Ioana Veronica Epure

Hm...
Textul tau are ceva tenta sf, desi finalul este unul moralizator intr-o oarecare masura, in gen `Steaua` lui Clarke... desi mai ai ceva de lucru pana a ajunge acolo. Este relativ bine scris... Poate ar fi trebuit sa insisti ceva mai mult pe final. Oricum, m-ai facut curioasa, cred ca o sa te mai vizitez.

Ioana

Versurile sunt, intr-adevar simple, poezia ta pare o incantatie, dar tocmai prin asta vrajeste. Si Dunarea merita versurile tale... am crescut langa ea si totusi ce mult mi-a luat pana am descoperit-o...

Cu drag,

Ioana

Sal, scuze ca nu am raspuns mai devreme, un virus nesimtit si-a facut loc in compu meu :).
Mersi mult de trecere. Nu stiu daca e un jurnal veridic... totusi, acum vorbesc eu, nu personajele mele, de aici si subtitlul.
Te mai astept.
Ioana

Multumesc mult pentru gandul bun si pentru aprecieri.

Versurile din motto si din final apartin formatiei Pink Floyd, melodia din care le-am scos e de suflet, parca nu ma lasa inima sa le traduc... nu e vorba de moda, multe din mottourile mele sunt cantece, pentru mine exista o legatura profunda intre muzica si literatura.

Aproape ca nu credeam ca cineva o sa aiba rabdarea sa citeasca ce am scris aici, ma simt, cum am si spus deja, dezbracata, aici sunt doar eu, fara personaje, fara fir epic, e o ipostaza cu totul noua care ma face sa ma simt oarecum ciudat, parca mi-as fi spart un perete din suflet si as fi pus un geam in locul lui. Si totusi, ce sentiment de libertate...

Cu prietenie,

Ioana

Spuneai ca nu iti iese poezia? ... Eu n-as prea zice. Versurile par impletite, vin firesc unul dupa altul si repetitia sintagmei `asteapta-ma cand soarele` da poeziei tale rezonanta de cantec. De fapt, ultimul vers imi aduce aminte de Two Suns in the Sunset de la Pink Floyd, imi trezeste acelasi gen de imagine in minte. (`the sun is in the east, although the day is hardly done`)

`elementul mitic aducator de lumina`- cam multe consoane, strica putin ritmul. Mi-au placut in special strofele 5 si 6.

Cu prietenie,

Ioana

Felicitari, Costin, meriti, si, dupa cum vezi, sunt destui altii de parere cu mine. La cat mai multe! Sa ne povestesti si noua cum e cu lansarea :)
Ioana

Este prima oara cand te citesc si ma bucura faptul ca dau din ce in ce mai des peste oameni care scriu sf. Mi-a placut ceea ce am gasit aici, desi inca nu ti-ai format un stil, se simte ca esti inca `in lucru`... cel putin in ceea ce priveste sf-ul. Se simt oarece influente asimoviene, mai ales in privinta dialogului, care este este destul de vioi, desi pe alocuri naiv. Nu ti-am citit toata nuvela, presupun ca este destul de lunga, dar promit ca o voi face , m-ai facut curioasa :).

Oricum, voi reveni,

Ioana

Imi place cum privesti lucrurile, cred ca esti un optimist innascut. E o lectie care se invata greu si care te lasa uneori cu un gust amar... Mi-a placut poezia, e ironica, dar in acelasi timp dulce.

Ioana

Poezia ta este unul din textele acelea care parca cer comentarii... dar nu comentarii legate de stil, ori de exprimare... ci pur si simplu o parere. Pe mine m-a impresionat in mod profund, m-a facut sa te invidiez, intr-un fel, pentru ceea ce ai simtit cand ai scris-o :) Trairea pe care o transmiti intr-un mod atat de stralucit e puternica... mi-a placut foarte mult ce am citit aici.

Ioana

Ginul este o bautura cu gust ciudat.. sa zicem usor amarui, limpede si tare. Intr-adevar, poate fi o definitie a vietii.
Totusi, cred ca secretul este sa stii cum sa savurezi acest pahar de gin tonic...

Parca nici nu iti apartine poezia asta, este atat de calda, nu are nimic din pragmatismul tau obisnuit. Versurile sunt simple, dar cu intelesuri adanci, si, surprinzator, luminoase. Mi-a placut in special a treia strofa.

Te-am intrebat odata daca tu visezi... tocmai mi-ai raspuns la intrebare.

Ioana

Ceea ce ai scris tu aici ar putea fi incadrat la SF, desi e amestecat cu ceva filosofie... M-am bucurat enorm sa gasesc in sfarsit ceva in genul meu, si mai ales pe pagina unuia in autorii mei preferati.

Mi-a placut ideea, ai creat propria ta, sa zicem... cosmogonie. Totutl este ciclic, oamenii construiesc in jurul semenilor lor mai puternici adevarate religii, din nevoia de divinitati care sa ii sprijine, macar in imaginatia lor, si la care sa se roage.

Totusi, sunt cateva idei la inceput nu tocmai originale, care , de fapt, nici nu au asa mare importanta in textul tau, deci ar putea fi usor modificate :
`Îmi aduc aminte și acum, poveștile de istorie politică din cadrul ultimei Univeristăți de pe Terron, de înainte de jihadul clonelor de pe Pestria, de acum două sute cincizeci de ani.`
`jihadul clonelor de pe Pestria` ma duce cu gandul la Pandora, mai exact la Incidentul Isus, a lui Herbert si Ransom. De fapt, ideea de jihad este exploatata si in Dune, nu numai in Pandora.
`Și totul pornise de la nemulțumirea preoților hramocreștini pentru faptul că un grup se sisteme solare nu le mai plătea tribut.`
Preotii sunt iarasi una din obsesiile lui Herbert, si nu numai a lui. Iar cuvantul `tribut` este poate putin prea arhaic pentru ceea ce ai vrut tu sa exprimi , dar hei, nu ma leg de viziunea ta, uneori dau bine arhaismele in SF.

`Intregul sistem lacteu` - astrononmic, nu exista un sistem lacteu. Exista Sistemul Solar si Calea Lactee, adica Galaxia, doua elemente complet diferite. Sigur, si Galaxia este tot un sistem, unul stelar, nu planetar, dar suna putin fortat `sistem lacteu`.

Cred ca ar trbui sa fii putin mai clar, sa dai mai multe detalii, asta este si unul din lipsurile mele :)) Tu stii ce ai vrut sa spui, dar trebuie sa mai clarifici putin din idei, totul este mult prea interpretabil, printre metaforele tale trebuie sa se strecoare si ceva palpabil.

Ma opresc aici, deja am scris cam mult, o sa te plictisesti citind :)) Oricum, mi-a placut, ca de obicei, ce am gasit aici, si, desi lectura a fost poate cam grea, am gasit ceva cu adevarat pe gustul meu printre sutele de texte de pe site.

Cu promisiunea de a reveni,
Ioana

Nu stiu daca am inteles foarte clar ce voiai tu sa spui aici... Este trist, intr-adevar ceea ce se intampla, faptul ca uneori oamenii sunt tratati ca niste bucati de carne. Dar te-ai oprit prea brusc, introducerea a fost prea lunga si ideea ta este doar slab conturata. Imi place cum ai scris, dar trebuie continuat textul tau, altfel se rupe inainte da a fi inceput cu adevarat.

Poezia ta este, intr-adevar, simpla, dar cred ca trebuie sa citim printre randuri. O sa descoperim ceva mult mai bogat.
Mi-a placut expresia `clopote de tacere` pentru ca, desi alatureaza doua idei aparent opuse, ele totusi se impletesc frumos. Ca de obicei, mi-a placut ce am citit aici la tine, desi cred ca este pentru prima oara cand las un semn.
Cu drag,
Ioana

Pentru ca textul tau e incadrat la personale, nu voi incerca sa comentez ideile tale... poate doar forma. Intra-adevar, `gaurile de la ochi` este o expresie putin prea dura, textul tau e unul sensibil, e ca un bolovan care scufunda tot.
`Fara sa incerc sa schimb ceva… recunosc faptul ca inca… insemni ceva.`
Ar trebui reformulat, repetitia lui `ceva` supara.
Ioana


|

Frumos felul in care ai imbinat atatea senzatii care aparent nu au legatura... pentru ca ti-a iesit ceva extrem de legat si de sugestiv. Tabloul pe care l-ai creat se simte, nu trebuie sa mi-l imaginez, pur si simplu imi apare in minte. Mi-a placut in special partea cu `talpile privirii`, dar si `latratul cainilor fugarind ceata`.
Cu drag, Ioana

Intr-adevar, este vorba de niste frici existentiale... vechi de cand ma stiu. Textul asta nu reprezinta decat sunetul a mai multor vise sfaramate ca niste farfurii de gresia din bucatarie. Sentimentul ala ca muncesti degeaba, ca vrei si vezi undeva la orizont ceea ce iti doresti, dar pur si simplu nu poti ajunge acolo... din motive care te depasesc. Toata lumea cere ceva de la tine, mai putin ceea ce vrei tu sa faci. Si atunci ce faci? \"I`ve become comfortably numb\". La asta se refera finalul.
Despre chestia cu concurenta... s-a nimerit aiurea :)) De fapt am incercat sa ilustrez banalitatea in care, vrem nu vrem ajungem, printr-un sir de inutilitati. Nu are nici o semnificatie, de fapt, chiar nu cred ca nu am concurenta.
Oricum, multzam de comentariu... sper ca nu am scris prea mult. Scriind textul asta am realizat ca uitasem de ce m-am apucat de scris acum mult timp... m-a facut sa imi amintesc ce bine e sa scrii despre tine... te purifica.
Ioana

Fac ce fac si tot aici ajung :) Am vazut ca iti place sa te joci cu mitologiile. Oricum, esti priceput la jocul asta. Pastrezi acelasi stil incisiv cu care ne-ai obisnuit, aceeasi bogatie a detaliilor, care totusi nu e apasatoare, si finalul apoteotic... Tu nu visezi niciodata? Sau visezi in felul asta ciudat de real?

Mi-a placut poezia, mai ales fiindca reusesti sa eviti multimea aia de metafore fara sens peste care mi se intampla des sa dau, dar care nu imi spune nimic. La tine toate figurile de stil parca se completeaza reciproc. Mi s-a parut interesant si felul cum reusesti sa scoti o idee frumoasa dintr-o multime de idei banale... nu imi place sa citez, dar cred ca iti poti da seama si singur. :)
Ioana

Multumesc mult de tot de comentariu, intr-adevar, singuratatea in doi este cu mult mai grea... dar trebuie sa ne obisnuim si cu asta, nu ? Sper ca ti-a placut ce ai citit aici, eu nu scriu des poezie, ma ajuta sa ma purific uneori...
Cu drag,
Ioana

Frumoasa poezie, pare a fi scrisa intr-un moment de visare, dar si de luciditate in acelasi timp... pentru ca iubirea este singurul sentiment care ne permite sa combinam starile astea doua fara a ajunge la o contradictie. Mi-a placut aglomerarea de culori, mi-a dat senzatia de libertate, de traire intensa. Iar finalul parca te face sa respiri, ritmul se incetineste brusc, devine o soapta.
Mi-a placut mult ce am citit aici.
Ioana