ioana negoescu

Marius, pe mine nu părerea ta mă deranjează, ci realitatea, care e cam așa cum o vezi aici.

îți mulțumesc pentru citire și părere,
ioana.

într-adevăr excelent. vorbești pe înțelesul meu despre dor.
las un semn pentru întoarcere aici. mi-a plăcut mult.
ioana.

Florina, ai sesizat intenția mea de a sublinia ultimul vers. mulțumesc de citire și părere.
ioana.

Răzvan, mă bucur că ai trecut prin încercarea mea de proză. personajul M, care este când bărbat, când femeie în textele mele, se naște din percepțiile și propriile-mi angoase. ai vorbit despre iubire în comentariul tău. da, cred că întotdeauna este vorba și despre iubire...mulțumesc! te mai aștept.
ioana.

ce mi-a plăcut mai mult și mai mult? strofa a treia în care cobri de parcă ai evada dintr-o închisoare ratb.
\"cobor infrigurata. cobor excesiv de suspicioasa
strivesc o smochina pe bilet. si cu ea, prin aglomeratie
ingan ceva
voi fugi
cu multimea pe urmele mele. gaze incolacindu-se dupa aer
parca-ncalcite in parul teilor
scuturati de miresme.\"

un titlu foarte potrivit :)

în primul rând aici sunt 22 de poeme(sper că am numărat bine) care alcătuiesc o expoziție. e o expoziție de imagini și stări conturate cu o mână ușoară, care nu apasă și nu dramatizează. autorul e un obsevator meticulos și calm al propriilor stări pe care le expune cu răbdare în mai mult de 20 de secunde.
prea lung? nu, pentru că poemele se desfășoară ca un stol de fluturi cititorului fiecare în altă culoare și cu alt zbor.
prea diluat? nu, pentru că autorul e prezent în permanență în fiecare poem. el ocupă locul observatorului, al povestitorului sau al celui care tocmai visează.
câteva stângăcii? eu le percep ca niște mici zone de acordaj sau buffer zone intrinseci în care se rulează cu o altă viteză imaginile și planurile.

mi-e imposibil acum să analizez în amănunt acest text care nici nu necesită așa ceva pentru a fi recomandat. felicitări!

\"Desigur că este dureros să îți dezlipești creierul. Dar George Vasilievici îți trebuie. Consideră această carte ca butonul detonator.\" Radu Nichitescu

este ceea ce pot să spun și eu citindu-l pe George Vasilievici. mai spuneam că textele lui mă citesc și nu invers. versurile lui îmi rămân înfipte în memorie, mă trag afară din cotidian, mă înalță peste gardurile rutinei și mă lasă fredonând:

\"nora este iubita lui noru
noru se rupe și nora se scufundă
în cerul din ochii lui doru care
este iubitul lui dora.\"

vă recomand din tot sufletul să vă lăsați citiți de această carte ventriculară. de aici pornesc șuvoaiele miraculoase în sistolele și diastolele Culegătorului de Iarbă, poate.

ce mă fac acum? nu mai pot să șterg textul fără să șterg și varianta. mai bine le las aici. mulțumesc. :)

da, Ioane, e la liber, dar grăbește-te până nu dispare obiectul :)

am mai citit \"intră-mă\" ăsta undeva, dar nu-mi mai amintesc unde... oricum, aici e foarte bine plasat. mi-a plăcut.

Ionuț, cred că într-un mod foarte indirect și eu asociez personajul M cu fericirea...:) asta ca să spunem cuvinte mari și fără o acoperire evidentă. M e un personaj pe care-l descopăr de-a lungul mai multor fragmente de text.
mulțumesc pentru citire și comentariu. te mai aștept,
ioana.

Petre, bratu este Florin Bratu, poet bucureștean(vezi mai sus), al cărui poem \"ploaie\" stă la baza textului de față. desigur acela este un poem, acesta este un textuleț autoironic.
iubitul nu-i de la dugheană:) voi schimba acolo
celaltă chestie e intenționată:) tu la ce te-ai gândit???

La mulți ani, Carmen Mihaela! e prima oară când regret că nu am habar cum să atașez o imagine acestui text. ți-aș fi dăruit o inimă roșie...:)
cu drag,
ioana.

Florin, copilul nu repetă, ci pur și simplu mănâncă inima. pentru el totul e de mâncare. în realitate totul e bun de consum, doar eu sunt luată de valul dulcegăriilor și cred că inima de turtă de dulce e pentru iubit. eu îți mulțumesc pentru ploaie...:)

Ionuț, am încercat în acest mod să mă detașez de stare să o transfer în afara mea...mulțumesc.
ioana.

am o oarecare ezitare în a mă atinge de acest poem. în primul rând rezonez mult prea mult cu ruperea, sfâșierea, fragmentarea sau cum mai vrei să-i spui a propriei ființe în interiorul devorator al iubirii. apoi, atinge tema tranziției spre maturitate pe care am întâlnit-o la multe dintre poetele noastre foarte tinere,
“doremiamor devour me softly/ convulsiile unei inocențe ca o metempsihoză în sânge pe covorul din sufragerie
¾ din copilăria milimetrică aș inventa un cancer nou pentru fiecare viol”
femeia se rupe din copilărie, dar nu de tot, ceva rămâne acolo în inocență provocând o perpetuă deflorare. cred că această etapă durează mult, chiar prea mult în cazul unora dintre poete.

ca și construcție este poate prea evident efortul de a crea ineditul. imaginile sunt însă cu adevărat impactante, iar ideea unui poem scris pe o linie puțin distonantă mi se pare în favoarea cristalizării unei stări de angoasă însoțită de un puternic frison :
„corzile smulse de la vioara bunicului”
“dragostea noastră e ca o sârmă ruginită “
“aroma ta de cidru mă dezbracă de igrasie mă izbește de asfalt mi-e frig”

și frigul revine și teama revine și ea.

deci, suntem într-un poem scris în 4/4 într-o gamă majoră a iubirii, dar cu o linie melodică minoră, abia șoptită, desigur toate acestea la figurat, ca să păstrez tonul muzical al poemului
„simfonia asta ciudată e despre sinuciderea mea în patru pe patru”

nu lipsesc visceralități senzuale și dureroase, ducând la un moment dat durerea până la nivelul celulei celei mai vitale
” în cadența lacrimilor ce săruta eritrocitele”, imagine superbă ținând cont că lacrimile sunt hematiile durerii.

în concluzie, cred că e momentul să spun că recomand poemul, nu înainte de a evidenția versurile
“nu te mai pot iubi imponderabil de acum
momentul zero detestabil”

Felicitări!

da, Ela, uneori respiră sacadat ca și cum lumea i s-ar fi oprit în gât, ca și cum ar fi gata, gata să spună ceva, dar nu-i iese decât un sunet straniu, un \"a\" mic și vag, poate de la ajutor, poate de la ah, poate de la altceva.
mulțumesc pentru că ești aici și mă continui și te continui...
acum e vremea să scriem poeme de dragoste :)

ioana.

m-am aventurat puțin încadrând textul la proză și neprecizând că este jurnal. ai avut dreptate în ceea ce privește detaliul biografic. momentul acelei recitări, care a avut loc întocmai în realitate, a fost punctul emoțional de pornire. atunci realitatea s-a preschimbat în poezie. un om care cu greu își amintea propriul nume își amintea totuși versuri din \"scrisoarea a treia\". a fost impresionant, pentru mine de neuitat. da, timpul e personajul care talonează într-un fel textul.
îți mulțumesc pentru citire și comentariu. te mai aștept,
ioana.

La mulți ani, Andu! să ai parte de sănătate, de bucurii și de prieteni...și noi să mai avem parte de tine, mult și bine :)

Anca,cred că ai rezonat cu această reverie, cum bine i-ai spus, poate datorită faptului că uneori fiind de gardă simți că noaptea spitalul e altfel decât în timpul agitației de peste zi. urcă într-o noapte pe acoperiș. merită.

Raul, nici nu știi cât mă bucură prezența ta aici. să însemne că n-am luat-o razna de tot? :)