Voiaj silentios
Câinele linse încrezător mâna rece a stăpânului. Era fericit, nu mai călătorise niciodată pe apă. Câinele era emoționat, ca un copil care aștepta de un an tortul de ziua lui. Acum era seara dinainte
IAIonut AcrudoaeBună. Ce faci? 4
IV Ah, viață, viață, legată cu ață, de ce nu pot să evadez din cușca nebuniei tale? O fetiță de vreo 6-7 ani se juca la marginea unei păduri tăcute, o întindere întunecată de verde palid și
IAIonut AcrudoaeBună. Ce faci? 3
III Noaptea părea ca de Cola, cu punctulețe străvezii care-i făceau cu ochiul. Octavia se-mpiedică de o groapă și căzu de-a berbeleacul în șanț. Începu să râdă în hohote, de parcă făcuse ceva
IAIonut AcrudoaeBună. Ce faci? 2
II Zâmbetul ei era o linie sumbră, ca o amenințare iminentă. Darius ghici imediat dispoziția șefei sale și-i aduse imediat o cană de cafea. Dacă nu-și lua doza o dată la două ore, angajații aveau
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XXV
XXXII Oh, Aria, Aria, prea frumoasă și inocentă Aria! Cum te ascunzi în somnul-ți prea cucernic de naivă prea-strălucită în straie de povară. Oh, Aria, Aria, cum îndrăznești să dormi, când lumea
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XXIV
XXIX Osiris sfâșie membrul, iar picături roșietice formară pistrui aleatorii pe podea. – Acesta-ți va fi lumina zorilor. Cel Invizibil a văzut că este bine. Isis construi forma senină,
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XXIII
XXX Cezara deschise ochii și privi tavanul cenușiu și pătat. Pânzele de păianjen din colțurile camerei formau insule de viață parazitară, însă Cezara părea că ea însăși infestase această lume.
IAIonut AcrudoaeBună. Ce faci?
Bărbatul încerca să-și desfunde urechea stângă și nu reușea. În același timp, își amintea de o altă zi în care dorise aceeași desfundare concretă, dar cu opreliștile de rigoare: prea multă ceară în
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XXII
XXVIII Pentru o apropiere veritabilă, îndrăgostiții trebuie să se îndepărteze, chiar și pentru o secundă nesemnificativă... Rafael atinse ceața, învăluit în nemișcarea dimineții. Rafael nu mai
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XXI
XXVI Intermezzo. O cafea aromată în pauza unui maraton cinematografic. Cel Invizibil privea cerul și aștepta. Cel Invizibil scruta infinitul dincolo de azurul fumuriu, străpungea zările senine
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XX
XXV Cezara se rătăcise. Cezara ajunsese departe, mult mai departe decât dorise la începutul călătoriei. Închise cartea și o îndesă în rucsac. Băuse toata apa din sticlă și privea în jur după o
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XIX
XXIV Sebastian se năpusti spre trecut, negând viitorul. Sebastian surprinse tăcerea în vidul neutru, zâmbi și porni în expediția care-i putea oferi răspunsuri detaliate... Surprins, Sebastian
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XVIII
XXIII Aria era neliniștită. Aria era singură în camera ei, goală, și se admira în oglinda imensă atașată de dulapul ei. Aria era nemulțumită. Nu-i plăcea corpul ei, era prea mic, prea
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XVII
XXII Din rămășițele războiului și din voința haosului, se născu Aurora. Era ființa perfectă, alegoria dispersată în mii de celule aleatorii, îngropate adânc în construcția feminină umană numită
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XVI
XXI Cezara și haosul. Cezara căutând haosul printre amintiri, printre rafturi, printre cărți nenumărate. Cezara descoperind haosul printre pagini, printre rânduri, printre cuvinte cunoscute, dar
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XV
XVIII Firele rebele de păr își luau zborul, căutând libertatea dincolo de zări. Firele rebele se mulau pe traiectoria vântului, devenind vântul. Marginea falezei era străjuită de arbuști micuți,
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XIV
XVIII Cezara bău o cafea, mușcă dintr-o brioșă și adormi. Construcția aproape se încheiase. Alături de Sebastian și cu un mic ajutor din partea Omului în umbră, biblioteca devenise o realitate,
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XIII
XVII – Există câte un Dumnezeu în fiecare dintre noi. În exterior, câmpurile fierbeau de durerea rușinii și a extremelor. În interior, masa rotundă fierbea de suspiciune, paranoia și fum de
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XII
XVI Sânge. Sânge curgând în valuri, o Niagara a lichidului vital, risipit pe caldarâmul suferinței imediate. Sânge. Roșu aprins, ca un dulce memento al nopții, ca o șoaptă a vieții care se scurge
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael XI
XV Cel Dublu, ființa care se autodistrugea, picătură cu picătură, se așeză, gustă din licoarea pregătită din timp și aruncă o ultimă privire spre clădirea învecinată. Scrâșni din dinți, se crispă
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael X
XIV Iute, ca un câine de vânătoare printre frunze uscate, crengi prăbușite, copaci bătrâni și triști... Caldă, ca pâinea aburindă în tava cenușie, din cuptorul pământiu, din casa din chirpici a
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael IX
XII Pic, pic, pic... O conductă fisurată deveni, peste noapte, ceasul deșteptător pentru Rafael. Începea o nouă zi, o nouă tortură medievală pentru trup, o nouă emoție rătăcită pentru minte. Însă
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael VIII
X – Universule, ești acolo? Sunt eu, Rafael, sclavul tău din zilele de odinioară. Liniște absolută. Universul tace. Universul deplânge, în scorbura-i de sticlă, calea aleasă de stelele sale
IAIonut AcrudoaeCartea lui Rafael VII
IX Exploziile încetaseră. Urletele încetaseră. Pământul se liniștise. Clădirile nu mai tremurau. Incendiile și distrugerile se limitaseră la zonele limitrofe. Cerul cenușiu, pătat de fum și sânge,
IAIonut Acrudoae