Ionut Acrudoae

Îmbrățișez apusul nu pentru că există dincolo, ci din cauza privirii ei inocente, noaptea gândurilor mele, dimineața Suavă a dorințelor nocturne și amiaza mângâierilor matinale. Alung

Osiris așteaptă balanța se înclină roșu este cerul iar aurora pălește. Isis rămâne balanța se înclină neagră e smoala robii care mor. Infernul descoase morții sughiță albe sunt

Duș alert delir scoțian căldură destupată în nopți japoneze. Paloare de fruct zile cenușii trotuare înfundate colorând zori birmaneze. Întinat de poeme amiezi distorsionate înecat la

Un tractor. Un tractor roșu. Un câmp. Un câmp pierdut printre ruine. Un câmp pierdut printre ruinele unei lumi în restaurare. Un oraș. Un oraș cu un nume. Un oraș numit Târgu Frumos. Un

Un munte îndepărtat, alungit spre stânga soarelui adormit. "Desigur, o opinie validă". Interludiu: Sus, undeva, prin cabanele rătăcite, o lumină se aprinde. Continuare: Un munte trist,

Valul piere pe malul absent, un surâs caută emoții, iubiri, poate chiar un alt zâmbet șters. Nu află decât un om înecat de pasiuni răvășite, de lucruri uitate. Valul învie, preia un recviem

Amară e viața pe care noi o trăim. Ridică și spada, dar pierde iubirea Căci lumea cea rece ne-apasă întruna. Ne-am rătăcit într-o camera sinistră Mai mulți decât unul Mai puțini decât

Lacrimi de vopsea varsă clovnul întors din turneul, ratat, al celor șapte reverii zonale, fiecare în ordinea decisă de evenimente aparente. Prima reverie: nasturele rupt, căzut în primele ore

Îl vezi, tresărind schizofrenic printre produse, șoptindu-și anemic printre rafturi, în umbra cutiilor cu diverse. Te ferești de el, de vorbele lui străine, deplasate, îl ocolești când îl

Mirat, un cântec se-nfioară în lacul pustiit eronat, tremurând la vederea unui fir de păr. Căldura îl împresoară, îl doboară, pentru că e absorbit de cârlionți, fermecat de atingeri subtile, de

Dă-mi înapoi cheia Sol iubită neastâmpărată ofițer al războiului rece Mata Hari a iubirii dezamăgite nu ți-am dat-o ca să-mi invadezi șifonierul plin cu iubite asasinate acum trebuie să suferi

Singur călătorind pe aripă porumbelului culegând mere în livada vieții plângând în uterul voinței depășind cu greu momentul lacrimogen. Singur copil fiind mă joc cu lama Gilette în curtea

Cocoșul tremură în apusul flasc al triburilor activate. Conturul nopții vernaculare creează abstinența nemuririi, prin apreciere, mângâieri, șoapte stupide și cai sălbatici. Recviem-ul ascendent

Cine ești? Nimeni, doar o adiere. Fie, plutește dincolo de noi. Ce faci? Bine, sunt mort. Fie, dormi în continuare. Ce spui? Nimic, sunt trist. Fie, iubește mai departe. De ce

IV Ah, viață, viață, legată cu ață, de ce nu pot să evadez din cușca nebuniei tale? O fetiță de vreo 6-7 ani se juca la marginea unei păduri tăcute, o întindere întunecată de verde palid și

Tu ești dormitorul care cântă gratuit care mă atrage la căldura sânului tău în serile de noiembrie când vântul este dur norii furioși iar crivățul nerăbdător m-ai găsit adormit în șanțul

III Noaptea părea ca de Cola, cu punctulețe străvezii care-i făceau cu ochiul. Octavia se-mpiedică de o groapă și căzu de-a berbeleacul în șanț. Începu să râdă în hohote, de parcă făcuse ceva

Sunt carnea care tremură în calea oamenilor triști sunt fiorul care dispare în visul celor fără rost între buzele străvezii ale riscului neasumat sunt percepția care nu are început între

II Zâmbetul ei era o linie sumbră, ca o amenințare iminentă. Darius ghici imediat dispoziția șefei sale și-i aduse imediat o cană de cafea. Dacă nu-și lua doza o dată la două ore, angajații aveau

Sunt o licărire fidelă printre nori fumurii prin spațiul dureros în care tu oh lacrimă nenorocită spirit comprimat de sudoare și splin îmi oferi salvarea din nămolul pasiunilor de telenovelă îmi

Sunt un șotron uitat de copii în depozitul cu amintiri șterse în dulapul cu dureri reprimate și iubire absentă sunt jocul de-a v-ați ascunselea devorat șiret de zeul rețelelor de socializare și

Sunt firul de păr ajuns cu premeditare pe gulerul cămășii tale iubito sunt amintirea care te bântuie în nopțile calde de vară sunt fiorul înghețat care nu te lasă să dormi în diminețile de

Sunt norul bolnav recitând bacanale în coaja de nucă rememorând cantoane prin iarba de Berna căutând prințipuri în cerul din glastră. Sunt roua dimineții revăd doar culoarea scuipând invective