Ionut Acrudoae

Intru în bucătărie. Cenușiu igrasios îmi zâmbește timid. Ating cu dizgrație marginea chiuvetei, speriind păianjenul stăpân, acum zdrobit sub palma mea grea. Deschid dulapul murdar de viață și

Un câine jigărit încerca să traverseze regulamentar pe o zebră vopsită recent în vreme ce, la câțiva pași, un om grăbit trece neregulamentar pentru a prinde tramvaiul. Am uitat sensul civilizației,

Picăturile de lumină spulberă farmecul unei seri grosolane, întunecate în aparența mirobolantă. Ascult zarea necuprinsă de ochiul uman și aștept același răsărit lunar, picătură de argint a nopții.

Pătrunde seara prin reverii dulci, caramel solid printre nopțile decelerate de coșmarul unui nou paradis răsăritean. Devenirea prin catastrofa prezentului nu anunță decât predecesorii opusului

Momentele de relaxare ucid, treptat, năzuința spiritului spre înălțimi veritabile, spre un \"ceva\" mai sublim decât aspirațiile primare. Calmul, liniștea, pacea interioare sunt arme tot atât de

Focul care arde în noi dorința de a iubi spulberă conștiința momentului în eternitate. Suntem reali doar în măsura în care îmbrățișăm beneficiile acestui foc lăuntric. Atunci când l-am renegat,

Copilul prezintă caracteristicile memoriei, adultul preia elementele trecutului și le conferă viraje imediate, în timp ce bătrânul meditează la aspecte prea complexe pentru un prezent imanent. În

Am coborât printre vocile demonului interior, parte din vis, parte din răsărit. Conturul noilor mesaje intestine se formează pe palierul damnării momentane. Nu sunt real decât în măsura în care mă

Catalizatorul umbrelor parazitare convertesc nepăsarea în stropi de optimism, iar dorința deziluzionată oferă clemență pentru o oră de itinerant. Parcul vorbește cu păsările miloase, printre fire de

Meditând, prin meandrele chibritului străluceau firavele vene ale scaietului, ca un absint prea rece pentru consumare afundă o picătură pentru testare dintr-o realitate, un vis și o

Cocoloșul tremura spre apusul flasc al tribalelor activate. Conturul nopții verniculare creează abstinența nemuririi EI, prin apreciere, mângâieri, șoapte stupide și cai sălbatici. Recviem-ul

Clona depresiilor normale, originalul tremuratului tomnatic. Calmul senil al viitorului aduce picături de rouă, trimite spre extrem, povara florii ofilite. Trezire punctuală și reversul medaliei

Încurcându-se în plasa timpului, se distruge pe sine, zi de zi, noapte continuă și dureroasă. Pentru el timpul e elastic, contrar lui. Timpul e plastic. Fereastra-i deschisă și acea umbră a

Coloane de lumină și rezistența becului de 100 W... Prezentul, timpul de care vorbesc mereu ca de un zeu atotputernic, începe să mă înfrângă. Încet, încet, adolescentul dispare, iar rămășițele