Ionut Acrudoae

Acul intrase doar atât cât să sângereze degetul mic al mâinii stângi. Se ridicase încet, reușind să prindă doar două picături în zborul evanescent. Le privi cum își pierd forma inițială, devenind

X – Universule, ești acolo? Sunt eu, Rafael, sclavul tău din zilele de odinioară. Liniște absolută. Universul tace. Universul deplânge, în scorbura-i de sticlă, calea aleasă de stelele sale

Amară e viața pe care noi o trăim. Ridică și spada, dar pierde iubirea Căci lumea cea rece ne-apasă întruna. Ne-am rătăcit într-o camera sinistră Mai mulți decât unul Mai puțini decât

"Când lumea celorlalți pare pierdută în mărginirea ei, doar imboldul unor oameni noi poate strivi vechea ordine". Soarele se ascundea, rușinat, printre clădiri cenușii și arbori uscați de vreme și

XV Cel Dublu, ființa care se autodistrugea, picătură cu picătură, se așeză, gustă din licoarea pregătită din timp și aruncă o ultimă privire spre clădirea învecinată. Scrâșni din dinți, se crispă

...Deodată, Emilia deschise ochii, țipând ca din gură de șarpe. Dar nu veni nimeni să o liniștească. Conștientizând durerea acestui fapt, luă ceasul de pe noptieră și-l izbi cu furie de ușă. Lovi cu

...Își privi palma, dar nu realiză că-i aparține. Continuă studierea mediului înconjurător, când un zgomot straniu îi declanșă dorința de a privi "în altă parte" și de a se ridica. Nu reuși să

Duș alert delir scoțian căldură destupată în nopți japoneze. Paloare de fruct zile cenușii trotuare înfundate colorând zori birmaneze. Întinat de poeme amiezi distorsionate înecat la

Câinele lipăi încrezător mâna rece a stăpânului. Era fericit, nu mai călătorise niciodată pe apă. Câinele era emoționat, ca un copil care aștepta de un an tortul de ziua lui. Acum era seara dinainte

... cu un suflu fugar, ființa se prăbuși în genunchi. Privea arma uciderii, printre valuri și coerențe fuzionate. Apoi întoarce privirea spre trecut, deschizând fereastra spre o clipă pe care, dacă

Dă-mi înapoi cheia Sol iubită neastâmpărată ofițer al războiului rece Mata Hari a iubirii dezamăgite nu ți-am dat-o ca să-mi invadezi șifonierul plin cu iubite asasinate acum trebuie să suferi

Osiris așteaptă balanța se înclină roșu este cerul iar aurora pălește. Isis rămâne balanța se înclină neagră e smoala robii care mor. Infernul descoase morții sughiță albe sunt

XXV Cezara se rătăcise. Cezara ajunsese departe, mult mai departe decât dorise la începutul călătoriei. Închise cartea și o îndesă în rucsac. Băuse toata apa din sticlă și privea în jur după o

Lumea este un vierme inelat, pe urmele căruia călcăm umili. Suntem praful de pe ultimul inel al acestui monstru terestru. După cum Paul Atreides a încercat imposibilul, călărind viermele veacurilor

VI Un câine rătăcit se ușura la umbra unui arbore bătrân. Un arbore bătrân strecură o rădăcină subtilă prin cimentul crăpat al trotuarului, punându-i piedică animalului care-i desacralizase

Sunt carnea care tremură în calea oamenilor triști sunt fiorul care dispare în visul celor fără rost între buzele străvezii ale riscului neasumat sunt percepția care nu are început între

Am văzut fețele nefericirii, am urmărit picăturile de tristețe, am auzit scâncetul durerii, am simțit enormitatea de a fi viu. Dar de câte ori am reușit să prevăd delirul nostru, sentimentul că pot

... În acel moment, TAB-ul făcu la dreapta și intră în linie dreaptă, urmat de trei tancuri grele, fără pilot, conduse de un computer ultramodern. Puținii soldați umani, puternic înarmați și cu

Mă îmbrățișează necuprinsul, în speranța că voi fi doar suflul cald pe gâtul ei golaș. Însă eu îmbrățișez prezentul, pentru că acesta mi-a oferit siguranță trăirii... Am pornit. O nouă serie de