Poezie
Adâncuri
1 min lectură·
Mediu
Valul piere pe malul absent,
un surâs caută emoții, iubiri,
poate chiar un alt zâmbet șters.
Nu află decât un om înecat
de pasiuni răvășite, de lucruri uitate.
Valul învie,
preia un recviem pe lacul ruginiu,
căutând, respirând albastrul
unui cer dureros, hibernal.
Valul e cerul.
Doi oameni, singuri pe fiecare mal,
se privesc în tăcere,
hipnotizând barca adormită
printre destine paralele.
Nu se vor întâlni,
valul încearcă,
dar luptă-n zadar cu reverii îngropate,
dureri abisale.
Doi oameni pe-o barcă ating apa,
ușor, ca o mângâiere.
Doi oameni se descoperă, sunt uimiți
cât de mult a trecut,
visător pare timpul,
când ochii nu mai văd,
urechile sunt surde la alte chemări,
iar buzele îngheață
în suflul iernii neîndurătoare.
Doi oameni pier, împreună cu valul,
renăscând pe un mal abrupt, dar încă absent.
002801
0