niște

curierul sună întotdeauna de trei ori ți-am cumpărat o lume de pe un site banal mimează te rog surpriza și nu folosi autocorrect-ul pe biletul cu dedicație e un ramburs nu trebuie să

dumnezeul meu la fel ca toți ceilalți dumnezei suferă de sindromul stockholm și nu joacă zaruri în fiecare zi citește plictisit biletele de pe frigider să iei pâine stinge lumina și se

motto: zece ani i-au trebuit lui Tolstoi pentru începutul ăla cu indiferența lumii la sosirea primăverii (Cosașu, pe undeva) Fata avea un măr și gândea gravitația închipuindu-și cum ar arăta la

în fiecare poem îți mori atât de frumos încât fratele tău din mine te sărută repetitiv și simte gustul de zahăr candel al buzelor tale ieri ai fost vie și ți-ai trăit joia de 16 iunie

vin sărbătorile și ne risipim în doze homeopatice de viață bere ieftină și cuvinte arse vom renaște ca Phoenix (n.b. nimeni nu se-ntreabă dacă asta a mai zburat) sunt pline zidurile cu această

timpul tăiat în felii perfecte dimineața seara dimineața seara printre ele firimituri pline de zaț de cafea și străzi buimace cam ăsta e timpul posesorilor unei singure vieți care știu că

Vine o zi în care va trebui să te dezp(o)eticești aruncă la coș ultimele zdrențe ale donquijotismului și calculează-ți masa critică a sufletului adună în excel marcșii, isușii și dezamăgirile și

de la un timp toate femeile poartă ochii și tenișii tăi până și ridurile haikurile astea frumoase pe care le scrie clepsidra ți le-am identificat la raionul cu dulciuri și cafea cred că e o

Atâția îngeri salahori la negru și io trebuie s-o zidesc pe Ana? își spuse meșterul și începu să dărâme atent, cărămidă cu cărămidă, turnul. Lumea privea cum creștea grămada de cărămizi intacte și